GEORGE VULTURESCU

"...George Vulturescu ni se prezinta drept unul din talentele remarcabile pe care le-a dobandit, in ultimii ani, poezia romaneasca."
 
 
Astazi Nordul era un craniu prin care
hauia vintul. Nu puteam iesi din el si-l
auzeam hohotind:
"Plimba-ma, imi porunci. Trebuie sa ma
plimbi noapte de noapte. Vezi si tu ca
iarba e vinata. Vezi si tu ca iarba e un vis
al craniilor prin care inaintezi".
Scrisneam si-mi muscam buzele pina la
singe ca sa vad daca sunt treaz. Craniul
era deja pe fruntea mea ca un coif de
metal incins pe care nu-l putem smulge.
Ratacii cu el, impleticit, in Noapte.
- Hei, Rege, unde te calatoresti, ne asaltara
tirfele de la rascruce. "Nu sunt tirfe, se
supara craniul. Nordul nu are tirfe, iti
spun: sunt Printese ale Noptii".
- Hei, Rege, de ce calatoresti singur, i se
adresa un Prelat de pe marginea drumului.
"Nu e Prelat insista vexat Craniul. El
e Orbul Serbarii: acolo mergem noi
noaptea, craniile, acolo turnam plumbul
in bulbii viselor ..."
- Hei, Rege, cine te danseaza in Noaptea
asta ? ne strigau pilcurile de cersetori.
"Nu sunt cersetori, iti zic: tu esti in visul
unui craniu. Ceea ce vezi tu va trebui sa
existe intii pentru mine."
Trecem podul printre lotri si venetici,
printre negustori si plebe a strazilor.
Scot cutitul de la briu si-mi fac loc:
plesnesc in dreapta si-n stinga. Ca niste
basici sparte ramin in urma mea
scurgindu-si lichidul verde al bubelor
pe asfalt.
"Nu esti mascarici, imi zice craniul, stiam
eu: esti un dansator al cutitului. Carnavalul
e pentru noi. Vezi, acolo in mijloc, danseaza
Regina, du-ma la ea", imi porunci.
"E o tirfa acolo, strig, nu vezi, e doar o
tirfa". "Nu sunt tirfe in timpul
carnavalului, iti zic. Dansul ne purifica.
Danseaza-ti cutitul, loveste cu el: poti
sparge pielita visului, poti iesi. Numai in
Nord mina cu care scrii e tot una cu mina
de pe cutit..."
 
Fotografii dintr-o cafenea
1.
Poate ca si-a dus rochia la curatat
poate ca a dansat undeva istovindu-si coapsele
poate ca a cintat intr-un cor "Ave Maria"
poate ca a vindut toata ziua manusi la taraba
de sub felinar
femeia care s-a asezat la masa
din colt
a baut o cafea si s-a retras grabita de parca-ar
fi zarit prin crapaturile peretilor cum ochii
lui Degas isi cauta absintul
2.
Margareta:
"Trebuie sa-nteleg ca Faust inainte de-a veni la
mine a degustat vinul in crisma lui Auerbach ..."
3.
De parca la orizonturi cerul se-atinge cu pamintul
intre buzele ei si ceasca de cafea
se naruie catedrale, se dilata ferestre, se ridica
ingeri palpabili, ravasesc aerul limbi de foc
dar de ce a plecat brusc lasind ceasca neatinsa?
4.
"Anume ei ii cintam: sa-ti sfisii camasa de pe sin,
ca un taran cu coasa crudul fin
ea care sta linga o ceasca de cafea goala
cu ochii goi
si nici un fior nu-i mai cutreiera trupul
si nici Semiramida nu mai trece prin gradini"
5.
Aceasta cafea, Doamna, e negrul versului meu
pe care nu-l pot scrie
un vas de lut naruindu-se in cuptorul ars
Prostii, Domnule, ochii mei sint negri sau
albastri dupa cum e odaia in care sint iubita
6.
Ai fi putut sa te-apropii de ea.
Dar cind a ridicat ochii ai stiut ca vazuse in
negrul cafelei fundalul pinzei cu
tipatul lui Edvard Munch
 
