Artisti contemporani competitivi: Teodor Moraru

Teodor Moraru,Tedi, cum ii spun cei apropiati, nu are varsta. "Detaliu" oricum nesemnificativ pentru un artist-luptator. "Nimeni nu are nevoie de arta pe care o facem. Pentru a o impune, trebuie sa te lupti, sa demostrezi ca meriti sa fii luat in seama", imi marturiseste, intr-o discutie pe care i-o propun pe tema acestui teritoriu atat de special si de dificil al artelor, unde supravietuieste cine poate, cine crede in sine, in propriile puteri ... "Fara cuvinte mari, fara adjective", ma conditioneaza pictorul, profesorul, maestrul - sunt aproape convinsa ca nu agreaza apelativul !- dupa ce ii trec pragul atelierului, cu intentia de a incerca sa-i conturez - pentru a cata oara, de zece ani incoace !- o schita de portret.
In urma cu mai bine de o luna, la 67 de ani impliniti,Teodor Moraru era rasplatit cu Marele Premiu al Uniunii Artistilor Plastici din Romania - care incununeaza "tabloul"celor peste 12 premii importante primite in ultimul sfert de veac -, unul dintre motivele care m-au condus spre laboratorul sau intim. Asadar, fara adjective! Nimic despre glorie, despre "autodepasire, ca motor esential al creatiei"; nimic despre ritmurile cromatice ale compozitiilor sale, riguros stapanite in seria compozitiilor pe tema "zidului", "pragului", "urmei"; nimic despre "citatul imagistic integrat campului pictural". Am depasit pragul acestui tip de discurs specializat, ambiguu, monoton, fie si pentru ca titlul rubricii noastre isi revendica alte drepturi- ale accesului spre lumea comertului cu arta, al competitiei valorilor."Pentru mine, un premiu, oricat ar fi de important, nu ma determina sa iau decizii in ce priveste modificarea programului meu, nici sa-mi analizez, in ansamblu, etapele de implinire/ indeplinire a unei teme, etc.", incepe. "Fiecare dintre noi are momente de inaintare, multe opriri, intoarceri, reveniri, ce tin de laboratorul personal de lucru. Nu are cum sa nu te bucure un premiu, dar nu este cel care imi induce necesitatea unei analize. E drept, eu exagerez, uneori, cu autocenzura, cu analiza foarte severa a lucrarilor mele. Nu stiu daca cineva din afara ma judeca atat de sever cum ma judec eu. Dar lupta cu programul meu ( a se intelege munca de elaborare n.r.), este cam crancena; de fapt, tine de propria structura spirituala, de felul cum ti-ai conceput existenta. Pentru ca pictura e un <>, un dat pe care simti ca il ai de indeplinit, dar este si responsabilitatea, datoria fata de oameni; o faci (si) cu gandul la semenii tai. Daca un pictor ar fi nevoit sa lucreze pe o insula pustie, fara a avea imaginea unei lumi interesate de produsul creat, ma indoiesc ca ar picta", continua. Desi recunoaste ca " ar fi ideal ca artistul sa traiasca din vanzarea lucrarilor lui", fara a exclude faptul ca preocuparea pentru o vanzare sistematica poate conduce inevitabil la compromis, Teodor Moraru admite ca tristetea cea mai mare pentru breasla este lipsa unui agent de arta. " Ma surprinde ca n-a aparut inca, la noi..". Dupa cum merg lucrurile, pe noi nu ne surprinde, imi spun in gand, si plec cu sentimentul ca Teodor Moraru a ramas acelasi om si pictor exigent, pentru care "important este ca ceea ce faci sa faci bine, daca asta simti". Simplu. Face parte din "filosofia" fiecarui creator care se respecta si pentru care titlurile, gloria si adjectivele nu-si au rostul.

---

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe