Oficialii Statelor Unite ale Americii au apreciat ca taxarea companiilor aeriene pentru emisiile de gaze cu efect de sera ale avioanelor ar fi o reglementare prea dura, chiar daca Uniunea Europeana are in vedere adoptarea unor asemenea masuri, relate
Oficialii Statelor Unite ale Americii au apreciat ca taxarea companiilor aeriene pentru emisiile de gaze cu efect de sera ale avioanelor ar fi o reglementare prea dura, chiar daca Uniunea Europeana are in vedere adoptarea unor asemenea masuri, relateaza Mediafax.
In cadrul unei intalniri a Organizatiei Natiunilor Unite, Harlan Watson, principalul negociator american pentru mediul inconjurator, a precizat ca ar fi foarte dificil pentru companiile aeriene sa se confrunte cu costuri suplimentare. "Inca ne revenim dupa atacurile de la 11 septembrie 2001. Aviatia se dezvolta in unele parti ale lumii, dar nu in mod deosebit in SUA", a precizat acesta, adaugand ca mai multe companii aeriene americane au fost in pragul falimentului. Panelul interguvernamental de experti ai ONU pentru schimbari climatice estimeaza ca traficul aerian este responsabil in proportie de 3,5 la suta de incalzirea globala si acest procent s-ar putea majora la 15 la suta pana in 2050. Din 1990 pana in 2002, emisiile aviatiei s-au majorat cu aproape 70 de procente. Pe fondul acestei estimari, Comisia Europeana si-a exprimat intentiile privind impunerea unor impozite suplimentare pentru combustibilul utilizat de avioane.
In prezent, aviatia nu intra in prevederile protocolului Natiunilor Unite de la Kyoto, care traseaza in plan masuri pentru perioada 2008-2012, privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon ale fabricilor, companiilor de energie si vehiculelor cu 5,2% sub nivelul din 1990. In 2001, SUA a decis sa nu aplice protocolul asupra normelor de poluare, din cauza cheltuielilor prea mari pe care le presupune.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.