Bancherii, dezvoltatorii imobiliari si constructorii trag linie dupa primul an al programului Prima Casa: 24.300 de locuinte cumparate pana in prezent, iar valoarea totala a garantiilor acordate de stat a ajuns la aproape 1 mld. de euro. Constructorii sunt insa dezamagiti: programul este un esec.

Programul guvernamental Prima Casa, mult asteptat de catre bancheri, clienti si dezvoltatori imobiliari, a demarat efectiv in vara anului trecut, insa bancile au inceput sa acorde credite in urma cu un an, pe 8 iulie 2009.

In total, au fost achizitionate 24.300 de locuinte pana in prezent prin programul Prima Casa, valoarea totala a garantiilor acordate de stat fiind de aproape 1 miliard de euro.

Prima Casa ofera numeroase sanse persoanelor care doresc sa isi achizitioneze prima locuinta. Acestea pot beneficia de o oferta de creditare la dobanzi sub nivelul pietei, de un avans de numai 5% si de garantia statului.

In cadrul programului Prima Casa – etapa 1, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a acordat garantii pentru mai mult de 18.500 de locuinte, in valoare de aproximativ 770 milioane euro. Valoarea maxima a unui imprumut a fost de 57.000 de euro.

In etapa a doua a programului, care a demarat in februarie 2010, Fondul a acordat garantii pentru aproximativ 5.800 de locuinte, valoarea acestora fiind de circa 220 milioane euro, potrivit datelor obtinute de la FNGCIMM.

Beneficiarii creditelor obtinute prin programul Prima Casa sunt cetatenii romani care nu detin in proprietate o locuinta (individual sau in comun) si nu au in derulare un credit ipotecar.

Ce nota merita programul Prima Casa?

Adrian Crivii (foto), presedintele companiei de evaluare Darian, considera ca programul Prima Casa a fost singura masura de sustinere a finantarii pentru industria imobiliara, ce a avut ca efect incetinirea scaderii preturilor in special pentru apartamentele vechi mai ieftine si o dezghetare a vanzarilor pentru proiectele imobiliare cu preturi mici.

“A fost un sprijin pentru tinerii la inceputul carierei care astfel au avut posibilitatea sa-si cumpere o locuinta, o gura de oxigen pentru banci care au creditat fara sa-si asume riscul si pentru dezvoltatorii in dificultate, obligati de nivelul de indatorare sa vanda. Au castigat in primul rand dezvoltatorii, bancile si persoanele care au achizitionat”, spune Crivii.

Citeste si:
7 lucruri de tinut cont inainte de a-ti cumpara o locuinta
7 lucruri de tinut cont...

Citeste integral bilantul programului Prima Casa pe wall-street.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.