Piata SIF-urilor a inchis sedinta de tranzactionare pe crestere generalizata, ultimele minute apartinand cumparatorilor. SIF Banat-Crisana s-a remarcat din nou prin lichiditate deosebita, peste 6 milioane de actiuni fiind tranzactionate, cu o crestere de 5,08 la suta la nivelul ultimului pret, de 12.400 lei pe actiune.
La nivelul cursului s-au mai evidentiat SIF Oltenia, care a urcat, pe final, pana la 12.200 lei pe actiune, cu o apreciere de 2,52 procente. In total, SIF-urile au realizat un rulaj de aproape 100 miliarde de lei, cu o pondere de aproape 80 la suta din rulajul total realizat in sedinta de ieri, de 130 miliarde de lei. Cresteri semnificative de curs au aparut in randul actiunilor putin lichide. Asadar, titlurile Artrom s-au apreciat cu 9,12 la suta pana la o cotatie de 33.500 lei pe actiune, urmate de cele ale Excelent, care au castigat 8,87 la suta, pana la un pret de 6.750 lei pe actiune.
In ceea ce priveste scaderile cotatiei, titlurile Agras au avut cel mai mult de suferit, cu o depreciere de 12,82 la suta, pretul de inchidere stabilindu-se la 3.400 lei pe actiune. Actiunile Policolor s-au numarat, de asemenea, printre dezamagirile zilei, inregistrand o scadere de 8,33 la suta pana la 9.900 lei pe actiune. Mai mult de jumatate din lichiditatea totala s-a facut, ieri, cu transferurile de actiuni ale SIF Banat-Crisana, cifrate la 73,5 miliarde de lei, in timp ce cu titlurile SIF Oltenia s-au realizat tranzactii de 10,1 miliarde de lei, iar cu cele ale SIF Moldova, de 9 miliarde de lei.
Sectorul bancar a facut, ieri, obiectul unor schimburi de 11 miliarde de lei, dintre care 8 cu actiunile Bancii Transilvania si 3 cu cele ale BRD.
Aceasta din urma a consemnat, la nivelul cursului, o variatie pozitiva de mica amploare, si anume 0,23 la suta, inchizand la 43.800 lei pe actiune.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro