FMI se asteapta ca majorarea TVA sa aiba un efect clar asupra preturilor, implicit a inflatiei. Aceste efecte vor disparea treptat in 2011, estimeaza seful misiunii Fondului in Romania, Jeffrey Franks, scrie Realitatea.
Revizuirea este mai optimista decat previziunile analistilor economici din Romania care estimeaza ca inflatia ar putea ajunge chiar la 10%, iar preturile ar putea creste cu 7 sau chiar 8 procente.
Fondul mentine deocamdata prognoza de contractie economica de 0,5% in acest an, insa expertii institutiei urmeaza sa decida in perioada urmatoare, pe baza unor noi date privind economia romaneasca, daca va fi nevoie de modificarea estimarii in cadrul noii misiuni de evaluare, care va avea loc la sfarsitul lunii iulie, a declarat Franks.
De asemenea, Fondul Monetar International a fost "foarte impresionat" de seriozitatea cu care guvernul roman si-a respectat angajamentele ca sa primeasca a cincea transa de bani din acordul cu institutia financiara de la Washington, potrivit Money.ro.
Afirmatia a fost facuta de Jeffrey Franks, negociatorul FMI pentru Romania. Acesta a declarat pentru publicatia de business Bloomberg ca in general, directorii FMI "si-au aratat aprecierea pentru eforturile Romaniei, iar in particular, citiva directori au mentionat ca au fost foarte impresionati".
Mai exista anumite temeri ca economia va continua sa evolueze extrem de lent, iar directorii FMI doresc asigurari ca Bucurestiul va ramine dedicat continuarii procesului de reforme, a mai spus Jeffrey Franks. El a precizat ca la finele lunii va reveni la Bucuresti intr-o noua vizita de evaluare.
O gura de oxigen din partea FMI, o veste proasta pentru romani
Boardul Fondului Monetar International a aprobat revizuirea tintei de inflatie pentru 2010 cu 4,5 puncte procentuale in urma majorarii TVA de la 19 la 24%. Acest lucru se traduce printr-o majorare garantata si recunoscuta a preturilor bunurilor si serviciilor.
Discutii asupra articolului "O gura de oxigen din partea FMI, o veste proasta pentru romani":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
si ne veti scoate din recesiune?
(5 comentarii, 459 vizualizari)
cine credeti ca va mai crede dintre romani? nu voi ati fost de acord ca romania trebuie sa vavda tot, sa privatizeze tot, sa ne transformati dnitr-o societate care producea intr-o societate de...
habar n-aveti !
(8 comentarii, 376 vizualizari)
avem 471 de parlamentari in loc de 300.... reforma.... trimite prin yahoo mess la altii....
(7 comentarii, 239 vizualizari)
un guvern pupincurist
(6 comentarii, 183 vizualizari)
fmi se astepata ca sa fim cat mai repede o tara ,,manipulata"cat mai repede
(3 comentarii, 134 vizualizari)
clasa politică perindată la putere,răspunzătoare de crimă împotriva economiei românești, autoarea împrumuturilor înrobitoare !
(3 comentarii, 119 vizualizari)
returnarea datoriei la fmi
(2 comentarii, 116 vizualizari)
e greu de apreciat un asemenea guvern ,care se lasa sedus si condus de fmi
(2 comentarii, 107 vizualizari)
adevarul..
(3 comentarii, 104 vizualizari)
continua saracirea romanilor si amanetarea acestei tari de catre guvernanti
(1 comentariu, 97 vizualizari)
romania a fost achizitionata ...
(1 comentariu, 65 vizualizari)
gura asta de oxigen v a fi platita f. f. scump de catr e romanii cei mai ...amarati!!!
(1 comentariu, 41 vizualizari)
romanii nu sunt uniti, trebuiau sa protesteze impotriva imprumutului fmi ... insa daca
(0 comentarii, 40 vizualizari)
nu e dreptate
(2 comentarii, 39 vizualizari)
speranta romanilor ramane doar divinitatea, care ne-a calauzit neamul de cand suntem.
(2 comentarii, 33 vizualizari)
cresterea preturilor,...dar cu cat?
(1 comentariu, 29 vizualizari)
tot mai greu
(1 comentariu, 27 vizualizari)
seriozitate,implementare...impresionat!osa luati banii-napoi de la ei fraierilor,mincinosilor....controlati
(1 comentariu, 27 vizualizari)
cum scapam de camatari?....
(1 comentariu, 27 vizualizari)
vanduti... pe viata !
(1 comentariu, 24 vizualizari)
romania.....moarta
(0 comentarii, 22 vizualizari)
fmi urmareste doar un suicid economic.cu cat devenim mai indatorati,cu atat mai bine pentru ei.
(1 comentariu, 13 vizualizari)
