Terorismul nostru cel de toate zilele

Terorism in teatru poate insemna multe: un spectacol prost, chinuitor pentru spectatori, un regizor dictatorial, presiuni ale producatorilor/ directorilor etc. De data asta, totusi, e vorba de titlul unei piese, a rusilor Oleg si Vladimir Presniakov, scrisa inainte (cu putin) de atacurile de la 11 septembrie, si pusa in scena, in premiera in Romania, la Teatrul Foarte Mic din Bucuresti. Regia e semnata de Gianina Carbunariu, scenografia si conceptul multimedia ii apartin Mariei Draghici, montajul - lui Tudor Petre (cu ei, regizoarea a colaborat si la "mady-baby.edu", tot la Foarte Mic), muzica e compusa de Electric Brother, iar din distributie fac parte Ionut Adascalitei, Adrian Anghel, Laurentiu Banescu, Paula Gherghe, Madalina Ghitescu, Rolando Matsangos, Maria Obretin, Razvan Oprea si Mihaela Sirbu. Aceasta din urma e si co-producatoarea spectacolului, prin fundatia pe care o conduce, Teatrul Fara Frontiere (un alt sustinator financiar al montarii e ArCuB-ul). Primele reprezentatii ale spectacolului "Terorism" au avut loc la jumatatea acestei luni, iar premiera oficiala e programata pentru asta-seara, de la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic din Piata Rosetti.
Tradus de Maria Dinescu si parte a proiectului de dramaturgie straina al dramAcum, "Terorism" vorbeste despre micul anarhism cotidian, despre amanti care sfarsesc prin a se teroriza reciproc, batranele cumsecade - dintre care una si-a otravit barbatul - punand la cale uciderea ginerelui, de alta rasa, al uneia, functionari loviti de-o isterie terorista la moartea (prin sinucidere in "camera de relaxare") a unei colege de birou si pompieri de la fortele de interventie rapida pasionati de fotografierea oamenilor sfartecati. Nimeni nu se naste anarhist si totusi societatea pare a fi dezvoltat o tehnica speciala de transformare a cetatenilor ei "normali" in potentiali teroristi ai aproapelui; e suficient sa-ti gasesti nevasta in pat cu altul sau sa vezi in fiecare zi, pe chipul propriului nepot, trasaturile altui neam. Pur si simplu e o chestiune de scara: cu un avion poti ucide cateva mii de fiinte umane, cu otrava lenta - doar una; iar uneori nici nu e nevoie sa moara cineva, e suficient sa ti-o doresti.
Piesa fratilor Presniakov e cinica (desi spectacolul nu e in aceeasi masura) si absurda in obstinatia de a ignora legile teoretice ale logicii omenesti. Umorul e sinistru, e rasul unui Charlot rupandu-si gatul pe coaja de banana; gluma e amara, dar atat de familiara...

---

Despre autor: