Uniunea Europeana (UE) a intocmit o "lista neagra" a celor mai vulnerabile tari din spatiul comunitar care trebuie sa adopte rapid masuri de corectare a evolutiei economice pentru a nu ajunge in situatia Greciei.

Italia, Spania, Cipru si Ungaria sunt statele cele mai afectate de situatia actuala.

De asemenea, UE a trecut sub observatie tari precum Franta, Belgia, Marea Britanie, Slovenia si Bulgaria, potrivit publicatiei italiene Corriere della Sera, conform zf.ro.

Din fericire, Romania nu se afla, cel putin deocamdata, in vizorul evaluatorilor UE.

Evaluarea UE se bazeaza pe analiza a zece indicatori economici, care in multe cazuri, precum cel al costurilor cu forta de munca, ofera o imagine a realitatii economice, informeaza mediafax.

Tot marti, agentia de evaluare financiara Moody's a retrogradat sase state din zona euro, inclusiv Italia, Spania si Portugalia, si a avertizat ca ar putea cobori ratingurile "Aaa" ale Frantei, Austriei si Marii Britanii, din cauza crizei datoriilor de stat din Europa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.