Relatiile Romania - Uniunea Europeana au fost stabilite oficial in 1993, cand s-a semnat Acordul European, care instituia o asociere intre tara noastra si Comunitatile Europene si Statele Membre ale acestora. In mai, acelasi an, se incepe aplicarea p

Relatiile Romania - Uniunea Europeana au fost stabilite oficial in 1993, cand s-a semnat Acordul European, care instituia o asociere intre tara noastra si Comunitatile Europene si Statele Membre ale acestora. In mai, acelasi an, se incepe aplicarea prevederilor comerciale din Acordul European, prin intermediul unui Acord Interimar. Doi ani mai tarziu, in iunie 1995, Romania depune cererea de aderare la Uniunea Europeana, negocierile fiind deschise insa dupa cinci ani, la 15 februarie 2000.
In timpul presedintiei portugheze a UE, Romania deschide si inchide provizoriu cinci capitole de negociere: Intreprinderi mici si mijlocii, Stiinta si cercetare, Educatie si formare profesionala, Relatii externe si Politica externa si de securitate comuna.
In cadrul celei de-a doua reuniuni a Conferintei de aderare la nivel ministerial, care a avut loc in 14 iunie 2000, Romania a aratat ca este pregatita sa inceapa negocieri pentru inca opt capitole.
Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene, a decis insa deschiderea a numai patru capitole de negociere cu Romania, in cursul presedintiei franceze: Concurenta, Statistica, Telecomunicatii si Tehnologia informatiei si Cultura si Politica in domeniul audiovizualului.
Dintre cele patru capitole, numai capitolul "Statistica" a fost provizoriu inchis, pentru celelalte trei fiind solicitate informatii suplimentare din partea autoritatilor romane.

2001

In cursul presedintiei suedeze si belgiene (2001) au fost deschise negocierile pentru 8 capitole (Libera circulatie a capitalului, Dreptul societatilor comerciale, Pescuitul, Politica in domeniul transporturilor, Impozitarea, Politica regionala si ocuparea fortei de munca, Protectia Consumatorului si a Sanatatii, Uniunea Vamala) si au fost inchise provizoriu negocierile pentru trei capitole (Pescuitul, Protectia Consumatorului si a Sanatatii, Dreptul societatilor comerciale).
Astfel, pana la sfarsitul lui 2001, Romania deschisese negocierile pentru 17 capitole dintre care 9 au fost provizoriu inchise.

2002

In primul semestru al anului 2002, in timpul presedintiei spaniole a Uniunii, Romania deschide 9 capitole de negociere: Libera circulatie a marfurilor, Libera circulatie a persoanelor, Uniunea Economica si Monetara, Energie, Politica regionala si de coordonare a instrumentelor structurale, Protectia Mediului, Justitie si Afaceri interne, Control financiar si Institutii. Capitolele Politica sociala si de ocupare a fortei de munca, Uniunea Economica si Monetara si Institutii sunt inchise provizoriu. In perioada presedintiei daneze, Romania deschide ultimele 4 capitole de negociere: Politica industriala, Agricultura, Libera circulatie a serviciilor si Prevederi financiar-bugetare. Tot in a doua parte a anului 2002, sunt inchise 4 capitole de negociere: Politica industriala, Telecomunicatii si Tehnologia informatiei, Cultura si audiovizual si Uniunea Vamala. In decembrie acelasi an, Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderarii a 10 noi state membre si adopta foile de parcurs pentru Romania si Bulgaria, care prevad aderarea in 2007.

2003

In 2003, in timpul presedintiilor elena si italiana, Romania inchide alte 6 capitole: Libera circulatie a marfurilor, Libera circulatie a capitalurilor, Impozitarea, Libera circulatie a persoanelor, Politica in domeniul transporturilor si Controlul financiar. Astfel, la sfarsitul lui 2003 din cele 31 de capitole deschise, 22 erau inchise provizoriu.

2004

In cursul presedintiei irlandeze, au fost inchise provizoriu capitolele Agricultura si Prevederi financiare si bugetare. In perioada iunie-noiembrie 2004 au fost finalizate negocierile la capitolele Energie, Libera circulatie a serviciilor, Politica regionala, Mediu si Diverse. Romania a finalizat negocierile de aderare, la 8 decembrie 2004, prin inchiderea ultimelor doua capitole de negociere: Concurenta si Justitie si Afaceri interne. La 17 decembrie 2004, la Consiliul European de la Bruxelles, Romania a primit confirmarea politica a incheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana. Romaniei i se recomanda sa continue reformele si sa implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar, in special in domeniile: Justitie si Afaceri interne, Concurenta si Mediu. De asemenea, Consiliul European recomanda semnarea Tratatului de aderare comun pentru Romania si Bulgaria in aprilie 2005, dupa primirea avizului Parlamentului European, si aderarea efectiva la 1 ianuarie 2007.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.