Greva profesorilor a continuat si ieri, dupa ce miercuri seara liderii sindicali din educatie au parasit negocierile de la Guvern, cu ministrul de stat Gheorghe Pogea, acuzandu-l ca incearca sa foloseasca presa pe care acesta a invitat-o sa asiste la
Greva profesorilor a continuat si ieri, dupa ce miercuri seara liderii sindicali din educatie au parasit negocierile de la Guvern, cu ministrul de stat Gheorghe Pogea, acuzandu-l ca incearca sa foloseasca presa pe care acesta a invitat-o sa asiste la discutii, pentru a mediatiza date care nu ar fi relevante cu privire la situatia salarizarii in educatie. Sindicalistii au acuzat si faptul ca ministrul Pogea justifica intentia autoritatilor de a majora diferentiat salariile cadrelor didactice in limita cresterii de 8% - in principal pentru profesorii tineri - prin prezentarea unor cazuri singulare de diferente salariale mari intre personalul din invatamantul universitar. Pogea a explicat ulterior presei ca, inca din prima zi a negocierilor, a dorit sa-i invite pe reprezentantii mass-media sa asiste la discutii, pentru a demonstra ca Executivul nu are nimic de ascuns, dar ca sindicatele au refuzat. Acesta a sustinut ca intentia sa era sa prezinte o informare asupra structurii veniturilor salariale in invatamantul preuniversitar, in octombrie 2005, in care sunt consemnate sporuri cuprinse intre 14,6% si 36,5% (pentru dirigentie, vechime, merit) si care conduc la salarii cuprinse intre 13,42 pana la 21,45 milioane de lei, fara a se preciza daca este vorba despre net sau brut. Aceste date se refera la cadrele didactice cu studii superioare, la profesori cu gradul didactic 1 din mediul urban si rural. Aurel Cornea a apreciat ca demersul lui Pogea reprezinta "o incercare incalificabila de dezinformare si de dezbinare, pentru ca nimeni nu are toate sporurile acelea, care sunt acordare selectiv".
Pretentii noi
La cateva ore dupa retragerea de la discutii, liderii profesorilor s-au intors, spre seara, la masa tratativelor. De aceasta data, in absenta presei. Ei au propus majorarea procentului prevazut pentru cresterea salariilor profesorilor, de la 8 la 18%, ca o conditie pentru incetarea grevei din invatamant. De asemenea, s-a solicitat ca aceste majorari sa fie operate pentru intregul personal din invatamant, respectiv personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic. Distribuirea majorarilor pe grila de salarizare ar urma sa fie stabilita de comun acord cu federatiile care vor semna acordul cu Executivul si de Ministerul Educatiei. O alta propunere a sindicatelor a fost ca in viitoarele proiecte de acte normative, precum si in proiectele care se vor legifera sa se mentina pentru personalul din invatamant statutul de "titular al invatamantului". Liderii sindicali au mai cerut ca banii sa nu le fie retinuti pe perioada grevei, asumandu-si responsabilitatea ca materia nepredata din cauza conflictului va fi recuperata "in conditii optime". Ei au mai cerut ca actele normative necesare indeplinirii acordului sa fie emise de catre Ministerul Finantelor pana la sfarsitul acestui an.
Parintii cer deblocarea situatiei
Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti din Invatamantul Preuniversitar (FNAP-IP) sustine pricipalele revendicari ale sindicatelor din invatamant si considera ca, asa cum s-au identificat solutii viabile de rezolvare a unor solicitari, de altfel justificate, de majorare a unor drepturi banesti comunicate initial ca definitive pentru alte categorii profesionale, cum sunt minerii si parlamentarii, guvernantii vor gasi pe calea dialogului, solutia de iesire din aceasta criza. "Apreciem ca, in acest moment, solutia de deblocare poate veni numai de la Guvern. Solicitam, deci, urgentarea reluarii reale a negocierilor si identificarea rapida a masurilor care sa duca la reinceperea imediata a cursurilor, prelungirea acestei situatii, catastrofala pentru copiii nostri, fiind inacceptabila", se arata intr-un comunicat al FNAP-IP.
Executiv intransigent
Negocierile de ieri dintre reprezentantii sindicatelor din invatamant si cei ai Guvernului s-au incheiat si de aceasta data fara a se ajunge la o intelegere. Liderul Federatiei Educatiei Nationale, Catalin Croitoru, a declarat ca reprezentantii Executivului au avut o pozitie intransigenta, neacceptand nici una dintre cererile lor. "Eu ca lider nu mai pot gestiona conflictul. Tot mai multi profesori intra in greva foamei; iar solutia nu este sa ni se puna pumnul in gura".
La randul sau, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea, a precizat ca peste 70% din cadrele didactice se afla in greva generala, iar protestul se acutizeaza. "Cred ca un guvern care nu poate gestiona o astfel de criza majora ar trebui sa-si dea demisia. Este un guvern iresponsabil care niciodata nu spune ca nu are bani pentru majorarea salariilor; ci spune ca, daca ne da acesti bani destabilizam macroeconomia tarii". "Acestea nu sunt negocieri. Ne-am trezit in fata unui dictat al unui Guvern iresponsabil care nu doreste sa asigure pentru profesori cele mai elementare mijloace de subzistenta", declara, la randul sau, Gheorghe Izvoranu, liderul Federatiei "Spiru Haret". Aceeasi pozitie a avut-o si liderul "Alma Mater", Razvan Bobulescu.
Ministrul Educatiei, Mihai Hardau a declarat insa ca, propunerea Executivului - cu nimic schimbata fata de zilele trecute (o majorare salariala de 8% in doua transe) - va reprezenta o salarizare superioara altor bugetari.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.