Patapievici: - Domnule Ivanov, sunteti un actor minunat. V-am urat tot timpul
Povestea “4, 3, 2” merge mai departe... Echipa castigatoare a marelui premiu de la Cannes a reusit sa promoveze filmului “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” in toata lumea. Londra, Varsovia, Berlin, New York, Dubai, Cairo, Luxemburg sunt doar cateva destinatii. Vlad Ivanov, interpretul “cruntului” domn Bebe, vorbeste depre sine si despre personajul sau. Jurnalul National: Ce s-a intamplat cu acest film a fost fantastic.... Vlad Ivanov: Fiecare actor sau regizor, ca orice om normal, cand se apuca de un lucru la care tine foarte mult, vrea sa iasa foarte bine. “Lucrul” vostru n-a iesit foarte bine. A iesit mai mult decat atat. Peste tot pe unde merg am parte de momente extrem de emotionante. Dupa fiecare proiectie, stam de vorba cu publicul. Oamenii ne pun fel de fel de intrebari si ne povestesc lucruri extrem de emotionante. De exemplu, la Cluj, o doamna din sala s-a ridicat in picioare si a intrebat cu emotie in glas, plangand aproape: “Domnule Mungiu, de unde stiti povestea vietii mele?”. La Sfantul Gheorghe, o alta doamna ne-a spus ca si in ziua de astazi sunt multe femei care, din cauza faptului ca nu au bani sa mearga la o maternitate sau sa dea spaga doctorului, isi fac singure avorturi spontane. Suntem in 2007 si astfel de lucruri se mai intampla. De ce te-a ales Cristi Mun­gi­u in rolul doctorului Bebe? Ai sa-mi raspunzi, cred, “intreaba-l pe el”. Nu, nu iti spun asta. Am inceput sa lucrez alaturi de el filmand pentru niste reclame. Intr-una dintre ele, era o scena in care ma enervam eu foarte tare... Chiar el marturiseste ca m-a avut in cap inca de la inceputul scenariului. ...la prima vedere L-ai intrebat de ce? Mi-a spus ca m-a vazut atunci enervandu-ma si m-a simtit facand acest rol. Ti-a fost de ajuns ex­pli­ca­tia lui? Este chiar una magulitoare, pentru ca este frumos ca un regizor sa se gandeasca la tine, sa scrie pentru tine. Nu se intampla foarte des in ziua de astazi. Asadar, acest rol a fost scris pentru tine? Da. Asa spunea Cristian. Adica, in momentul in care a scris scena­riul, el m-a avut in cap pe mine. A mai scris cineva un rol special pentru tine? Nu. Tu cum ai “primit” rolul? Eu am iubit de la bun inceput acest personaj. Raul din domnul Bebe are foarte multe fatete. Asta convine de minune unui actor, pentru ca poate sa-si etaleze o plaja intreaga de mijloace actoricesti. Mi-a placut foarte mult pentru ca e un personaj sinuos, nu e liniar, are foarte multe suisuri si coborasuri. Iar lucrul cu Cristian a fost extraordinar. Am repetat inainte chiar in camera de hotel. Acolo mergeam cu fetele, cu Cristian si ne inchipuiam cum va arata. La un moment dat, am invitat o doamna pentru scena cu avortul. Aveam nevoie sa stim tehnic cum se facea acel avort. Doamna respectiva, in jur de 55 ani, invitata sa ne povesteasca, ne-a marturisit ca ea singura si-a provocat pe vremea lui Ceausescu in jur de 20 de avorturi. Povestea lucrurile astea cu o asa simplitate si cu un cinism... am fost foarte socat dupa intalnirea cu ea. Dupa proiectie, foarte multe femei au venit si mi-au povestit de fel de fel de cazuri asemanatoare, unele dintre ele, din pacate, cu un final tragic. Ti-a spus cineva domnu' Bebe, mai in gluma, mai in serios? Imi mai zic prietenii. Dar numai in gluma. Ei ma cunosc foarte bine si au fost socati de schimbarea aceasta. Imi spuneau: “Bai, ma uitam la tine si nu-mi vedea sa cred ca tu esti. Vedeam ca, fizic, tu esti, dar intrasesi foarte bine in rol”. Efecte Ai mai jucat roluri negative? In film, nu si asta pentru ca experienta mea in film nu este una extrem de vasta. Personal, nu-mi prea place sa joc roluri gen “baieti buni”. Imi plac mult personajele de compozitie, care-ti stimuleaza imagi­na­tia. “4, 3, 2” a fost cel mai important moment al carierei tale? Da. Este cea mai importanta experienta a mea pe film. Iar pre­miul este o rasplata extraordinara a acestei munci pentru intreaga echipa. In ce fel s-a modificat cariera ta dupa acest rol? Am mai primit propuneri de film. Oricum, nu pot spune prea multe deocamdata, deoarece procesul abia acum este in derulare, filmul se promoveaza inca prin lume. Personal, simti schimbari majore? Foarte multi oameni, actori importanti din teatrul romanesc, regizori importanti m-au felicitat, si asta mi-a facut mare placere pentru ca, dintr-o data, au deschis ochii putin mai mult asupra mea. Eram cunoscut din teatru, dar pe film, asa cum am mai spus, nu am avut o experienta atat de importanta ca aceasta. Si, dintr-o data, au spus: “Domnule, uite ca si in film Vlad Ivanov face lucruri nemaipomenite”. E ca un fel de certificare a unor calitati pe care le ai. Si este nevoie de asta. Din pacate, multi asteapta sa ai o certificare europeana, straina - in orice caz - ca sa te considere un actor bun. Critici O sa dai teatrul pe film? Nu. Seva puternica, energia, imi vin din teatru. A juca teatru este un miracol. Dragostea dintai nu se uita niciodata. Care a fost cea mai ma­gu­li­toare critica primita? Cea mai magulitoare a fost a lui Horia Roman Patapievici, care, dupa proiectia de la festivalul “Anonimul” de la Sfantul Gheorghe, a venit si mi-a spus “Domnule Vlad Ivanov, sunteti un actor minunat. V-am urat tot timpul.” Si cea mai dura? Cea mai “dura” a fost din partea unei jurnaliste belgience, critic de film, care dupa festivalul de la Cannes a stat de vorba cu mine vreo zece minute (cat aveam alocat pentru fiecare jurnalist) si a spus: “Domnule Ivanov, stau de vorba cu dumneavoastra de zece minute, sunteti un om extrem de amabil, de zam­bitor, aveti un zambet extraordinar. Eu nu-mi pot inchipui cum ati reusit sa va transformati in asemenea hal, in acel animal. Cand am vazut filmul, am vrut sa va pun bocancul pe gat, sa va strivesc sub bocanc, pentru ca nu va mai suportam”. Eu i-am spus: “Este extrem de magulitor ce spuneti. Mul­tu­mesc”.