Pretul petrolului pe pietele mondiale a inregistrat ieri o tendinta evidenta de scadere, ca urmare a cresterii considerabile a stocurilor de titei din Statele Unite, a relatat Associated Press, relevand ca el a ajuns la cote sub cele calculate de O
Pretul petrolului pe pietele mondiale a inregistrat ieri o tendinta evidenta de scadere, ca urmare a cresterii considerabile a stocurilor de titei din Statele Unite, a relatat Associated Press, relevand ca el a ajuns la cote sub cele calculate de OPEC. Livrarile pentru luna iulie la sortul "light" sunt cu 36 de centi mai mici la baril, ajungand, la bursa din New York, la 48,29 dolari barilul. Departamentul american al Energiei a dezvaluit ca stocurile americane de titei au ajuns deja la 334 miliarde de barili, aceasta fiind cea de-a 13-a crestere din ultimele 14 saptamani. Pretul benzinei la pompele din Statele Unite, a anuntat CNN, a scazut cu mai bine de 1,5 centi, ajungand la 1,4025 dolari galonul, iar cel al combustibilului pentru incalzit la 1,3540 dolari galonul. Pe piata londoneza, sortul Brent destinat livrarilor din iulie s-a redus cu 27 centi la baril, pretul ajungand la 47,76 dolari barilul. La mijlocul lunii iunie, cartelul petrolier va decide daca va reduce extractia, unele state membre insistand asupra unei astfel de masuri.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.