Personalitate si caracter

Ne-am obisnuit sa-i consideram pe sportivi niste insi dotati cu muschi si vaduviti de acces la reflectie. Atleti si-atat. Masini biologice competitoare, lipsite insa de inteligenta, cultura, personalitate si caracter. Nu-mi propun sa demontez acum aceasta prejudecata. Stiu ca este inutil, cu-atat mai mult cu cat opinia depreciativa la adresa valorii umane a sportivilor se bizuie pe argumente numeroase si dificil de rasturnat. In schimb, voi milita pentru dreptul la exceptie, caci in orice sport, individual sau de echipa, exista campioni, oameni cu o structura psihica aparte, personalitati si caractere deosebite, cu nimic mai prejos de marii oameni ai literelor, filozofiei, stiintelor, politicii, armelor, economiei si mass-mediei.
Exemplele la care m-am gandit le voi extrage din lumea tenisului profesionist. In circuitul de turnee patronat de ATP (Asociatia jucatorilor profesionisti de tenis) se patrunde greu. Viata este extrem de dura, saptamana dupa saptamana jucatorul este obligat sa ia parte la competitii diferite ca locatie geografica, suprafata de joc, valoare a actantilor si cuantum al premiilor. El trebuie sa acumuleze puncte pentru a primi invitatiile la turnee, pentru a fi desemnat cap de serie si a putea astfel sa avanseze mai usor pe tabloul principal al competitiilor. Diferentele intre primii o suta de jucatori ai lumii contabilizati in clasamentul ATP sunt minore in plan tehnic, caci nu e un accident ca insul clasat pe pozitia a 99-a sa-l infranga pe liderul mondial sau pe oricare dintre primii zece clasati. Prin urmare, departajarea o prilejuieste psihicul, taria de caracter si coordonatele de forta ale personalitatii. Si probabil ca in nici un alt sport valoarea umana nu iese mai pregnant in evidenta ca in tenis, sport al individualitatii prin excelenta.
Terenul de tenis este nu numai o scena a luptelor intre giganti, ci si un loc al dramelor omenesti. Acolo, caderile si revenirile dau frecvent masura valorii unor competitori. Sa luam cazul de acum cativa ani al americancei Jennifer Capriatti, fosta mare speranta pe la inceputul anilor '90, pierduta pe parcurs din cauza drogurilor si revenita la varsta maturitatii pe prima pozitie mondiala ca prin miracol. La randul sau, finalistul de anul acesta de la Roland Garros, argentinianul Mariano Puerta, a trebuit sa indure accidentari multiple, sa suporte o suspendare nedreapta pe motiv de dopaj (in realitate, folosise un medicament pentru astm care continea unele substante interzise, dar o facuse in totala inocenta!) si sa supravietuiasca amenintarii unui accident mortal, iesind in ultima clipa dintr-un ascensor care avea sa se prabuseasca de la etajul 10. Caderea in clasamentul ATP nu l-a impiedicat sa se reculeaga, sa lupte si sa revina in primii zece din lume, dupa o superba finala contra lui Rafael Nadal.
Cazul americanului James Blake, si el o fosta mare speranta, este inca si mai pilduitor. Personalitate accentuata, Blake atragea tuturor atentia prin temperamentul, harisma si spectaculosul comportamentului sau din teren. Ajunsese pana pe locul 22 in clasamentul ATP in mai 2003, avand resurse sa urce in Top Ten. A intervenit insa un accident penibil, consumat la antrenament, pe terenul turneului de la Roma, soldat cu o fractura la o vertebra cervicala. In aceeasi perioada, tatal sau, bolnav de cancer la stomac in faza terminala, a decedat dupa o ingrozitoare suferinta. A urmat o hemipareza faciala care a durat cateva saptamani, imobilizandu-l pe jucator la pat. James Blake parea terminat, cazuse pe locul 141 mondial, cariera ii era ratata. A gasit insa resurse psihice sa revina, avansand astazi pana pe locul 56. Dar James Blake nu numai ca a "reinviat". El a devenit si intelept, ajungand sa formuleze o adevarata filozofie de viata, la care a ajuns in urma suferintelor indurate in ultima vreme. Intr-un interviu acordat in martie 2005 revistei "Tennis Magazine", pe un ton aproape taoist, el spunea: "Inainte, esecul ma frustra. Acum, ma incurajeaza sa-mi imbunatatesc jocul. Inainte, vroiam doar sa castig. Astazi, doresc sa joc din ce in ce mai bine".
Iata, prin urmare, ca si in universul sportului de performanta taria caracterului poate fi o masura la fel de edificatoare ca oriunde in lumea culturii.

---

Despre autor: