Dan Puric si Don Quijote

''Toujours l'amour'' pare o promisiune, ba chiar o utopie. Nu insa si ca spectacol. Daca mai adaugam si alte titluri -''Pantomimia'', ''Costumele'', ''Made in Romania'', ''Hic sunt leones'', ''Cei 150''- toate realitati culturale care colinda lumea, pentru ca lumea are nevoie de ele, nu mai este nevoie sa spunem cine este autorul lor. Omul cu zeci de chipuri si sute de nelinisti: actorul, regizorul, scenaristul, comedianul, dansatorul de step, directorul Companiei de teatru Passe-Partout DP, multiaplaudat si multipremiat; un revoltat care gandeste pozitiv reusind sa rupa haina banalului sub care este inabusit sufletul uman transformand-o in hlamida. Asa ar putea fi portretizat, in cateva fraze, Dan Puric. Acelasi care sustine ca: ''Suntem un popor umilit de istorie, dar care are putere de regenerare, si inaltat de Dumnezeu''. Acelasi care crede in ''misiunea spirituala a Romaniei, pentru ca omul politic, peste tot in lume, este un esec al istoriei''. '' Plutim intr-o dulce mediocritate planetara. In acest context, responsabilitatea artistului este zdrobitoare pentru ca are un mesaj spiritual de transmis'', afirma Dan Puric. ''Hic sunt leones'' (''Aici sunt lei''), spectacol de mare succes creat de Dan Puric in 2000 si prezentat, recent, de Teatrul National ''I.L. Caragiale'' in primul sau turneu in China - la Beijing si Qingdao -, a confirmat vocatia universala a limbajului pe care regizorul si actorul Nationalului bucurestean se straduieste sa-l cristalizeze de ani de zile.

- Domnule Dan Puric, cum a primit publicul chinez ''Hic sunt leones''?
- Am gasit in publicul chinez cam acelasi public pe care il gasesc cand ma duc prin tara, in localitatile mai mici sau chiar in Bucuresti: publicul fidel de teatru care parca a ramas ca o enclava, nepoluat, si care nu face concesii nici televiziunii, nici cinematografiei actuale. Am intuit, de altfel, ca si ei si noi suntem fundamental un popor de tarani nepervertiti in reactiile noastre.
Din China m-am intors mai puternic, mai imbogatit. Si mai este inca ceva. Intotdeauna cand mergi in strainatate iti vezi mai bine tara, valorile. Nu poti sa nu observi insa ca traiesti intr-o tara saraca, impotmolita politic. Important este ca avem constiinta rolului ce ne-a fost incredintat, ca avem o misiune tamaduitoare.

- Afirmati nu demult ca in teatru, fara a ignora rolul artei cuvantului, comportamentul este susceptibil de o comunicare mult mai percutanta. Pentru ca mimica, gestica, privirea, pe ale caror valente artistice ati construit un nou limbaj, concretizat in spectacolele dv, traduc mai rapid si mai onest gandurile si sentimentele noastre. Mai este viabila, in acest mileniu, camasa clasica a teatrului? Spatiul cultural romanesc are nevoie de reformularea discursului in teatrul traditional pentru a-si conserva misiunea tamaduitoare?
- In primul rand e nevoie de schimbarea discursului nostru fata de cultura occidentala, fata de lumea americana pentru ca discursul nostru a fost unul de victima. Eu am spus intotdeauna ca trebuie sa iesim din aceasta ''Vale a Plangerii'', ca trebuie sa discutam de la egal la egal, pentru ca asa suntem in fata lui Dumnezeu.
Sa incercam, cel putin din punct de vedere intelectual, sa avem o alta atitudine. Apoi ar trebui sa ne recuperam demnitatea nationala. Sa nu uitam ca suntem victimele celui de-al II-lea Razboi Mondial, ca trebuie sa discutam mai clar aceste consecinte si trebuie sa ne conturam mai bine identitatea, sa iesim din conditia falsa de cersetori, de oameni care am asteptat in anticamera.
Trebuie sa avem mai multa incredere in noi si trebuie sa actionam intr-un dialog normal, perfect. Peste tot unde am sustinut spectacole am avut senzatia nu ca am succes, ci ca hranesc spiritual niste oameni, care au nevoie de asa ceva.
Cat priveste discursul meu artistic, acesta va ramane ca si pana acum: un discurs adresat unei umanitati ranite. Iata de ce sustin ca haina clasica a teatrului nu mai poate cuprinde suferinta umana contemporana.
Nu inseamna insa ca teatrul conservator sau teatrul traditionalist va muri. Dimpotriva, el va merge in continuare cu valorile, cu achizitiile lui, dar se naste un alt tip de comunicare. Sa nu uitam ca revolutia informationala ne asigura o comunicare uluitoare, numai ca spiritual omul este secatuit.
In acest context, teatrului, artei in general, le revine o responsabilitate fantastica in secolul XXI, aceea de a se ancora la probleme mult mai grave. Pentru ca ceea ce vedem noi este o umanitate sfasiata. Dati-mi si mie numele unui colt de fericire pe aceasta planeta!
Lipsa relatiei omului cu Divinitatea l-a adus in ipostaza de a crede ca poate sa fie stapan. Cred ca rolul artistului este foarte important; el trebuie sa refaca legatura initiala cu Dumnezeu, cu lumea, cu natura, sa refaca legaturile pe care noi le-am pierdut. Sa nu uitam ca o mare parte din artistii lumii sunt simpli mercenari, care nu fac altceva decat sa creeze piata artistica. Pe mine ma intereseaza, de cand ma nasc pana mor, raportul cu Dumnezeu, cu semenul meu.

- Succesul Teatrului Passe-Partout se datoreaza, cu certitudine, si relatiei dv de comunicare cu actorii. Ce primeaza in dialogul pe care il aveti cu membrii trupei ?- De fiecare data sunt silit sa sterg, din cei care vin in trupa mea, malul social. Am incercat sa le insuflu ideea responsabilitatii artistice si, in parte, am reusit.
Cred ca artistul care accepta sa raspunda comenzii sociale, respingand legatura cu Dumnezeu, ajunge un artizan, un mestesugar, un stralucit prestidigitator. Iar societatea contemporana nu iarta.
Ea cere sacrificii si are nevoie de slugi, nu de oameni liberi. Libertatea ti-o castigi insa in fiecare zi, in primul rand refuzand sa fii robul socialului, al politicului.
Tu esti robul lui Dumnezeu si din aceasta realitate pe care Petre Tutea o sintetiza astfel: ''Inrobeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber!'', decurge singurul act de libertate.
De aceea am convingerea ca e nevoie de reincrestinarea rapida, chiar si a intelectualului roman, a artistului roman. Acesta este singurul pasaport spre libertate.
- Spectacolele dv sunt apreciate nu numai pentru performanta tehnica, ci si pentru mesajul transmis: nevoia de hrana spirituala a unei umanitati in criza...
- Umanitatea are nevoie mai mult ca oricand sa fie hranita spiritual.
In toate spectacolele mele eu vorbesc despre seninatate, echilibru si despre marea taina pe care o are omul in suflet.
Nu am vorbit despre aspectul patologic al lumii contemporane. Sunt dator sa vorbesc omului despre marea taina a lui, despre plinatatea lui. Pasajele istorice ale unei comunitati nu sunt decat niste halte nefericite, care imi asigura, mai mult sau mai putin, conditia materiala. Dar ce se intampla cu sufletul nostru intre timp?! Noi trecem dintr-un ghetou in altul. Pentru mine insa este important sufletul omenesc.
Misiunea noastra este sa-l privim la inaltimea pe care i-a dat-o Dumnezeu, sa-i refacem si sa-i sustinem invelisul secret, bogatia lui creatoare, visurile lui.

*
Spectacolul ''Don Quijote'', la care lucreaza acum Dan Puric, va transforma, suntem convinsi, multe visuri in realitate: visul regizorului, al publicului si, surpriza!, chiar al celebrului personaj creat in urma cu patru secole de Cervantes.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe