Ministrii de Finante din Uniunea Europeana au ajuns la un acord provizoriu asupra reformei Pactului de Stabilitate in sensul relaxarii prevederilor destinate deficitului bugetar, transmite Reuters, citat de Mediafax.
O sursa apropiata presedi
Ministrii de Finante din Uniunea Europeana au ajuns la un acord provizoriu asupra reformei Pactului de Stabilitate in sensul relaxarii prevederilor destinate deficitului bugetar, transmite Reuters, citat de Mediafax.
O sursa apropiata presedintiei luxemburgheze a UE a declarat ca ministrii au adoptat un nou text al Pactului de Stabilitate si Dezvoltare, care va fi supus aprobarii liderilor europeni in aceasta saptamana.
Compromisul ofera posibilitatea eliminarii sanctiunilor pentru statele care inregistreaza deficite bugetare considerabile, de peste 3 la suta din PIB, daca acestea se datoreaza cheltuielilor privind "reunificarea Europei". Formularea vizeaza mai ales miliardele de euro pe care Germania le-a cheltuit pentru unificarea tarii.
Singurele detalii care mai sunt de clarificat sunt cele legate de costul reformelor sistemelor de pensii in acele state care depasesc limita deficitului bugetar. Pactul de Stabilitate a reprezentat de la inceput o initiativa a Guvernului de la Berlin, in scopul preintampinarii cheltuielilor exagerate din partea statelor membre ale UE.
In ultima perioada, Grecia, Franta si Germania au inregistrat deficite bugetare de peste 3 la suta din PIB.
S-au propus reforme care permit statelor membre sa-si justifice depasirea limitei deficitului bugetar si sa evite sanctiunile. Noii membri ai UE, precum Ungaria si Polonia, au cerut sa fie excluse costurile reformei sistemului de pensii din calculul deficitului bugetar, pentru a putea indeplini conditiile de intrare in zona euro.
Banca Centrala Europeana a sugerat ca ar putea majora dobanda de referinta in cazul in care deficitele bugetare scapa de sub control din cauza unor prevederi mai permisive din noul Pact de Stabilitate.
Germania investeste anual 4 la suta din PIB, respectiv 80 de miliarde de euro, pentru reconstructia economiei din estul tarii, iar excluderea acestor cheltuieli ii permite respectarea limitei de 3 la suta din PIB pentru deficitul bugetar.
Germania a oferit mai multe posibilitati de compromis, in sensul excluderii unor cheltuieli din deficitul bugetar, cum ar fi ajutorul pentru dezvoltare (Franta), investitiile publice (Italia), cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare, plus reforme structurale, precum cele ale sistemului de pensii si investitiile destinate "atingerii scopurilor politicilor europene". Marea Britanie a obtinut ca Guvernele sa nu mai fie nevoite sa-si reduca deficitele cu 0,5 puncte procentuale, in anii cu crestere economica solida.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.