Bogdan Baltazar este mai mult decat un bancher. In varsta de 66 de ani, Bogdan Baltazar este cunoscut in special pentru pozitia de presedinte al BRD, functie pe care a ocupat-o in perioada 1998-2004, iar in prezent este presedinte si partener al firmei de consultanta BBP. In editia Wall-Street de astazi avem ocazia sa il ascultam pe seniorul Baltazar intr-o discutie completa si captivanta despre consultanta, banci, investment banking, dar si despre viata.

Wall-Street: Mi-ar face mare placere sa incepem printr-o rememorare a trecutului dumneavoastra profesional, chiar incepand cu momentul in care ati iesit de pe bancile facultatii.

Bogdan Baltazar: Dupa terminarea facultatii am ramas asistent in cadrul Politehnicii ( am terminat Facultatea de Mecanica). Atunci se lansa prima serie a cursurilor postuniversare care urmareau primenirea diplomatiei romanesti in anul de gratie 1962 cand noi deja incepusem desprinderea de rusi, iar atunci prioritatea era tocmai aceasta schimbare a personalului diplomatic. In esenta, aceasta initiativa a pornit de la cel mai inalt nivel si a urmarit constituirea unei pepiniere de diplomati noi, romani, si chiar numai de o anumita religie.

Astfel, au venit si au recrutat oameni cu precadere din institute tehnice, deoarece atunci se spunea ca trebuie sa fie o altfel de diplomatie, una tehnica, economica. Mai mult, pe vremea aceea, elevii cu cel mai inalt IQ se indreaptau spre Politehnica pentru ca aceasta iti oferea o meseria care te propulsa foarte mult. Apoi am dat niste examene, a inceput procesul de recrutare, eu avand un dosar asa zis "prost" din cauza faptului ca tatal meu fusese arestat din motive politice si eu exmatriculat din motive similare.

Am urmat, deci cursurile postuniversitare de Relatii Internationale de pe langa Faculatea de Drept a Universitatii Bucuresti care au durat doi ani. Am fost repartizat in Ministerul de Externe pe probleme ecomico-financiare, in relatie cu organismele economice internationale. Acolo am avut ocazia sa fiu expert in delegatia romana a ONU, fiind insarcinat cu probleme PNUD/ONU si ale Consiliului Economic si Social ONU, MAE. In acel moment am avut impertinenta de a ma autopropune intr-o alta pozitie, si pentru a face povestea mai scurta, amintesc doar ca am devenit analist de proiecte sau ofiter de credit la o banca de preinvestitii a sistemului ONU. Mi-am petrecut aproape patru ani la aceasta banca, in New York. Tot atunci, am considerat ca este momentul sa mi dau un doctorat in economie la City University of New York si l-am luat. Simteam nevoia sa-mi completez cunostintele din inginerie cu cele economice.

Wall-Street: Dupa care v-ati intors in tara.

Bogdan Baltazar:In 1971, m-am intors in tara si am continuat sa lucrez tot in acest domeniu, participand la negocierile de aderare si apoi la cele curente cu GATT, FMI si Banca Mondiala. Miscarea tarii noastre de departare fata de Uniunea Sovietica ne facuse foarte interesanti pentru Occident si pentru a sublinia aceasta pozitie independenta am intrat in aceste organisme internationale ale "imperialistilor". In acelasi timp, am fost coordonator al colectivului pentru agentii specializate econimice ale ONU ( FAO, BIT, OMS, s.a.m.d.).

Dupa aceea am fost insarcinat cu afaceri in Filipine, iar in 1978 am devenit director al Directiei Africa din MAE, fiind coordonator al relatiilor de colaborare economica si financiara cu tarile zonei. Acolo am lucrat pana la sfarsitul anului 1981. Aceasta ruptura s-a produs din cauza "lipsei mele de orientare politica", dar si din cauza faptului ca eram un tip foarte independent si personal. Astfel, am fost indepartat politic din MAE. Atunci am fost "rotat" si trimis la munca de jos, iar cei care au facut-o si-au amint ca profesia mea de baza este aceea de inginer. Ca urmare a indepartarii poltice, am fost trimis ca inginer de intretinere in cadrul Intreprinderii de Anvelope Danubiana - Popesti Leordeni, intr-una dintre cele mai "murdare" sectii de acolo. Atunci nu m-am lasat, fiind condus de deviza "Nu mor caii cand vor cainii". Am vrut sa le demonstrez tuturor ca oriunde as fi eu imi fac treaba si imi arat profesionalismul. Probabil ca as fi iesit la pensie acolo daca nu venea Revolutia.

Wall-Street: Ce s-a intamplat dupa Revolutie?

Bogdan Baltazar: Dupa Revolutie am revenit in Ministerul de Externe ca Director general al Directiilor America de Nord si de Sud, inclusiv insarcinat de relatiile cu FMI si Banca Mondiala. In septembrie 1990 domnul Petre Roman m-a abordat, iar dupa cateva refuzuri de ale mele am acceptat si m-am alaturat echipei lui. Am fost Secretar de Stat, sef al Departamentului pentru Informatii Publice si purtatorul de cuvant al Guvernului.

Realizand ca zilele Guvernului Roman sunt numarate, am candidat pe cale privata (deci nu propus de Guvern) pentru un Post la B.E.R.D. la Londra. Acolo am sustinut doua examene: unul scris si unul oral. Astfel, in iunie 1991 am parasit Guvernul, care avea sa si cada peste trei luni de zile, si am devenit "Senior Banking Adviser", coordonatorul grupului pentru Romania din centrala B.E.R.D. - Londra unde am lucrat vreme de cinci ani.

In 1996 , mi-am dat demisia si m-am intors in tara la dorinta mea pentru a conduce campania prezidentiala a bunului meu prieten, Petre Roman, iar in 1997 am devenit vicepresedinte al Consiliului de Administratie al FPS. Aceasta a fost o perioada dificila pentru mine in sensul ca a trebuit sa fac treaba, dar sa ma izolez de foarte multe lucruri din jur care nu imi placeau deloc.

O perioada importanta a carierei mele a inceput in mai 1998 cand am fost numit Presedintele Bancii Romane pentru Dezvoltare, devenita, prin privatizare, din martie 1999, BRD - Groupe Societe Generale. Consider ca privatizarea s-a produs in foarte bune conditii apreciate atat de presa cat si de specialisti (am luat doua premii internationale). Am fost presedintele bancii pana in 2004, cand am plecat la dorinta mea, francezii insistand
totusi sa mai stau inca un an.

Wall-Street: Care au fost motivatiile sa parasiti una dintre cele mai importante banci din sistem pentru a va lansa in consultanta financiara?

Bogdan Baltazar: Mi-am terminat treaba. Punct. Este cea mai buna explicatie. Am realizat integrarea multifunctionala si foarte avantajoasa a bancii in marele grup SocGen. Am hotarat sa fac altceva, sa intru in consultanta.

Wall-Street: Acesta decizie a reprezentat doar parasirea functia de presedinte a BRD-Group Societe Generale sau a intregului sistem bancar? Mai luam in calcul o revenire a dumneavaostra in sistemul bancar?

Bogdan Baltazar: Pe o functie executiva nu m-as mai duce la nicio banca. In primul rand, sunt foarte atasat de BRD. La un moment dat, acesta banca se identifica cu numele meu. Chiar francezii au facut un studiu in perioada cand eu eram presedintele bancii din care rezulta ca primul lucru la care se gandeau clientii BRD era Bogdan Baltazar. Din acest punct de vedere, noi ne aflam intr-o preistorie, oamenii asociaza institutiile cu persoanele. Poate ca nu e chiar rau!

Wall-Street: Cum a fost inceputul noului proiect - cabinetul de consultanta BBP si cum au evoluat afacerile in primul an de activitate?

Bogdan Baltazar: Consultanta a demarat destul de lent. Am avut doua contracte principale, acestea fiind si principala sursa de venituri: consultanta pentru RaboBank la CEC, la care am fost consultantul general si consultanta pentru portughezii de la Millenium BCP in procesul de privatizare al BCR. Este interesant faptul ca de la acesti clienti de la acesti clienti am obtinut doar "retainerul" ( taxa pentru partea de munca efectiva pe care o prestezi). Pe de alta parte, la ambele proiecte am pierdut comisionul de succes care se cifra intre 1 si 2 milioane de euro.

Wall-Street: Care au fost motivele pentru care olandezii de la Rabobank au abandonat lupta pentru CEC?

Bogdan Baltazar: Acestia s-au retras dupa trei luni de munca foarte serioasa dintr-o serie de motive care nu au nicio legatura cu mine. In primul rand, au existat conflicte in interiorul marelui grup Rabobank. In al doilea rand, oficialii bancii au perceput atitudinea romanilor ca una mercantila.Noi punem mare accent pe pret in procesul de privatizare al CEC. Sunt cu totul de acord cu aceasta pozitie a olandezilor: accentul trebuie pus pe banca care cumpara CEC, ce anume reprezinta aceasta banca si care sunt programele investitionale, pentru ca CEC ul are un potential extraordinar in zona rurala.

Wall-Street: Totusi, cel mai mare client pe care l-ati avut ramane Millenium BCP.

Bogdan Baltazar: In urma colaborarii cu cei de la Rabo au venit la mine si alti potentiali clienti, insa cei mai convingatori mi s-au parut cei de la banca portugheza Millenium BCP. Dupa cum se stie, aici am pierdut "la mustata" lupta pentru BCR. In orice caz, acestea au fost cele doua contracte care, atat pe plan pecuniar, dar mai ales pe plan de prestigiu, au reafirmat pozitia mea in piata ca un consultant in care lumea are incredere, prin excelenta pe probleme financiar-bancare.

Citeste si:

Wall-Street: Care sunt proiectele de viitor ale cabinetului de consultanta BBP si in ce fel de relatii profesionale ati ramas cu BCP? Mai sunt portughezii interesati de piata bancara de la noi?

Bogdan Baltazar: Acum mergem in continuare. Sunt diferite afaceri pe drum, altele sunt in curs si lucrez la ele. In ceea ce priveste BCP, am ramas in raporturi de colaborare. Acestia au declarat, chiar in ziua in care au pierdut lupta pentru BCR, ca isi pastreaza interesul pentru Romania. Recent, presedintele bancii a afirmat ca pe viitor sunt interesati de Romania si Turcia, ca este posibila o revenire in Romania. Ei s-au convins de potentialul foarte mare al tarii noastre. Insa, pe termen scurt, nu cred ca ei au timp pentru asa ceva deoarece tocmai se ocupa cu preluarea bancii numarul trei de la ei din tara: BPI.

Wall-Street: Cum caracterizati starea actuala sectorului de investment banking din Romania?

Bogdan Baltazar: Nu prea exista investment banking in Romania. Eu chiar am incercat sa fac acest lucru fiindca la Londra am facut mai mult investment banking ( "project finance" in principal). Dupa cum spuneam, am si incercat sa implementez un nucleu de investment banking in BRD. Consider ca fenomenul va progresa, insa afirm cu certitudine ca Romania inca nu este pregatita pentru investment banking, insa va trebui sa se dezvolte si pe acest segment.

Wall-Street: Cum credeti ca se va produce acest fenomen: din interior, vor veni oameni precum sunteti dumneavoastra de pe pozitii de top din banci sau totul se va contura din exterior?

Bogdan Baltazar: Cred ca va fi ca orice alt lucru care s-a intamplat bine Romaniei, si anume, din exterior. Va exista o cerere de servicii de investment banking si, apoi, sigur ca vor veni si invesment banks de genul Goldman Sachs. Merrill Lynch, dar vor trebui sa relationeze cu entitati locale care cunosc fenomenul, de genul consultantei mele, si in felul acesta se va dezvolta investement bankingul.

Wall-Street: Am observat o tendinta de orientare a bancherior, cum este cazul dumneavoastra, dar si al domnului Doru Lionachescu care s-au indreptat spre consultanta. Cum va explicati acest fenomen?

Bogdan Baltazar: Imi permit o explicatie pentru cazul lui Doru Lionachescu, dar si altii care sunt mai tineri decat mine. Acest pas al lor se explica prin dorinta a fi pe cont propriu si de a nu mai fi o componenta a unui mecanism, a unei filiale. Ii inteleg foarte bine, in acest sens. Si la mine a fost la fel, insa eu nu eram deloc "apasat" de presedintia BRD-ului. E o banca pe care am privatizat-o si am construit-o impreuna cu francezii. Ma simteam foarte bine la BRD, dar repet ca eu am incheiat un anumit parcurs, misiunea pe care mi-o propusesem in urma cu sapte ani.

Totodata, exista si dorinta de a munci mai mult si de a castiga chiar mai bine. Celebrul doctor si filolog englez Johnson spunea ca nu exista meserie pentru un barbat mai cinstitita si care sa te fereasca de primejdii decat sa te ocupi in mod cinstit sa faci bani. Asta incerc sa fac si eu acum si cat imi va permite Dumnezeu, voi incerca in continuare.

Wall-Street: O alta tendinta in care va incadrati si dvs. este aceea ca foarte multi ingineri de profesie ajung manageri sau bancheri de succes. Cum va explicati aceasta tendinta, dle Baltazar?

Bogdan Baltazar: Asa si este. Asa ii formeaza la scoala. In primul rand, pentru generatia mea si cea care a urmat acesteia, ingineria "drena" tot ce era mai bun in licee. Modul ingineresc si algoritmic in care esti invatat sa abordezi o problema, sa selectionezi ceea este esential, sa proiectezi la risc reprezinta lucruri invatate in facultate. Sunt foarte recunoscator educatiei splendide pe care am primit-o la Politehnica. Plus ca am facut si doctoratul in economie, fara de care nu puteam fi numit presedintele bancii.

Wall-Street: Aveti incredere in generatia tanara, in noul val al oamenilor de afaceri?

Bogdan Baltazar: Consider ca nu avem alte solutii. Ce inseamna sa ai incredere? Eu nu cred in teoria asta cum ca "tineretul salveaza Romania". Biologoc, se va salva, vor fi alte imprejurari, alte vremuri. Dar nu cred in aceasta viziune milenarista cum ca tinerii salveaza Romania. Tineretul se formeaza asa cum invata. Priviti tinerii din partidele politice si veti observa modul in care mimeaza prost defectele "batranilor".

Wall-Street: In acest sens, ce urmariti la un tanar care vine sa se angajeze la dvs?

Bogdan Baltazar: Eu am recrutat in BRD multi tineri de care sunt foarte mandru. Am incercat in general sa nu-i recrutez pe cei care puneau din start o serie de conditii materiale, dar nu lucrasera anterior pe nicaieri. Ce-i drept , aveau cate un masterat la Stanford sau Harvard, insa aceste diplome trebuiesc dovedite. Ca ai acest masterat este foarte bine, datorita acestuia ai intrat la mine in birou. Pentru un astfel de profil, nu-i puteam oferi mai mult 500-600 de euro, insa ei aveau de la inceput pretentii exagerate de 1000-1500 de euro. Ma indispune aceasta mentalitate. Eu nu am fost crescut asa, nici in familie, nici cand am fost tanar.

Wall-Street: Am adus tangential discutia noastra si la politica. Sa ne imaginam o axa politica. Unde se situeza pe aceasta domnul Baltazar, de la stanga la dreapta, luand in considerarea orientarile si convingerile politice?

Bogdan Baltazar: Eu nu fac politica si nici nu imi propun sa fac. Eu sunt liberal in conceptii, chiar am avut si probleme din cauza acestui aspect. In calitate de presedinte al BRD-ului, reprezentand interesele actionarilor si de vicepresedinte al Asociatiei Romane a Bancilor, am fost in perioada 2001-2004 un critic constant al masurilor luate de Guvern. Au fost o serie de masuri total anti- liberale, anti-piata, populiste, pagubitoare. Nu s-a facut restructurare, nu s-au atras investitii straine. Eu sunt un liberal, dar cu "l" mic. Nu fac politica. Cea mai buna protectie sociala este munca si exigenta societatii fata de oameni pentru a munci

Wall-Street: O ultima intrebare. Domnule Baltazar, ca fost presedinte al unei banci celebre, cum caracterizati acest sector, dupa 16 ani de la Revolutie?

Bogdan Bagdazar: Sistemul bancar romanesc a provenit din cel mai centralizat si incremenit sistem economic din cele socialiste. Bancile din Romania, mai mult decat cele din alte tari socialiste, au fost simple ghisee la care intreprinderile se duceau sa-si ia banii prevazuti in plan pentru investitii sau pentru salarii. Multa lume imi reproseaza acum ca eu nu am lucrat in sistemul bancar romanesc de dinainte de 89'. Insa eu ma mandresc cu acest lucru. Acel sistem bancar socialist a fost cel mai cumplit mestesug de tampenie care a existat.

Dupa 1989 au aparut acele banci, cu 70% detinut de stat si 30% de SIF-uri, urmate de o serie de banci frauduloase care au aparut precum ciupercile dupa ploaie. Cum au aparut acestea? Din cauza lipsei de experienta a BNR-ului care le-au autorizat cu mare usurinta, toate fiind niste dezastre de genul Banca Columna, Banca Dacia felix, Banckoop, BIR, Albina s.a.m.d. Acestea au reprezentat niste "tepe" enorme. Guvernantii de atunci nu au facut nimic pentru a stimula privatizarea bancilor de Stat, ba din contra, Bancorexul si Banca Agricola au fost folosite ca niste parghii de interferenta politica si clientelara. In plus, deficitul ce trebuia sa apartina bugetului a fost 'zvarlit' in bilantul bancilor (cazul Bancorexului).

Ma mandresc ca am fost cel care a privatizat BRD-ul pentru felul in care am facut-o. Nu sunt de acord cu teoria care spune ca ar fi trebuit sa le pastram pe toate pentru a le vinde ca pe BCR. Este o prostie asta. Mai dispareau patru dintre ele daca la pastram la Stat.

Incepand cu anii 98'-99' sistemul bancar romanesc a intrat pe o panta ascendenta. Prezenta bancilor straine a crescut permanent. Acestea au adus capital, know-how, proceduri de control de risc. La acesta ora bancile din Romania se afla intr-o stare de sanatate foarte buna. Problema in sistem este mai degraba sub-bancarizarea, pentru ca doua treimi din populatia tarii nu au avut inca de a face cu un produs sau serviciu al unei banci.