Citeste cu placere, ii plac ideile si il cauta pe Dumnezeu. Dar ii plac si carnatii de Plescoi, bufoneriile crude, branzeturile rascoapte, cheful, hetaira, romanta... Este autoportretul, transcris, al lui Andrei Plesu. Pe www.autori.humanitas.ro/p
Citeste cu placere, ii plac ideile si il cauta pe Dumnezeu. Dar ii plac si carnatii de Plescoi, bufoneriile crude, branzeturile rascoapte, cheful, hetaira, romanta... Este autoportretul, transcris, al lui Andrei Plesu. Pe www.autori.humanitas.ro/plesu vezi cartile, multe, vestite, premiate - Pitoresc si melancolie, Minima moralia, Jurnalul de la Tescani, Limba pasarilor, Despre ingeri - si fotografiile puse pe trei caprarii: portrete, poze oficiale si altele cu personalitati. Poze delicioase, cu lavaliera, cu pipa, in zbor, cu joben, pe soclul lui Caragiale, cu Liiceanu, cu Papa de la Roma, cu Nichita, cu Bill (Clinton), cu Dinescu, Arafat, Madeleine Albright. Nici una cu presedintele Basescu, al carui consilier a fost pana in mai 2005. Afabil la modul genial, trebuie ca a vrajit, subminandu-le, mediile protocolare traversate ca ministru de Externe, ca ministru al Culturii, ca profesor invitat de mari universitati. Decorat de statul francez, de statul german, de austrieci, brazilieni, unguri si americani, Andrei Plesu se bucura de un prestigiu enorm, pe care il consuma intr-o relativa tihna, facand haz de lumea stridenta a tranzitiei romanesti.
CNSAS functioneaza de sase ani in ilegalitate
Ati lasat, oarecum, treburile publice de o parte: ati plecat de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii, ati plecat de la Presedintie unde ati fost consilierul presedintelui. Ce faceti in prezent?
Intotdeauna cred ca dupa o plecare din viata publica o sa capat ample portii de timp. In realitate, programul meu de viata se complica intr-un anumit sens, pentru ca toata lumea crede ca am timp, eu insumi cred ca am mai mult timp si de fapt el se fragmenteaza, se faramiteaza in solicitari colaterale numeroase: administratie, publicistica, intalniri de tot soiul, comitete, comitii etc. si, evident, interviuri... Asta mananca foarte mult timp. In plus, eu sunt, ca si Romania, intr-o oarecare tranzitie, trec spre batranete si lucrul asta are si el inconvenientul sau. Apar disfunctii de ritm, apar oboseli, apar mici melancolii... Lucrurile astea nu trec fara sa lase anumite urme.
In ultimele dumneavoastra articole din "Dilema" raspundeati cu "melancolie" unor colegi de la CNSAS care va combateau in critica pe care ati facut-o permanent acestei institutii. A ramas ea la fel de criticabila?
In momentul asta e practic neschimbata. Sunt doi, trei insi care fac eforturi sa se comporte normal, dar institutia in ansamblul ei e minata de toate viciile pe care le-a avut pana acum. Imi fac mari sperante - poate iluzii - ca in martie, cand expira cei sase ani de existenta statutara a acestei versiuni a institutiei, se vor face schimbarile necesare. Institutia functioneaza de sase ani in ilegalitate si in contradictie cu propria ei lege de fondare; respectiv ea ar trebui sa fie o biblioteca in care ai acces la raft, dar de fapt este un oficiu care transmite bibliotecii cererile unor petenti, iar biblioteca raspunde cum crede ea de cuviinta. Noi nu avem certitudinea ca detinatorii arhivei livreaza tot ce au, ca livreaza intr-un mod corect si ca deci informatia pe care noi putem sa o culegem din aceste documente este veridica. Putem face mari nedreptati, putem spala oameni care nu merita spalati si putem acuza oameni nevinovati. Aceasta lipsa de acces sistematic, deschis, transparent la materialul pe care, chipurile, noi ar trebui sa-l gestionam, face ca toata activitatea institutiei, cu toate eforturile oamenilor de buna credinta de acolo, cu toate incercarile care s-au facut pentru lamuriri, pentru schimbarea legii chiar, sa fie o activitate schioapa.
Nominalizarea lui Ticu Dumitrescu, o premiza buna
Cu un presedinte CNSAS "fara oase", cum l-ati descris intr-un articol, chiar cu grupul de oameni care harnicesc prin aceste documente, totusi Vadim Tudor a putut fi spalat.
Eu sunt stupefiat daca omul UDMR-ului in CNSAS il spala pe Vadim Tudor. Nu mai inteleg nimic! Sau daca reprezentantul taranistilor din CNSAS voteaza pentru nevinovatia lui Vadim. Prin urmare, un asemenea comportament e de natura sa te spele pe creier, nu mai stii cu cine ai de-a face, care sunt criteriile dupa care se lucreaza si asta m-a facut sa plec de acolo, pentru ca nu pot sa plutesc in deriva intr-o mlastina.
E o veste buna, o premiza buna propunerea liberalilor de a-l nominaliza pe Ticu Dumitrescu pentru conducerea viitoare a CNSAS?
Gasesc ca este o premiza buna, pentru ca omul a initiat aceasta institutie, a gandit principiile legii. In orice caz, e un om care moralmente nu poate fi pus la indoiala. Asa cum poate fi pus la indoiala actualul presedinte, un om a carui traiectorie e brambura chiar pentru el insusi, fiinca nu stie nici el de pe azi pe maine ce-o sa mai faca, cum o sa se adapteze, ce forme de relief o sa mimeze ca sa poata ramane in joc. Singura lui preocupare reala e sa stea lipit, balos, de fotoliu.
Ati plecat si de la Cotroceni din motive similare, pentru ca era greu de plutit, de facut un echilibru?
Nu, de la Cotroceni am plecat intai pentru ca mi-am dat seama ca nu-mi calculasem bine resursele cand m-am angajat la aceasta corvoada. Consilierul, in capul meu, trebuia sa fie cineva care e utilizat pentru conversatii "constructive", care vine sa dea sugestii, care, daca i se cere un sfat, il da. Or, in primul rand, e vorba de un mare efort administrativ si de o mare cheltuiala de timp si de energie. Am constatat ca la varsta pe care o am nu mai sunt dispus sa alerg cu dosare in brate pe coridoarele institutiei, oricat de onorabila ar fi aceasta institutie. Eu sunt si sedentar, nu imi place sa alerg prea mult. In mare, am considerat ca e mai igienic sa ma retrag. N-am sa ascund ca au existat si momente de divergenta si ca felul in care eu am perceput personalitatea presedintelui nu m-a incurajat sa cred ca sunt util.
Consilierul presedintelui era chiar presedintele
Este bine sfatuit presedintele, in momentul de fata, pe politica externa, unde dumneavostra erati principalul expert la acel moment?
Intai si intai, principalul consilier pe politica externa al presedintelui, din cate imi aduc aminte, era chiar presedintele. E un om care poate indeplini si functia de consilier pe langa propria lui functie de presedinte. In al doilea rand, exista Ministerul de Externe, exista ministrul insusi, care ii e mereu prin preajma, si consilierul prezidential de acum, Anca Ilinoiu, adjunctul meu cand eram la Cotroceni, care este un om extrem de bine pregatit profesional. Adica din punct de vedere tehnic, ea poate livra orice informatie si orice procedura de care un presedinte are nevoie ca sa functioneze bine. Evident, cu conditia ca lucrurile pe care le livreaza sa fie luate in consideratie.
Elena Udrea era si ea acolo, in afara ca era "palaria" peste consilieri?
Era, dar n-am avut senzatia ca i se cerea sfatul sau ca ea intervenea in chestiuni de strategie, de politica externa s.a.m.d. Ea avea un fel de functie de "sef de cancelarie". Asta era ceea ce incerca presedintele sa construiasca cu ajutorul ei.
V-a tinut des la usa presedintelui?
N-as zice. De cate ori am vrut sa intru si presedintele era cu adevarat liber, am intrat. S-a exagerat intr-un anumit sens rolul pe care l-ar fi avut Elena Udrea in echipa de acolo. Era o prezenta destul de obisnuita, nu era un portret atat de profilat incat sa creeze o modificare de comportament general. Puteai sa ai obiectiune la o suvita de par, la o culoare de rochie, dar astea sunt chestii private si care in definitiv nu blocheaza masinaria prezidentiala. Eu gasesc ca rolul ei in ce s-a intamplat acolo, cel putin din unghiul pe care-l am eu, nu stiu detalii, n-a fost atat de important cum s-a spus.
Am avut cateva momente cand mi s-au inmuiat genunchii
Ati fost ministru de Externe, ati umblat prin lumea diplomatica, v-ati intalnit cu cei mai mari. Felul in care presedintele Basescu a raspuns intrebarii delegatului Federatiei Ruse intra sau nu in convenientele lumii diplomatice?
Eu am avut cateva momente pe vremea cand eram la Cotroceni in care mi s-au inmuiat genunchii sau am simtit ca ma trec sudorile din cauza unor spontaneitati ale presedintelui Basescu, mai ales cu reprezentantii Uniunii Europene. Marturisesc ca atunci mi se parea ca tipul acela de reactie nu e optim. I-am spus-o, de altfel, presedintelui. In cazul asta, la Strasbourg, gasesc, dimpotriva, ca raspunsul lui a fost foarte bun. N-a fost conventional, n-a fost un raspuns conform uzantelor, dar autenticitatea lui, promptitudinea lui si, in fond, adevarul subteran pe care-l marturisea, erau in regula si cred ca din cand in cand in lumea diplomatica, asa cum o cunosc eu, e foarte bine sa mai iesi putin din zumzetul de flasneta pe care aceasta lume l-a adoptat de o buna bucata de vreme. Acolo nu se mai intampla nimic care sa iasa din rand. Totul e reglat dinainte, toate discursurile sunt facute inainte de experti, fiecare stie ce o sa spuna celalalt, e un fel de joc in care se mimeaza in permanenta dialogul liber. In realitate, e vorba de ceva perfect codificat. Din cauza asta se ajunge la o aglutinare a sunetului pe care mesajul tau il poate avea in ochii celorlalti. Un glas strident, o replica de natura sa rupa monotonia acestei linearitati, poate avea un efect foarte bun, trezeste lumea. Lumea incepe sa fie mai atenta. Pentru a castiga atentia si pentru a crea o anumita audibilitate pentru mesajul sau, comportamentul presedintelui la Strasbourg a fost foarte bun.
Intelectualii si studentii l-au pus presedinte pe Basescu
Am vazut citata o afirmatie a lui Traian Basescu: "Daca tara asta ar fi alcatuita din douazeci si doua de milioane de Patapievici, eu n-as fi fost niciodata presedintele Romaniei". Ce ziceti, e o metafora politica, sau contine si un dram de adevar?
