Filaj, interceptari de telefoane si investigatori acoperiti. Aceasta este "reteta" dupa care au actionat politistii si procurorii romani pentru anihilarea unei retele internationale de traficanti de persoane. Filiera din care faceau parte romani, alb

Filaj, interceptari de telefoane si investigatori acoperiti. Aceasta este "reteta" dupa care au actionat politistii si procurorii romani pentru anihilarea unei retele internationale de traficanti de persoane. Filiera din care faceau parte romani, albanezi si italieni a reusit sa trimita in strainatate 32 de tinere din Galati si Buzau, care au fost ademenite, initial, cu salarii lunare de 16.000 euro.
Timp de un an, politisti si procurori ai Directiei de Investigare a Crimei Organizate si Terorism - Biroul Teritorial Buzau au reusit sa obtina date importante despre retea si sa trimita dupa gratii 6 suspecti. Astfel, s-a stabilit ca respectiva grupare era formata din mai multi suspecti, fiind condusa de doi lideri, respectiv Dani si Tavi, ambii din Buzau si avand ramificatii in mai multe judete. Suspectii racolau tinere, le obtineau acte de identitate si calatorie, le asigurau transportul si cazarea pe teritoriul Italiei, victimele urmand sa se prostitueze in Bologna si Milano. Sub pretextul obtinerii unor contracte avantajoase de munca in Italia, fetele erau racolate, insa la scurt timp, erau vandute cu sume cuprinse intre 450 - 700 de euro unor proxeneti galateni, Catalin si Tudorel. Acestia asigurau cazarea tinerelor intr-un apartament din Galati, pana la obtinerea documentelor de calatorie. La randul lor, si ei pacaleau alte fete si le trimiteau la Bologna, unde erau preluate de "Ana", care, impreuna cu doi cetateni albanezi, "Gherti" si "Fredi", schimbau destinatia initiala a victimelor si, prin amenintari si violente, le obligau sa se prostitueze. Banii obtinuti din prestatiile fetelor erau contabilizati de cei care se aflau in Italia, dupa care erau trimisi in tara. Ulterior, sumele erau investite pentru racolarea si transferarea altor tinere, precum si la cumpararea unor bunuri mobile si imobile.

Batai si amenintari

In cadrul activitatilor desfasurate de politisti au fost identificate si audiate 32 de victime provenind din judetele Buzau si Galati, dintre care doar 9 s-au constituit parti civile impotriva traficantilor. Neintelegerile aparute pe parcursul afacerii intre Dani si Tavi au facut ca acesta din urma sa isi constituie propria filiera, trimitand fete la Milano, unde avea legaturi cu proxenetul Antonio. Fetele, in marea lor majoritate provenind din mediul rural, stiau ca vor merge in strainatate pentru a avea grija de batrani ori pentru a fi chelnerite, putand astfel sa castige in jur de 16.000 de euro.
Inainte de a pleca in Italia, traficantii le ofereau fetelor diferite sume de bani, sub forma unor "mici daruri" (imbracaminte, cosmetice) si achitau consumatiile facute cu ocazia discutiilor purtate. Inainte de transportul lor in Italia, traficantii asigurau cazarea tinerelor in tara in conditii decente, fara a le ridica suspiciuni, si le retineau pasapoartele, motivand ca le sunt necesare la obtinerea documentelor de calatorie.
In realitate, aceasta constituia garantia ca tinerele nu vor fugi. Dupa ce tinerele ajungeau in Italia, proxenetii preluau documentele de identitate si treceau la plasarea victimelor in diferite cluburi, fetele fiind constranse, prin amenintari si violente, sa se prostitueze. In urma perchezitiilor efectuate la domiciliile suspectilor din Romania, au fost identificate si indisponibilizate sume de bani si bunuri provenite din activitatile de trafic, totalizand 38.000 de euro, iar prin colaborarea cu Punctul National Focal a fost posibila si identificarea proxenetilor straini.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.