Federatia Romana de Handbal (FRH) catalogheaza decesul handbalistului Marian Cozma, injunghiat mortal sambata noapte in Ungaria, ca fiind nedrept, avand in vedere ca acesta era un component de baza al nationalei masculine, se arata intr-un comunicat de presa remis agentiei NewsIn
''Federatia Romana de Handbal anunta cu durere disparitia nedreapta a lui Marian Cozma, component de baza al nationalei de seniori, in urma unei tragedii care indoliaza sportul, handbalul romanesc si pe cel european. Marian a avut o cariera de mare perspectiva si a lasat in urma sa o familie de handbalisti indoliata. Suntem convinsi ca toti romanii, mai ales iubitorii sportului, in special ai handbalului, regreta disparitia prematura si nedreapta a lui Marian. Suntem alaturi de familie, careia ii transmitem condoleantele noastre'', se arata in comunicat.

Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sambata noaptea, dupa ce a fost injunghiat mortal in zona inimii. Handbalistul roman se afla intr-un club din Ungaria, unde sarbatorea alaturi de coechipierii sai nasterea copilului unuia dintre acestia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie rroma, in urma caruia Cozma a fost injunghiat in zona inimii, iar alti doi colegi au fost grav raniti. Marian Cozma a murit in drum spre spital, in timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost injunghiat in zona rinichilor. Cei doi sunt internati in spital la terapie intensiva.
Marian Cozma ar fi implinit 27 de ani la 8 septembrie. Era cunoscut in lumea handbalului sub numele de "Pasarila", datorita inaltimii sale impresionante, 2,10 m. Pivotul a participat si la Campionatul Mondial din Croatia, de la inceputul acestui an, dar la finalul competitiei a anuntat ca nu va mai evolua pentru echipa nationala.

Acesta nu este primul incident de acest fel in care a fost implicat Cozma. In urma cu trei ani, cand juca la Dinamo, handbalistul a fost injunghiat in spate aproape de coloana vertebrala. Atunci, el a revenit pe teren dupa cateva luni de recuperare, medicii spunand ca revenirea sa este miraculoasa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.