D. Munteanu: "Suntem in cadere libera"
Steaua a pierdut ieri la Galati meciul cu Otelul, ros-albastrii dezamagindu-si fanii cu un nou joc modest. In fata a 15.000 de spectatori, gazdele si-au dat viata pe teren, biciuiti de Mihai Stoichi
D. Munteanu: "Suntem in cadere libera"
Steaua a pierdut ieri la Galati meciul cu Otelul, ros-albastrii dezamagindu-si fanii cu un nou joc modest. In fata a 15.000 de spectatori, gazdele si-au dat viata pe teren, biciuiti de Mihai Stoichita, fost antrenor la Steaua, care si-a dorit mult sa-l invinga pe Gigi Becali, cel care nu l-a nominalizat printre posibilii succesori ai lui Piturca. Galatenii au tremurat in minutul 3, cand Fl. Dumitru a lovit bara, apoi au deschis scorul pe contraatac, prin Badescu, mijlocasul gazdelor profitand de o ezitare a lui Ghionea. Lipsita de aportul lui Bostina, Dinita si Simion, Steaua a pus stapanire pe mijlocul terenului, insa ca si in alte meciuri din deplasare, dominarea a fost sterila, fara mari ocazii la poarta Otelului. Enervat de prestatia jucatorilor, Gigi Becali a parasit stadionul "Dunarea" cu 15 minute inainte de finalul partidei, admitand ca Steaua este in pericol sa piarda titlul. El a declarat ca Zenga i-a folosit pe Baciu si Lovin pentru a-l enerva. "Am spus ca Baciu si Lovin nu au valoare de Steaua, dar Zenga i-a bagat. Ca sa-mi faca in ciuda", a spus boss-ul din Ghencea. Zenga a admis si el ca echipa sa nu trece printr-o situatie tocmai buna si ca este foarte probabil ca patronul sa-l concedieze. "Poate sa ma dea afara intr-o jumatate de ora, dar nu asta este problema mea acum. Deocamdata sunt antrenor la Steaua si ma gandesc cum sa fac sa scot echipa din starea asta", a comentat Zenga dupa meci. La randul sau, Dorinel Munteanu, veteranul Stelei, a acceptat criza din Ghencea. "Suntem in cadere libera. Nu putem sa castigam in deplasare, iar asta s-ar putea sa ne coste. Trebuie sa ne mobilizam pentru urmatoarele meciuri si sa nu mai pierdem nici un punct", a spus Munteanu. Reactia fanilor stelisti in fata acestui nou esec, ros-albastrii avand patru puncte castigate in ultimele patru meciuri, a fost extrem de dura. Cei 400 de fani care au facut deplasarea la Galati au scandat numele lui Rica Neaga, jucator cedat suspect de usor in aceasta iarna, le-au cerut jucatorilor sa joace fotbal si le-au amintit ca sambata clubul din Ghencea a serbat 19 ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni, solicitand actualei generatii sa nu pateze palmaresul celei mai titrate echipe din Romania.
"Cainii", victorie cu cantec la Bistrita
Dinamo a castigat dubios la Bistrita, in fata unui adversar care nu s-a omorat prea tare cu firea, in ciuda faptului ca a jucat timp de o ora in superioritate numerica. Goian a fost eliminat in minutul 30, dupa primirea a doua cartonase galbene, dar gazdele nu au aratat nici o dorinta sa atace viguros, preferand un joc de asteptare, care s-a soldat cu mai multe ocazii dinamoviste. Coroian a ratat ocazia meciului, trimitand mingea in bara din trei metri cu poarta goala in fata. Patru minute mai tarziu Dinamo a marcat prin Grigorie, care a reluat cu capul la o lovitura de colt. Bistritenii au pierdut si la ultima echipa angrenata in lupta pentru titlu, dupa ce in etapele anterioare din tinutul lui Tata Jean plecasera cu tolba plina si inconjurati de suspiciuni atat Steaua, cat si Rapid. La ce au jucat sambata, "cainii" nu au prea multe motive de optimism inaintea finalei de Cupa Romaniei cu Farul, intalnire programata miercuri in Cotroceni. "Dupa eliminarea lui Goian, Gloria ne-a dominat copios, dar cu sansa am castigat. E nevoie si de asa ceva cateodata. Am facut schimbarile ca sa am cornere, fiindca pe joc cursiv nu aveam forta necesara sa aduc mai mult de trei jucatori in atac. Sunt trei puncte mari pentru noi pentru ca ne apropiem la "adevar" de Steaua si Rapid", a declarat la final Ioan Andone, care a invins pentru prima data in cariera sa de antrenor la Bistrita. De partea cealalta, Jean Padureanu nu parea prea deranjat de faptul ca echipa sa a ajuns la minus 12 in clasamentul "adevarului". "Eu am convingerea ca ne vom salva. Cu ce vom mai juca noi, cu ce ne mai ajuta si altii care nu au o situatie mai usoara acasa, eu sper ca ne vom salva. Exista motive de ingrijoare, dar nu de disperare", a comentat "Tata Jean".
Nebunie in Giulesti
Apulum a furnizat o surpriza de proportii in Giulesti, reusind sa smulga un punct Rapidului, care s-a vazut chiar condus de doua ori. Razvan Lucescu a ales gresit inlocuitorul lui Coman, accidentat, Curca fiind invins in minutul 8 de Jercalau dintr-o lovitura libera de la 30 de metri, din marginea terenului. Rapidul s-a napustit in atac, ocaziile la poarta lui Minca au curs garla, insa golurile nu. Buga a reusit totusi egalarea inainte de pauza, dupa numeroase faze in careul oaspetilor. Giulestenii au inceput in forta si partea secunda a jocului, tot cu Buga in prim plan. Acesta a fost faultat de portarul Minca, faza la care arbitrul Victor Stanisteanu a evitat sa scoata vreun cartonas galben. Asta in conditiile in care goal-keeper-ul ardelenilor fusese avertizat cu 60 de secunde inainte de faza respectiva. Giulestenii au cerut insistent eliminarea lui Minca, Stanisteanu a ramas pe pozitii, iar Buga a batut slab si a ratat. Apulum a iesit o singura data din jumatatea proprie in repriza a doua, doar atunci a marcat golul de 2-1, prin Galdean, instaland decorurile dramei in Giulesti. Badoi a egalat in final, dar Rapidul a ratat o noua sansa imensa de a se apropia de Steaua, invinsa la Galati. Poate ca acesta este un semn ca echipa lui Lucescu jr. nu are destinat titlul in acest an. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.