Rapirea ziaristilor romani in Irak reprezinta o realitate ale carei subtilitati se dovedesc a fi greu descifrabile.
Dramatismul unor intamplari pe care le-am privit pana acum cu detasarea creata de neimplicarea directa a intrat brutal in viat
Rapirea ziaristilor romani in Irak reprezinta o realitate ale carei subtilitati se dovedesc a fi greu descifrabile.
Dramatismul unor intamplari pe care le-am privit pana acum cu detasarea creata de neimplicarea directa a intrat brutal in viata noastra.
Media a reactionat, fiind astfel pusa in fata unui serios examen de maturitate.
Rezultatele lucrarii de control sustinute sub presiunea unei incarcaturi emotionale teribile s-au situat, in foarte multe cazuri, sub nivelul notei de trecere.
Repetentia unor prestatori ai profesiei este consecinta fireasca a unei realitati obiective. Oferta generoasa a locurilor de munca in presa, aparuta dupa decembrie 89, a creat posibilitatea iesirii la rampa a unor valori autentice, recunoscute ca atare. Dar, pe langa cei care au salvat cultura profesiei pe cont propriu, s-a strecurat si incarcatura care distruge, pe alocuri, raportul de egalitate dintre calitate si cantitate.
Aceasta stare de fapt nu culpabilizeaza pe cineva anume. Dupa cum spuneam, ea reprezinta consecinta obiectiva a unei situatii de criza in care scoala nu a produs, iar traditia menita sa formeze din mers a fost ingropata sub jumatatea de secol a cadentei impuse dictatorial.
Momentul rostirii acestor adevaruri, inventariate inevitabil in cont propriu, nu este intamplator. Asocierea sa cu rapirea ziaristilor romani in Irak este intentionata, bazata pe motive bine intemeiate.
Subiectivismul partizan, creat de o fireasca solidaritate de breasla, asaza in afara oricaror suspiciuni bunele intentii in abordarea subiectului. Este evident, asadar, ca orice calcatura gresita a fost involuntara, ea fiind cauzata doar de incapacitatea noastra de a materializa bunele intentii. Nu am fost educati sa fim discreti nici cel putin atunci cand aceasta discretie putea salva vieti omenesti, nu am fost educati sa ne ferim de capcana informatiilor distorsionate. Sa fim onesti. Sa ne recunoastem cu realism limitele pentru a putea, la un moment dat, sa le depasim.
Solicit intelegerea cititorilor care erau obisnuiti sa se intalneasca in interiorul acestei rubrici cu teme sportive. Am ales sportivitatea unui moment de introspectie pentru ca microbistii nemultumiti uneori de prestatia noastra au dreptul la revansa.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.