Intitulat "Farmacologia romaneasca, de la clasic la modern" discursul de receptie sustinut de acad. Victor Voicu a prezentat pagini din istoria stiintei medicamentului in Romania, personalitati care s-au impus prin contributiile proprii si, deopot
Intitulat "Farmacologia romaneasca, de la clasic la modern" discursul de receptie sustinut de acad. Victor Voicu a prezentat pagini din istoria stiintei medicamentului in Romania, personalitati care s-au impus prin contributiile proprii si, deopotriva, prin formarea de scoli stiintifice a caror valoare este datatoare de sperante. Toate in capitole cu titluri programatice: inaintasii; Maestrul si scoala; Academia si rolul sau in cultura romaneasca; Academia, democratia libertatea si educatia. Raspunsul a fost dat de acad. Laurentiu M. Popescu.
"Toate substantele sunt toxice. Numai doza diferentiaza un toxic de un remediu"
Datorie de constiinta, evocarea inaintasilor are valoarea unei marturisiri de credinta si asumarea raspunderii fata de cei de odinioara si, deopotriva, fata de cei care vor urma. Mai intai, generalul Carol Davila, care "chiar daca nu a fost farmacolog prin excelenta, prin forta si valoarea spiritului sau a marcat definitiv medicina romaneasca, implicit farmacologia. Intreaga viata si activitate au ilustrat aproape desavarsit crezul sau de viata: "Operele noastre trebuie sa supravietuiasca. A face bine este misiunea implinirii umane". La scoala intemeiata de el s-a format generalul dr. Zaharia Petrescu, experimentator remarcabil, autorul impunatorului "Tratat de terapeutica si materia medica", ales membru corespondent al Academiei Romane in 1885. Au urmat Dimitrie Ionescu si Socrat Lalu, Ion Nitescu.
In sirul marilor personalitati au mai fost amintiti profesorii Alfred Teitel, Constantin Veluda si Barbu Cuparencu din Cluj, prof. Nicolae Dragomir din Timisoara, profesorii Gh. Papovici si Sava Dumitrescu de la Iasi si prof. Gh. Fezst din Tg. Mures. "Aceste mari personalitati ale scolii medicale romanesti s-au dedicat cu generozitate domeniului, au dezvoltat cercetarea experimentala in farmacologie, transmitand mesajul lor creator urmatoarelor doua-trei generatii de farmacologi, din care fac parte liderii actuali ai farmacologiei din centrele universitare medicale din Romania". Dupa prezentarea scolilor de farmacologie din Iasi, Cluj si Craiova, acad. Victor Voicu a vorbit pe larg despre scoala de la Bucuresti la care s-a format si care "ar putea sa constituie subiectul unui studiu de caz", indeosebi din anii '60. Tinerii de atunci au invatat cum medicamentul este "un mijloc miraculos prin care medicul poate interveni eficient, adesea in conditii critice, pentru a alina suferinta, a vindeca boli si nu rareori pentru a salva vieti". Si aceasta deoarece, "in spatele sintagmei substanta medicamentoasa sau substanta activa farmacodinamic, sau al notiunii de medicament se afla o lume de o complexitate uluitoare", iar "soarta medicamentului este sinuoasa - de la glorie la desuet sau chiar la esec". Si speranta: "Medicamentul ca entitate complexa este departe de a-si fi spus ultimul cuvant, stiinta medicamentului fiind aceea care va rezolva marile probleme de sanatate ale fiintei umane. Farmacologie genomica si terapia individualizata pe baza determinatelor genetice sunt tinte actuale si de perspectiva apropiata ale domeniului". Spre o mai buna intelegere, se poate porni de la Paracelsus, care, in secolul al XV-lea spunea ca toate substantele sunt toxice. Numai doza diferentiaza un toxic de un remediu. "Pornind de la aceasta axioma si de la altele conexe, admitem fara tagada ca stiinta in general, fara cenzura pe care o furnizeaza cutumele, preceptele morale privind responsabilitatea fata de fiinta umana si viitorul speciei, se poate transforma intr-o arma extrem de periculoasa".
Maestrul si scoala sau cultivarea generozitatii
Evolutia farmacologiei romanesti a pus in evidenta importanta scolii stiintifice, "mediul stiintific si uman in care ne-am format, traditia, continuitatea si, de ce nu, masura in care noi, care am lucrat alaturi de cei care vor urma, am dezvoltat farmacologia romaneasca, aducand-o ca valoare si dimensiune la compatibilizarea cu farmacologia mondiala". Studiind discursurile de receptie prezentate de-a lungul anilor, acad. Victor Voicu observa cat de frecvent s-a vorbit despre rolul maestrului in formarea si dezvoltarea unei scoli stiintifice. Astfel, in discursul sau de receptie, Octavian Fodor afirma: ". Maestrul se afirma prin forta imprejurarilor numai atunci cand devine creator de scoala... Maestrul stimuleaza elanul creator al tinerei generatii si ramane mereu tanar. Este fidel, generos, cultiva generozitatea". Si daca o asemenea personalitate ramane in constiinta vremii este pentru ca "dupa moarte, traiesti prin ceea ce ai facut pentru altii si nu prin ceea ce ai facut pentru tine". Ce defineste un creator de scoala? Generozitatea este trasatura sine qua non a maestrului creator de scoala". O asemenea personalitate a fost prof. Alfred Teitel, numit, in 1948, titular al Catedrei de farmacologie a Facultatii de Medicina din Bucuresti. Pasionat cercetator, prof. dr. A. Teitel este autorul a peste 150 de lucrari de cercetare experimentala in domeniul mecanismelor colinergice ale medicamentului, farmacologiei contractiei musculare, a potasiului, calciului si magneziului, al cofeinei s.a., publicate in reviste de prestigiu din tara si din strainatate. Apoi, discipolul devine maestru si acad. Victor Voicu a vorbit despre structurarea unei echipe de farmacologi la Centrul de Radiologie si Biologie Moleculara, condus de dr. Victor Muresan, unde a lucrat impreuna cu prof. dr. Claude Nicolau. Aici se derulau proiecte de cercetare specifice vremii - protectie medicala antinucleara, radioprotectie chimica si reactivitatea farmacologica a organismului iradiat. De altfel, teza de doctorat a acad. V. Voicu se intitula "Homeostazia si reactivitatea farmacodinamica a organismului in sindromul de iradiere". Dupa 1968, Centrul a trecut in subordonarea armatei, promovand cercetari de farmacologie si toxicologie. Impreuna cu un grup de specialisti de aici, acad. V. Voicu a reusit sa dezvolte cercetari performante, finalizate in lucrari preluate de literatura de specialitate si mai multe brevete.
Libertatea, democratia si educatia
In orizontul acelorasi idei, acad. V. Voicu a vorbit si despre rolul Academiei Romane, amintind cuvintele lui Dimitrie Gusti: "Functia specifica a Academiei si care o deosebeste de celelalte institutii consta tocmai in initiativa organizarii creatiei stiintifice colective. Aceasta este ceea ce face esenta caracteristica a unei academii". Fireste, realizarile Academiei Romane din ultimul timp i-au consolidat prestigiul si deschid, totodata, intrebari privind statutul stiintelor medicale. "Cu un institut si un centru de cercetari, stiintele medicale nu pot deveni in Academia Romana referinta in cercetarea stiintifica medicala romaneasca". Si o propunere demna de luare aminte: "Un institut modern de cercetare a medicamentului ar dinamiza cercetarea stiintifica in toate domeniile conexe - fiziologie, biologie moleculara, chimie de sinteza si analitica, fizica si informatica, iar absenta lui ne tine departe de performantele unuia dintre cele mai dinamice domenii ale cercetarii-dezvoltarii contemporane".
In extensia acestor idei, acad. V. Voicu a vorbit despre rolul Academiei Romane, "un simbol al adevaratei democratii, a democratiei aristocrate", cum o numea D. Gusti. Caci, continua D. Gusti, "idealul unei democratii nu poate fi tendinta unei nivelari in jos, ci una in sus, catre un maxim, adica o autoguvernare si autoresponsabilitate sociala a unei personalitati ajunse la un cat mai mare grad de dezvoltare". Academia este o institutie creativa si, cum afirma acad. N. Cajal, o scoala si anume, "scoala cea mai grea, o veritabila sursa de spiritualitate chemata sa cladeasca viitorul cetatii si cetatea viitorului". Intalnim aici trei concepte esentiale "democratia, libertate, educatie, aflate in interdependenta si numai impreuna pot genera armonia". In cautarea acestei armonii, acad. V. Voicu a insistat pe valoare educatiei ca un "antrenament pentru dezvoltarea capacitatilor mentale, morale si/sau fizice in beneficiul fiecarui individ si al societatii". "Daca sintagma expresia genelor controleaza comportamentul, iar comportamentul controleaza expresia genelor este macar partial adevarata (demonstrata cu argumente psihofarmacologice), realizam ce implicatie profunda si pe termen lung are educatia asupra destinului unei natiuni". Reperele conceptuale ale educatiei ar trebui sa fie "demnitatea, libertatea, dimensiunea morala" intr-o relatie ce ar putea fi definita ca un cerc virtuos. In dezordinea unui moment dat se poate realiza o ordine "prin crearea unui echilibru intre diferitele disfunctii ce pot fi controlate". La randul ei, libertatea este conditionata "de ordine, de mentinerea echilibrelor". Actuala degringolada axiologica, "ascensiunea semidoctilor, cu ablatie morala, sub privirile noastre tolerante ar putea fi un pret prea mare pentru viitor". De aceea, "orice dezechilibru trebuie rapid compensat, altfel, organismul biologic sau institutional este sortit pieirii".
Concluzia: Academia trebuie sa-si asume "rolul de scoala... sa-si asume teluri mari pe masura dimensiunii sale spirituale".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.