Mai nou tinta batjocurii lui Radu Mazare este secretarul general al PSD, Titus Corlatean, pe care primarul l-a catalogat drept „fatalau” si „plangacios” pe deasupra.

Dupa apelativul „proasta de Sulfina Barbu” ramas nepedepsit de instanta si epitete precum „fazan, sifonar, ciripitor” adresate prefectului Danut Culetu, primarul Constantei ridica miza invectivelor in propriul partid.

Gandul scrie cum conflictul s-a iscat de la lectia pe care Corlatean, originar din Medgidia, a vrut s-o dea conducerii autonomei filiale PSD Constanta, care l-a demis recent pe secretarul Petre Stanca. Pentru ca si-a pierdut si functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Constanta, Stanca - altadata sustinator al gruparii Mazare - a contestat excluderea sa din partid, iar Corlatean i-a dat dreptate.

Mazare a declarat, ieri, ca a fost prezent la comisia de arbitraj unde Stanca a contestat decizia de excludere insa, Biroul Permanent a decis cu unanimitate de voturi excluderea lui Stanca din PSD si ulterior hotararea a fost votata cu doua abtineri in Consiliul Judetean. “Titus Corlatean s-a apucat sa ne trimita noua o hartie, fara sa aiba nici o calitate”, a afirmat Mazare. Documentul trimis de secretarul general PSD motiva ca Stanca nu putea fi exclus pentru ca este membru al Consiliului National, despre care Mazare spune ca nu s-a mai constituit din 2006. Mazare a declarat ca isi sustine apelativul folosit la adresa lui Corlatean prin care il numeste “fatalau plangacios”. “Domnul Corlatean este un fatalau plangacios pentru ca initial era fatalau, dar s-a dus repede sa se planga la BPN si atunci a devenit un fatalau plangacios - sa aduca voturi partidului, sa se ocupe de probleme serioase", a mai spus Mazare, dupa cum informeaza Gardianul.

"El, ca si una din primele figuri politice ale partidului, ar fi trebuit sa aiba o atitudine combativa cu Puterea, cu Basescu, cu ministrii, dar el are atitudine combativa cu filiala Constanta! Care are voturi cat nu va strange el in 10 vieti! De aia l-am facut fatalau. Nu stiu de nici o sanctiune a mea, nu am fost informat”, s-a explicat Mazare.

In replica, Titus Corlatean a afirmat ca Radu Mazare va trebui sa-si asume toate consecintele statutare pentru „reactiile nervoase si declaratiile golanesti, de maidan“. „Ii aduc aminte ca, atunci cand partidul a trecut printr-o perioada critica, unii au plecat sa-si viziteze proprietatile din Brazilia, in timp ce eu am ramas sa ma lupt cu adversarul din exteriorul PSD“, a spus Corlatean citat de EVZ.

Intrebat ce va face daca PSD il va pedepsi pentru atacul la Corlatean, primarul Constantei a precizat ca va parasi partidul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.