Facebook a lansat serviciul Amber Alerts, pentru gasirea copiilor disparuti, prin intermediul imaginilor cu acestia publicate pe reteaua de socializare.

"Am lansat Amber Alerts pentru a folosi puterea comunitatii noastre in scopul acordarii de ajutor pentru a gasi copiii disparuti", a anuntat Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, marti, intr-un mesaj postat pe contul sau de pe reteaua de socializare.

"In ultimii ani, am vazut persoane care s-au folosit de Facebook, pe cont propriu, pentru a ajuta la gasirea unor copii care fusesera rapiti. Acest lucru a inspirat una dintre echipele noastre sa realizeze un instrument mai bun, astfel incat reteaua Facebook sa poata fi folosita pentru a ajuta la reunirea unor familii", a mai spus Mark Zuckerberg. El a precizat ca acest serviciu este unul foarte important pentru echipa Facebook. "Facebook nu este doar o retea pe care se distribuie momente din viata oamenilor - este si o retea care ajuta comunitatea noastra sa fie o forta a binelui in lume", a mai spus Zuckerberg, potrivit MEDIAFAX.

Prin intermediul noului serviciu Amber Alerts sunt trimise alerte cu imaginile copiilor disparuti pe news feed-ul (fluxul de stiri, n.r.) Facebook. Aceste alerte sunt transmise in mod targetat, unor anumiti utilizatori ai Facebook, dintr-o anumita zona, fiind insotite de datele de identificare ale copiilor disparuti si de orice alte informatii care ar putea ajuta la gasirea copiilor, potrivit ABC News.

Conform sursei citate, utilizatorii Facebook vor putea sa distribuie alertele, astfel incat acestea sa fie vazute si de prietenii lor de pe reteaua de socializare. Potrivit reprezentantilor Facebook, este de asteptat ca unii utilizatori ai retelei de socializare sa vada cateva alerte de acest tip in fiecare an, in timp ce altii sa nu vada nicio alerta, potrivit theverge.com. Acest proiect este dezvoltat de Facebook in parteneriat cu National Center for Missing and Exploited Children.

Citeste si:
Inchirierea cutiilor din plastic este un serviciu foarte util...
Inchirierea cutiilor din...

Facebook este cea mai mare retea de socializare din lume, avand 1,35 miliarde de utilizatori activi in fiecare luna, fapt care inseamna ca aproape jumatate din populatia conectata la internet la nivel mondial foloseste aceasta platforma macar o data pe luna, dupa cum relata la sfarsitul lunii octombrie 2014 publicatia The Wall Street Journal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.