Viziune dintr-un oras de Nord-Vest
Amin, orasul acesta isi merita poetii!
La barul din centru a sosit unul care spune. "Da-mi
singeroasa bautura ca sa prorocesc". Dar orasul vrea
imne pentru mai marii sai, din haru-i ar vrea sa se
impaneze, din culorile lui
"Cine nu ajunge la strigat nu poate fi liber, spune.
Credeti ca in poem nu se intra precum intr-o afacere:
cine si cit a adus?"
Altul tocmai scrie linga o ceasca de cafea:
"Cuvintele sint insingerate: cotrobaie zilnic prin
miasma odailor, prin rasuflarea imputita a orasului,
printre amintirile dosite-n cutele creierului precum
in proviziile hirciogilor
seci si larvari stati sub privirile mele
nici o putere de-a transforma alcoolul in singe,
in salt, nici o putere de-a transforma sterilitatea in foame,
ucid orasul cu fiecare rind
il desfigurez intetindu-i febra oglinzilor
linga care stati precum vita la iesle.
- Afara, in vint, in soare! Seaca atitea fintini daca nu
atingem cu talpile goale pamintul ..."
Unul trece pe strazi mestecind intre gingii guma
soldurilor lasate intr-un asternut parfumat;
Altul recita la o sindrofie: "Nu exista poem definitv,
ca un mormint ... Versul e inselator precum nisipul
desertului valurit de vinturi. Paseste, Doamna, pe tine
te asteapta ..." Dar Doamna s-a apropiat deja de fursecurile
de pe mese si-i sopteste insotitorului: "Orasul acesta
isi merita poetii ..."
Si orasul isi deschide ziua cu trimbite si cu daruri
si cu prieteni care-ti spun ca aceasta-i calea.
"Da-mi, Doamne, tarie, acesta va fi ultimul imn" spune
unul incasind banii la un ghiseu. Apoi, in drum spre
aprozar gindeste: "Prietenii sunt doar la cafenea ...
Ucenicii te parasesc ...si Iisus avea doar tilharii in
preajma. Precum eu pe voi, ticaloaselor de cuvinte, cu
care trebuie sa preamaresc pe altii ..."
- Ceilalti, iata iadul, spui pe strazi, clatinindu-te
intre prieteni.
- Si daca celalalt e unul dintre noi, zice Grigore.
- Si daca e ingerul care nu se apropie, spune Alexandru.
- Si daca el e inlauntrul meu eu nu mai pot sa vomez
in seara asta, spune Ion, poetul de geniu, sprijinind
zidul crismei. Apoi ramine linga un boschet,asa cum ii
sta bine unui geniu sa vina in urma celorlalti ...
Ramin singur in noapte. Dar cind duc mina la piept dau
de copilul din mine.
Adevarat: nu intr-un trup sta versul ci in trupul
care-si cauta zeul.
Astfel erau poetii in seara aceea. In camerele lor
ardeau deja luminari si Dumnezeu arunca o privire prin
lumina lor spre paginile ramase neterminate. Intr-o
vreme zimbi, nu stiu la care vers: "Orasul acesta isi
merita poetii ..."
Poeti si pictori la crisma lui Huma cu o mie de usi
Cind l-am vazut intrind in crisma lui Huma
cu o mie de usi am stiut ca e Blake, batrinul
care a traversat Albionul. Si el stia ca
sunt martorul sau - singurul care-i pot
talmaci limba printre cutitarii Nordului.
"Nu e bine cind se-ntorc oameni din morti,
ii spun, nu e bine. Ce s-ar intimpla daca
ar navali zilnic toti plecatii, ososii, ingropatii,
descarnatii...?" "Nu exista moarte, zise.
Exista numai oglinzi cu faguri duhnitori
de hiene care ne extrag copilaria din
oase precum viespii polenul florilor. E un
miros fetid in oglinzi: ca un lac bihlit
care nu poate-arunca la suprafata inecatii..."
"Naiba sa te ia, striga Ioan, pictorul. Iti mai
lipsea lyra in mina si frunzele de mirt
pe frunte! Pune mina pe paharul cu alcool
sau pun eu mina pe cutit!..." "Alcoolul
este un istm gri, o mlastina care-nghite
oxizii celorlalte culori. Pe pinza tabloului
din atelier ti-e teama sa nu dispari, de zile
intregi, ti-e teama sa nu te spulberi
intre umbre..." "Ce stii tu despre Umbra?
Ea e un sarcofag de cenusi impure, un
stagiu larvar al fulgerelor..." "Ai vazut tu cum
alearga pe peretii crismei vapai de umbre,
se infurie de la o masa vecina Ioachim, poetul.
Probabil esti un pictor mediocru: numai acestia
nu vad cum umbrele danseaza cu limbi de
flacari. Cum numai cei care stau cu mina
pe cutit stiu ca metalul nu atipeste
niciodata..." E strain, le-am spus sperind
sa-i imblinzesc. Nordul e precum crisma
lui Huma: cu o mie de usi. Dar citi o mai
cauta pe aceea spre casa?..."

---

Despre autor: