Iesirea din Irak

In cele din urma, in Irak, unde toata lumea doreste, in mod deschis, acelasi lucru - retragerea fortelor Coalitiei din tara, s-a ajuns la un punct. Recentele scurgeri de informatii din interiorul Ministerului britanic al Apararii privind retragerea trupelor britanice din aceasta tara reflecta acesta dorinta unanima. Singura intrebare aflata pe buzele tuturor este cum se va realiza acest lucru. Cata vreme fortele Coalitiei raman in Irak, exista cele mai multe sanse sa se inregistreze o escaladare a violentelor. Dar si daca acestea parasesc tara, o escaladare a violentelor ar putea avea loc si chiar mult mai rapid. Prin urmare, problema esentiala care se pune este cum se va ajunge la momentul in care Irakul sa aiba forte de politie si o armata capabile sa mentina legea si ordinea. In pofida curajului de care dau dovada multi irakieni care se inroleaza fie in armata, fie in politie, nu trebuie sa mai surprinda pe nimeni daca motivele unora nu sunt tocmai curate. In partea de nord a Irakului, vechile dispute s-au domolit, iar segregatia etnica de facto a fost introdusa in zone precum Irbil, unde se ciocneau traditii diferite. In schimb, in alte regiuni, legea sharia a fost implementata cu forta. De aceea, e greu de stabilit cum va putea crea Irakul servicii militare in care sa se poata avea incredere ca detin capacitatea de a impune legea efectiv si impartial, si nu pe consideratii ce tin de etnicitate, religie si sex. Raspunsul traditional ar fi acela ca este necesara recrutarea, antrenarea si impunerea "valorilor reale". Insa nu este inca timp pentru asta, si, probabil, sunt necesare alte conditii.
In absenta implementarii unui sistem al valorilor, Irakul are nevoie de organizatiile societatii civile pentru a cere socoteala politiei si armatei. Acest lucru ar putea lua diferite forme, dar ceea ce ramane extrem de important este ca organizatiile sunt atotcuprinzatoare la nivel local si ca, mai presus de orice, pot obtine sprijin din partea regiunilor si a structurilor de putere nationale in momentul in care constata abuzuri.
Acest fapt a fost extrem de incurajator in Afganistan, tara asemanatoare cu Irakul in multe privinte si unde exista grupari care colaboreaza in acest scop. Iar organizatia Cooperare pentru Pace si Unitate (CPAU) a oferit un model in acest sens. In Afganistan, la fel ca si in Irak, cea mai importanta prioritate a populatiei o constituie inregistrarea unei scaderi a ratei violentelor. In ultimii trei ani, CPAU a lucrat pe intreg teritoriul tarii pentru a infiinta Comitete de Pace la nivel local, sprijinite de Consilii de Pace in orasele mari. Aceasta initiativa s-a confruntat insa cu o cultura in care violenta a fost atat de bine inradacinata incat, pe vremuri, copiii afgani invatau aritmetica prin numararea cadavrelor soldatilor sovietici. De aceea, Comitetele de Pace au incercat sa aduca la aceeasi masa cam toti reprezentantii dintr-o comunitate, inclusiv profesori, lideri tribali, lideri religiosi, femei, politisti, judecatori, soldati si oameni de afaceri, pentru gasirea cailor de rezolvare a conflictelor fara violenta.
Desi monitorizarea nu a fost, pana acum, parte formala a rolului jucat de aceste comitete (lucru prevazut pentru viitor), simplul fapt ca politia, armata si justitia fac parte din acestea au facut posibila stabilirea unor contacte intre reprezentantii comunitatilor si au dat un semnal ca, treptat, increderea se poate cladi.
Unele rezultate sunt chiar remarcabile. La-unul dintre workshop-uri, comandantul militar local a venit doar din politete, pentru cateva ore, dar, pana la urma, a decis sa ramana aici toata saptamana. La final, acesta si-a cerut scuze pentru trecutul sau, marcat de violenta, si a promis ca ii va dezarma pe cei 2.000 de oameni inrolati in armata sa particulara. Mai mult, acesta viziteaza frecvent acum Comitetul pentru Pace.
In Irak, proiecte precum Centrul de Legaturi Umanitare din Kirkuk incep sa indeplineasca o functie de monitorizare oferind populatiei diverse din punct de vedere etnic ocazia de a rezolva problemele cu care se confrunta. Insa, prea adesea, chiar daca exista o decizie juridica, aceasta nu este pusa in aplicare datorita intimidarilor.
Din fericire, cresterea capacitatilor societatii civile este tot atat de ieftina pe cat este de importanta. Centrul de legatura umanitar din Kirkuk are costuri anuale de doar 75.000 de dolari. Cu doar 10 milioane de dolari pot fi realizate peste 100 de astfel de centre - care vor aduce foarte multe schimbari.
Provocarea este reprezentata de adeziunea la o astfel de abordare, de marirea scarii la care se aplica aceste metode si de incurajarea de care au nevoie acei oameni care cred ca administratia trebuie sa dea socoteala societatii. Altfel este foarte putin probabil ca irakienii sa aiba parte de siguranta de care au nevoie dupa atatia ani de suferinte.
Copyright: Project Syndicate, 2005.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: