Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat luni seara ca, daca va fi chemat la Comisia parlamentara pentru controlul activitatii SRI, va denunta lucruri pe care le-a calificat ca fiind parte a unei "istorii negre" a Romaniei.

Dragnea a negat in context ca fostul adjunct al SRI Florian Coldea ar fi consilierul sau si a clarificat si relatia pe care o are cu fostul sef al SRI George Maior, fost membru PSD.

"Eu am avut o relatie relativ buna cu George Maior cat inca era la noi in partid si eram colegi in Biroul Permanent National, pana a fost numit. Am avut si dupa aia o relatie nu pot sa spun apropiata, ne-am vazut mai des din momentul in care am intrat in guvern - prin 2013. Mai des la intruniri in care veneau multi oameni politici si nu numai, sefi de institutii, sefi de parchete, Curtea Suprema, servicii, parlamentari, ministri, prim-ministri, la o locatie pe aici, pe langa Floreasca, unde se faceau de obicei intalnirile astea. Nu am stiut niciodata care sunt astea, e vizavi de Vila Lac 1, Clubul Floreasca. (...) Le initia SRI-ul si primeam invitatii de Ziua nationala, ori de ziua SRI-ului ori de Ziua Unirii, cam de 4-5 ori pe an, in care vorbea directorul SRI, vorbea premierul, daca era prezent - de obicei era prezent -, dupa care se socializa, vorbeau oamenii. Dar nu pot spune nici ca e de rau, nici ca e de bine ca am fost sau sunt prieten cu George Maior sau am fost sau sunt prieten cu Florian Coldea. S-a mai spus, se tot spune de ceva timp, prin orasul asta mic, ca dl Florian Coldea este consilierul meu. Trebuie sa fii foarte greu ca sa iti vina consilier Florian Coldea, trebuie sa fii totusi intr-o pozitie foarte grea in statul roman ca sa-ti vina consilier Florian Coldea", a afirmat Liviu Dragnea la Antena 3.

Liderul PSD a adaugat ca un alt motiv pentru care Coldea nu ar fi putut sa-i fie consilier este acela ca, personal, nu este specialist pe securitate nationala, scrie Agerpres.

"Dl Coldea nu cred ca e specialist pe partea de legislatie, economica, sociala si asa mai departe. (...) Nici nu cred ca este specialist pe zona politica, si atunci de ce sa fie consilierul meu? Deci nu am avut genul asta de relatii. Raspund la orice fel de intrebare, si la comisie, daca sunt invitat. Aceste lucruri trebuie stiute, pentru ca vorbim de o perioada neagra din istoria acestei tari. Vorbim de destine frante, oameni distrusi. Cum sa ramana nespuse, nestiute? Eu stau si ma uit la televizor, mai si citesc prin presa interviuri - 'apostolii dreptatii' si alti 'apostoli'. Nu stau sa vorbesc la televizor cum vorbea altul de taiat de porci. Astea sunt lucruri mult prea serioase, care trebuie spuse pentru prima data intr-o comisie, daca voi fi chemat si intrebat", a sustinut presedintele Camerei.

Dragnea a precizat ca nu se va juca cu vorbele si nu va spune "jumatati de adevaruri"

"Am sperat mult ca o sa fiu luat in serios prin ceea ce spun de-a lungul vremii. Am spus ca nu mi-e teama, daca mor, mor in picioare, nu am de ce sa mint si cand e vorba de un interes major al acestei tari, nu ma dau inapoi. Se pare ca n-am fost luat in serios. Am tot avertizat, am tot cerut public de foarte mult timp sa intram in normalitate. Se pare ca nu. Si eu nu sunt impotriva nimanui, dar trebuie sa fie lucruri stiute, pentru ca toata lumea sa inteleaga ca nu se mai poate continua asa, sunt lucruri grave. (...) Nu putem trai asa. Nu e normal sa se traiasca asa. Nu mai poate continua felul asta. Sunt lucruri intamplate care nu trebuie sa se mai intample si, din pacate, se mai intampla si acum. Credeti ca presedintele Iohannis e protejat? Nici vorba!", a aratat liderul PSD.

Dragnea a sustinut ca nu este parte a vreunui serviciu de informatii

"Acum ceva timp eram cu SRI, acum sunt cu SIE. Mai auzeam pe unii care spuneau si in campanie ca sunt cu sistemul. Acum ceva timp eram cu statul paralel: 'Si-a negociat, a negociat tot, ba cu Iohannis, ba cu statul paralel'. Dincolo de faptul ca sunt niste minciuni ale unor oameni care nu prea mai sunt ascultati decat daca vin cu niste chestii din astea fantasmagorice. Nu exista, nu am avut nicio relatie, nici cand eram mic, nici cand eram mare, nici acum, cand sunt mai intelept, cu vreun serviciu de genul acesta. Sa fiu racolat, sa fiu intepat, sa fiu tusat. Nu exista asa ceva. Daca aveam asa ceva, bubuia toata presa, apareau tot felul de lucruri. (...) Aceste lucruri nu pot fi lasate netaxate, pana la urma", a mai declarat Dragnea.
Citeste si:
Descoperă Belgia prin orașele sale medievale. Informații și detalii...
Descoperă Belgia prin orașele...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.