Trenul de Bruxelles

Octombrie se apropie de sfarsit. Peste doua luni vom intra in 2006. Anul marelui asalt. Ar fi dramatic sa ratam integrarea la 1 ianuarie 2007.

Dar avem sanse sa prindem trenul de Bruxelles? Un raspuns afirmativ e legat de conditia ca 2006 sa fie anul unor politici economice rationale. O combinatie inspirata de decizii ar putea determina chiar racordarea salariilor la eficienta muncii. Totodata, o ajustare fiscala inteligenta si o politica monetara prudenta ar putea face sa ne asteptam la rezultate bune intr-un plan mai larg al economiei. La care s-ar putea adauga grabirea reformelor structurale.
Cert e ca in 2006 nu vor mai putea fi acceptate nici inaintarea la intamplare, nici programe bine concepute doar pe hartie. E sigur ca tintele pentru anii urmatori vor putea fi atinse cu conditia aplicarii unor programe riguroase de reducere a pierderilor din economia reala, de privatizare rapida, de reforme structurale, care sa aduca atat castiguri considerabile de eficienta, cat si veniturile asteptate. Altfel, degeaba vom visa o schimbare esentiala in viata romanilor. Degeaba vom dori ca populatia sa nu mai stranga atat de mult cureaua.
Romanii nu vor trai bine pana cand nu va deveni dominanta o noua balanta munca-bani. Trei tinte fiind legate direct de aceasta balanta: 1) despartirea economiei de vechile obiceiuri; 2) valorificarea rationala a resurselor; 3) organizarea unei productii performante de bunuri si de servicii. Tinte ce nu vor putea fi atinse daca nu se va renunta la cocolosirea marilor intreprinderi de stat, care ar putea macar in ceasul al 12-lea sa fie invatate cu un nou stil de viata, cel specific economiei de piata.
Dupa ce, timp de multi ani, am epuizat o buna parte din resurse intr-o incercare disperata de a trai mai presus de puterile noastre, societatea romaneasca a inteles, in sfarsit, ca pretul consumului fara reforme este mult prea mare. Si chiar daca, acum, unei bune parti a populatiei ii vine greu sa se desparta de vechile deprinderi, infratite cu vechile structuri, reformele radicale nu mai pot fi amanate.
Vechile ""fixatii"", de care nu ne despartim usor, lovesc inca economia cu toata puterea ce le-a mai ramas. Serviciile sunt mult ramase in urma. Industria are surplus de forta de munca. In momentele in care se vorbeste despre disponibilizari de personal, din dorinta de a se realiza o inviorare a productivitatii muncii, se ridica baraje de teama somajului. Pentru ca nu s-a dezvoltat, in paralel, un puternic sector privat, care sa-i absoarba pe cei ramasi fara lucru. Mai mult, din cauza vechilor reflexe, sectorul privat traieste sub nenumarate amenintari.
In trenul de Bruxelles nu ne putem urca fara bilet. Dar nici nu vom putea obtine mult-ravnitul bilet pana cand nu vom aranja toate aceste lucruri intr-o ordine fireasca.

---

Despre autor: