Premierul Tariceanu nu a fost foarte inspirat atunci cand l-a propulsat pe Teodor Atanasiu, liderul PNL Alba, in functia de ministru al apararii. La scurt timp dupa ce acesta si-a ocupat locul in guvern, ziarul "Curentul" a publicat un amplu material privind cheltuielile exagerate facute in scurta perioada cat a fost presedinte la Consiliul Judetean Alba si implicarea acestuia intr-o afacere de "consultanta" foarte dubioasa.

In materialul prezentat de ziarul nostru, am aratat cum partenerul de afaceri al lui Atanasiu, Cosmin Covaciu, a fost "ajutat" sa promoveze in functia de prefect al judetului Alba, in ciuda lipsei de experienta. In prezent, in urma sesizarii Parchetului National Anticoruptie, intregul aranjament este verificat de PNA Alba.

La sfarsitul lunii august 2004, in Alba Iulia s-a infiintat o firma de consultanta, SC Concept Consult SRL. La mai putin de o saptamana de la infiintarea societatii, presedintele CJ Alba - actualul ministru - Teodor Atanasiu si consilierul judetean - actual prefect de Alba - Cosmin Covaciu au convocat 34 de primari din judet, carora le-au cerut sa semneze cate un contract de consultanta cu SC Concept Consult SRL, primarii primind in schimb cate o factura pro-forma, in valoare de 41.650.000 de lei. Concept Consult asigura beneficiarului servicii de consultanta si management. Au existat si primari care au ridicat problema lipsei de fonduri necesare achitarii facturilor respective.

Solutia a venit de la Teodor Atanasiu. Conform unei declaratii scrise chiar de catre un primar PNL, "Domnul Presedinte al C.J. mi-a promis ca la prima rectificare pozitiva va aloca suma necesara". Inmultind cele 35 de institutii publice din Alba care s-au trezit cu facturi cu suma de 41.650.000 de lei, Concept Consult SRL avea de incasat 1.457.750.000 de lei, din bani publici. La data convocarii celor 34 de primari pentru a semna contractele cu SC Concept Consult SRL, firma de consultanta nu avea, oficial, nici un angajat. Neoficial, responsabila de indeplinirea prevederilor din contractele cu SC Concept Consult SRL era Ioana Garlea, fosta sefa de campanie electorala a lui Teodor Atanasiu si, conform propriei declaratii, "foarte apropiata" de presedintele CJ Alba.

In urma sesizarii PNA, pe marginea articolului despre afacere, scris de directorul cotidianului "Monitorul de Alba", Vali Suciu, sefii institutiei de la Bucuresti au cerut procurorilor din Alba verificarea informatiilor. Avand in vedere ca articolul era bine documentat, este foarte probabil ca Teodor Atanasiu si Cosmin Covaciu sa faca, in curand, obiectul unui dosar de cercetare penala.

Citeste si:

Nasul Cabulea

Exact la momentul potrivit, in fruntea Politiei judetului Alba urmeaza sa fie numit Ioan Cabulea, nasul prefectului Covaciu (care l-a anuntat ca viitor comandant cu peste o luna si jumatate in urma) si vechi prieten al mamei sale. Cabulea este un personaj cunoscut in Alba, inclusiv pentru vila sa extrem de eleganta, situata in buricul orasului. A fost comandantul IPJ Alba in perioada guvernarii CDR, dar a fost demis de Dudu Ionescu, pe baza unui dosar foarte gros. A fost mutat disciplinar adjunct la IPJ Gorj. A revenit ca prim-adjunct la IPJ Alba in 2001, dupa un stagiu si pe la Hunedoara.

In scurt timp a fost din nou demis din functie. Doi politisti din Cugir, care batusera un cetatean pana l-au bagat in spital, fusesera cercetati de el si gasiti nevinovati. Incurajati, cei doi au luat un alt cugirean la bataie, dar de aceasta data nu s-au mai oprit decat dupa ce l-au omorat.

Ministrul administratiei si internelor a fost, se pare, sesizat ca Ioan Cabulea nu este deloc privit in Alba ca persoana potrivita sa curete politia judetului de coruptie. Intrucat spatiul nu ne permite sa detaliem, vom reveni cu amanunte, daca acesta va fi, totusi, numit comandant.