In prima sedintade tranzactionare a saptamanii, Bursa a consemnat variatii pozitive ale indicilor si o valoare de tranzactionare buna. Asadar, lichiditatea bursiera a atins un nivel de 29,3 milioane lei,putin peste media zilnica a saptamanii trecute.

In prima sedintade tranzactionare a saptamanii, Bursa a consemnat variatii pozitive ale indicilor si o valoare de tranzactionare buna. Asadar, lichiditatea bursiera a atins un nivel de 29,3 milioane lei,putin peste media zilnica a saptamanii trecute.
In ceea ce priveste indicii bursieri, cea mai mare apreciere, de 1,53 la suta, a apartinut internationalului ROTX, urmat indeaproape de BET, cu o crestere de 1,36 la suta. Indicele BET-C s-a apreciat, la randul sau, cu 1,20 la suta, in timp ce variatia segmentului SIF-urilor a fost de doar 0,62 la suta.
Actiunile BRD au fost cele mai tranzactionate din piata, fiind obiectul unor schimburi in valoare de 4,74 milioane lei, in conditiile unei majorari a cursului cu 5 la suta pana la un pret de 12,6000 lei pe actiune.
Pe piata SIF-urilor, s-a detasat, de data aceasta, SIF Moldova, cu tranzactii cifrate la 4,64 milioane lei si o variatie a cursului de 1,37 la suta pana la valoarea de 1,4800 lei pe actiune. SIF Banat-Crisana a iesit, la randul sau, in evidenta, fiind singurul titlu de pe aceasta piata care a inregistrat scadere. Cu o depreciere de 0,61 la suta, cotatia SIF Banat-Crisana a ajuns la 1,6300 lei pe actiune. Cea mai mare apreciere a apartinut cursului SIF Oltenia, care s-a stabilizat la 1,7200 lei pe actiune, dupa o crestere de 1,78 la suta.

Tranzactiile saptamanii trecute, cu peste 60 la suta mai mici decat de obicei

In ceea ce priveste saptamana trecuta, tranzactiile s-au diminuat serios fata de perioada precedenta, fiind mai mici cu peste 60 la suta, valoarea totala a schimburilor ajungand la 107 milioane de lei. Media zilnica a valorii transferurilor a coborat catre nivelul de 21,4 milioane lei pe sedinta, sectorul financiar-bancar atragand majoritatea schimburilor. Indicii nu au avut o evolutie hotarata, piata avand o evolutie pe palier. Indicele BET a coborat cu 1,2 la suta in saptamana analizata, un impact nefavorabil asupra acestuia avandu-l emitentii din sectorul petrolier, dar si titlurile Azomures Targu Mures. Indicele BET-Compozit a pierdut 0,89 la suta, pe piata existand o tendinta de asteptare din partea investitorilor pentru a vedea daca conjunctura politica actuala va avea vreun impact asupra investitorilor importanti de la Bursa. Indicele BET-FI a urcat cu 0,44 la suta, pe SIF-uri aparand o tendinta de acumulare la nivelul cotatiilor actuale. In saptamana 8-12 august, s-au inregistrat tranzactii mari in piata deal cu titlurile Bancii Transilvania, BRD, Petrom, SIF Oltenia si SIF Banat-Crisana, valoarea totala a acestor schimburi fiind de peste 11,4 milioane de lei, adica 10,8 la suta din valoarea totala a schimburilor cu actiuni.
Toate deal-urile au fost facute in zona preturilor pietei, mai importante dintre acestea fiind schimburile cu 6,1 milioane de titluri ale Bancii Transilvania, ce au reprezentat peste jumatate din valoarea insumata a acestei piete. Noutatile saptamanii au constat in cresterea VANU la SIF-uri cu circa 0,2 lei pe fondul schimbarii modalitatii de recalculare a acestora si in alte mici evenimente negative cum ar fi disensiunile politice ce au afectat cumva cotatia companiilor petroliere.
Dupa ce in saptamana precedenta arata o posibila continuare a trendului ascendent, Rompetrol Rafinare Constanta a scazut brusc pe volum indata ce numele presedintelui companiei Dinu Patriciu a reaparut pe prima pagina a ziarelor fara ca sa fie neaparat intr-un context negativ.
Conform raportului saptamanal realizat de Intercapital Invest, unii actionari si-au cedat detinerile in piata pana la un minim de 0,0961 lei, nivel de la care s-a reintrat la cumparare, investitorii realizand ca este un pret bun de cumparat, mai ales ca rafinaria are un profit pe actiune de circa 0,01 lei doar pe primul semestru si au urcat pretul catre nivelul de 0,1 lei fara a mai reusi sa treaca peste valoarea nominala. In saptamana analizata, Rompetrol Rafinare Constanta a avut o valoare a schimburilor destul de insemnata, de 8,8 milioane lei, adica 8,43 la suta din totalul pietei si s-a tranzactionat intre un maxim de 0,105 lei si un minim de 0,0961 lei, pretul de inchidere de 0,0999 lei indicand o scadere saptamanala de 3,01 la suta.
Saptamana trecuta s-au facut tranzactii destul de insemnate cu actiunile apartinand sectorului bancar, insa volatilitatea cotatiilor a fost destul de redusa, majoritatea schimburilor facandu-se prin piata deal.
Astfel, valoarea totala a tranzactiilor a avut o pondere de 22,75 la suta in totalul pietei, dintre cele trei banci de la categoria I a Bursei o evolutie mai deosebita avand-o BRD cu o crestere saptamanala de 4,35 la suta pana la nivelul de 12 lei pe actiune.
Cu toate ca asteptarile actionarilor vizavi de rezultatele pe primul semestru la Flamingo International nu erau ridicate intrucat societatea prin sezonalitatea ei inregistreaza mai mult profit in ultimul trimestru al exercitiului financiar, totusi, unii dintre acestia au fost neplacut surprinsi sa observe un nivel al profitului semestrial de circa 30.000 de euro, adica de circa 0,0043 lei pe actiune in conditiile unei cotatii de 2,48 lei. La Bursa, Flamingo a avut o crestere saptamanala de 0,40 la suta, incheind sedinta de vinerea trecuta la nivelul de 2,48 lei pe actiune.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.