Mai multa sau mai putina integrare?

Respingerea Tratatului pentru o Constitutie a Europei de catre francezi si olandezi a avut un efect neasteptat: au reinceput discutiile despre viitorul Europei. Timp de aproape cincisprezece ani, incepand din 1990, aceste discutii, desi programate cu periodicitate in diferite colturi ale Bruxelles-ului, pareau mai degraba exercitii academice pentru un public restrans si cam plictisit.
Toata lumea era de acord ca Europa trebuie sa creasca prin expansiune catre est. Si a crescut de la 12 state in 1990 la 25, in curand 27 de state.
Toata lumea era de acord ca trebuie o moneda unica, mai puternica decat cele nationale, care sa faca fata cu succes dominatiei dolarului si yenului. Si a fost creat euro, care a inceput cu 30% sub dolar si se duce astazi catre 35% peste dolar.
Toata lumea era de acord ca forta militara a NATO si a SUA sunt arhisuficiente pentru a asigura protectia Europei largite, cu atat mai mult cu cat desfacerea Uniunii Sovietice nu a adus nici pe departe pericolele si amenintarile de care se temeau expertii in lumea socialista. Iar SUA au devenit jandarmul mondial, implicandu-se din ce in ce mai mult in zonele fierbinti ale globului.
Toata lumea era de acord ca diferentele de dezvoltare dintre SUA si Europa trebuie reduse, astfel incat s-a redactat Agenda Lisabona, un document complex, de foarte buna factura, care planifica atingerea nivelului american al productivitatii muncii in 2010 si crearea unei industrii a cercetarii stiintifice capabile sa concureze cu laboratoarele federale. Aici este o problema, caci orice plan implementat este mai bun decat cel mai bun plan, dar in Europa nu exista pur si simplu institutiile si mecanismele de a pune in practica o asemenea viziune.
Aceasta constatare a dat apa la moara federalistilor. Inca de la proiectarea si construirea Europei unite asa cum o cunoastem noi astazi (si ni se pare ca este aici de sute de ani, dar nu are decat vreo zece) s-au delimitat doua pozitii: cea a federalistilor care vad Europa unita drept un stat unitar, dar cu multe minoritati si cea a asociationistilor, care vad Europa ca o uniune de state independente, cedand foarte putin din suveranitatea proprie pentru a beneficia de cateva bunuri publice ale asocierii. Federalistii sustin ca Europa unita trebuie sa aiba o singura armata, o singura politie, un singur parlament central si un singur guvern, o singura trezorerie si un singur sistem fiscal, indiferent unde locuieste cetateanul european si ce limba vorbeste. In final, modelul federal nu poate fi mult diferit de Statele Unite ale Americii, ale caror caracteristici sunt bine cunoscute de aproape fiecare cetatean al lumii.
Criticii modelului federal sustin insa ca a deveni un stat federal ar inseamna ca Statele Unite ale Europei sa aiba interese globale, deci ar veni in directa confruntare cu SUA. In momentul de fata, Europa are aproape exclusiv interese locale; nici macar in Orientul Mijlociu Europa nu se manifesta pregnant, in principal pentru ca Europa este mult mai putin dependenta de petrolul arab decat SUA sau Japonia. De fapt, este chiar mai putin dependenta de petrol ca sursa de energie. Criza din 1973 a determinat multe Guverne europene sa treaca la energia atomica sau energiile alternative, astfel incat dependenta europeana de petrol a scazut in ultimele trei decenii de la aproape 90% la mai putin de 50%. Suedia si-a propus chiar ca in urmatorii ani sa ajunga la numai 15% dependenta de petrol. Am putea spune ca numai automobilele europene vor ramane mari consumatoare de petrol, daca nu cumva vreo Emma Nicholson va impune in Parlamentul European o directiva care ne va trece la automobilele electrice sau cele cu biodiesel.
De cealalta parte, modelul asociationist are limite evidente. Sistemele fiscale sunt diferite, iar oamenii pot acum migra dintr-o tara in alta cu declaratiile lor fiscale, lasand unele state cu deficite majore. Asa se intampla acum in Germania, unde mii de firme s-au mutat cu sediile fiscale in Elvetia, Olanda sau in insule tropicale, pentru a nu mai plati impovaratoarele taxe teutonice. Politia este diferita, iar armatele consuma in continuare multe resurse, desi unele state au ajuns in inima Europei, deci nu mai au dusmani la granite. Intr-o Europa de state independente ramai la mila guvernantilor daca vor sau nu sa adopte o inovatie practicata de vecinii lor.
Relansarea dezbaterii intre federalisti si asociationisti are un parfum specific de aceasta data. Ori de cate ori est-europenii, fosti supusi ai sistemului sovietic, sunt invitati sa-si spuna cuvantul, ei militeaza intotdeauna pentru mai multa integrare si un plan clar de federalizare. Ciudat. Abia scapati dintr-un sistem integrator, est-europenii vor in altul. Aceasta atitudine ii contrariaza pe vest-europeni si ii face refractari la ideea unei mai adanci integrari. In primul rand pe francezi.

---

Despre autor: