Politica 25 Mai 2009 16:41
Adrian Nastase si-a lansat weekendul trecut cartea "Blog'n roll", din dorinta de a-si vedea textele de pe blog si in forma printata. Cu aceasta ocazie, fostul premier si-a amintit ca site-urile partidului si Guvernului pe care le-a condus au fost sterse "probabil din ratiuni tehnice".
Fostul prim-ministru si-a descris cartea ca pe o opera colectiva, dar regreta ca nu-i cunoaste pe coautori. "Banuiesc ca fratii Grimm s-au cunoscut intre ei, banuiesc ca Marx si Engels se cunosteau si ei. Eu, din pacate, nu i-am cunoscut foarte bine pe coautorii din aceasta lucrare", a spus acesta, potrivit NewsIn.

Nastase spune ca problema sa in comunicare tine de capacitatea de a astepta, daca nu 24 de ore macar 24 de secunde, pentru a da replica opiniilor politice neargumentate care apar pe blogul sau. El a marturisit ca a scris cartea pentru ca si-a dorit sa vada textele de pe blog si intr-o formula printata. "Cum adeseori s-au sters site-urile la partidul pe care l-am condus, la Guvernul pe care l-am condus, probabil din ratiuni tehnice, m-am gandit ca este important sa ramana totusi o urma pentru memoria institutionala sau personala si sub aceasta forma", a argumentat fostul prim-ministru ratiunea redactarii cartii.

Nastase spune ca blogurile au devenit deja obiect de studiu si de cercetare, prezentandu-l pe unul dintre invitatii sai, care are un doctorat si conduce lucrari de licenta pe tema blogurilor. "Probabil la urmatoarele examene se vor putea face erori pentru temele de examene. Deocamdata nu se pot face decat la istorie si limba romana, dar in viitor, probabil, datorita acestor evolutii, vom avea si alte tipuri de erori la examenele de admitere", a spus Nastase, referindu-se la greselile din subiectele la tezele unice.

La lansarea cartii au fost prezenti Ion Iliescu si Marian Vanghelie, dar si proaspat exclusul din PSD, Madalin Voicu. "Eu sunt un blogger mai tanar!" s-a prezentat Iliescu in rasetele si aplauzele audientei, dupa ce a fost invitat de Nastase sa ia cuvantul. "Ca blogger!", a precizat apoi fostul sef al statului. "Stiti cum a evoluat varsta medie? Intr-o vreme, o generatie era considerata cam la 25 de ani. La final de secol XIX s-a intins spre 50 de ani. Secolul XX a extins la 75 de ani. Eu cred ca am intrat in era urmatoare, a secolului XXI", a continuat Iliescu replicandu-i unui domn din audienta, care se interesa cand are de gand sa imbatraneasca.

El a recunoscut ca la inceput a fost reticent la a scrie pe blog, gandindu-se ca este o idee "mai putin serioasa", dar recunoaste ca atunci s-a exprimat fara a cunoaste fenomenul. Ulterior, si-a facut blog la sugestia unor tineri bloggeri si la indemnul unei "fete" din presa, a marturisit fostul presedinte. El a recunoscut cu modestie ca nu este un blogger "experimentat" si "foarte harnic", precum Nastase.

Mult dupa inceperea ceremoniei isi face aparitia si Marian Vanghelie, care a marturisit presei ca a cumparat cartea lui Nastase pentru a capata experienta pentru un viitor blog propriu: "O sa ne uitam un pic... poate sa capat experienta. Am avut retinere sa-mi fac un blog, poate o sa capat experienta si... m-am tot gandit".

Vanghelie spune ca blogul sau va fi mai practic, in stilul sau. "Am multe idei, de cand ma scol pana ma culc si cand dorm gandesc si am foarte multe idei... dar sa vedem cum le armonizam sa le punem in practica la momentul potrivit... Va fi o gandire complexa, am pachet cu toti politicienii asa-zis importanti, ca sa fim putin mai pragmatici. In momentul in care venim, trebuie sa venim cu ceva mai nou. Daca vii asa cu un singur blog... mama, scriu si eu... treci la locul 147. Daca m-am gandit ca vreau sa fiu in urmatorii zece ani undeva, trebuie sa ii incurc definitiv, de ce sa ii las linistiti?", spune Vanghelie, reamintind presei promisiunea de a ocupa o functie importanta in stat peste zece ani.

Vine momentul autografului. Ziaristii se strang in jurul celor doi politicieni, spre amuzamentul lui Nastase. "Este un moment istoric. Fii atent ce fac baietii astia aici! Eram sigur ca se uita la ce scriu eu aici", i se adreseaza amuzat Nastase lui Vanghelie. "Am scris cu simpatie si cu urari de succes", dezvaluie fostul prim-ministru textul dedicatiei. "In urmatorii zece ani, cum am declarat, nu?", pluseaza Vanghelie, amintind de visele sale de marire.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.