Nici o tara nu e alcatuita din douazeci si doua de milioane de Patapievici. Patapievici si altii ca el se definesc tocmai prin faptul ca nu sunt reperabili in mari cantitati pe strada. Nici n-ar fi bine, ar fi obositor sa traim inconjurati de naturi speciale. As avea insa o nuanta de adaugat la declaratia presedintelui Basescu, care vrea sa spuna ca e un presedinte pentru romanul obisnuit, pentru masa populatiei, nu pentru cateva cazuri de exceptie: mi-as ingadui sa-i amintesc presedintelui un lucru de care dansul ar trebui sa tina seama, si anume ca alegerile le-a castigat cu tipul "Patapievici", mai curand decat cu masele. Masa era cat pe-aci sa-l faca sa piarda alegerile. Daca ne amintim, scorul a fost la limita si presedintele Basescu a devenit presedinte, pentru ca masa care l-a sustinut (insa nu cu o mare diferenta fata de masa care sustinea PSD-ul), a primit in plus un fel de bonus, adica sustinerea masiva a intelectualilor, a studentilor etc. Aceasta a constituit minoritatea cu care presedintele Basescu a castigat alegerile. Mi-e limpede ca el se simte foarte bine cu poporul si se vede asta, cred ca si poporul se simte foarte bine cu presedintele, dar el nu ajungea in situatia asta, daca o mana de singuratici netipici nu considerau ca el e cel care trebuie sa castige si daca nu votau asa cum au votat. Eu as fi din cauza asta, in locul dansului, ceva mai atent si mai tandru cu aceasta categorie, pentru care stiu ca nu are mare aplecare, dar care, ca sa zic asa, l-a pus acolo unde e, prin mica diferenta care, cum se spune azi, "a facut toata diferenta".
Vad ca in vremea din urma priviti cu un suras la relele lumii noastre.
Atat mi-a mai ramas...
Suntem un popor obosit si fraged
Nu pareti chiar resemnat. Ma gandesc la "Rasul lumii. Comedii la portile Orientului", la "Obscenitatea publica", la "Chipuri si masti ale tranzitiei", culegerile de articole aparute in revista Dilema si in alte publicatii. In cartile astea vorbiti despre faptul ca traim rau, ca ne purtam rau unii cu altii, uneori gasiti explicatii, greu gasiti remedii. De ce ne purtam asa de nemilos unii cu altii, de ce a disparut gratitudinea, de ce a disparut compasiunea, de ce sunt marfuri asa de rare pe piata tranzitiei romanesti?
Cred ca suntem simultan un popor obosit si fraged. Obosit pentru ca am trecut prin tot felul de intamplari, (nu vreau sa fac din noi un fel de victima universala, au trecut si altii prin intamplari triste - polonezii au ramas fara tara de mai multe ori) - dar la noi a fost mereu o anumita concentratie toxica pe scena publica care ne-a inrait, ne-a pus in situatia sa dam ce-i mai rau in noi, in loc sa dam ce-i mai bun in noi. Suntem, in acelasi timp, un popor fraged, pentru ca, pusi dintr-o data in conditia libertatii si a democratiei, nu avem inca exercitiul bunei functionari. Cred ca au disparut cateva institutii esentiale si as aminti trei dintre ele. Una este institutia respectului. Am senzatia ca nimeni nu mai respecta pe nimeni. Exista alte tipuri de relatie, exista teama, exista iritare, exista invidie, exista injurie, exista tot felul de moduri de a te raporta la celalalt, dar respectul, respectul pur si simplu pentru prestatia de-o viata a cuiva, pentru experienta cuiva, pentru prestigiul cuiva e o virtute care dispare. Ba mai mult, e culpabilizata. Notiunea de "prestigiu" a ajuns sa fie o notiune neonorabila. A avea prestigiu inseamna a fi intr-o situatie suspecta.
Notiunile de "elita", "prietenie", "politete" au devenit suspecte
Va ganditi la cartea "Boierii mintii", unde sunt aratate cu degetul "grupurile de prestigiu"...
Chiar notiunea de "boier" a devenit o notiune suspecta, notiunea de "elita" a devenit o notiune suspecta, notiunea de "prietenie" a devenit o notiune suspecta. Deci, toate valorile in care eu am crescut de pilda, au devenit nonvalori. Acum eu nu exclud sa fiu atat de bosorog incat sa nu mai inteleg nimic in lumea din jurul meu si sa traiesc in secolul al XIX-lea. Pe de alta parte, mi se pare ca prietenia, prestigiul, elitele, onoarea sunt lucruri care au functionat nu o generatie, ci au functionat o intreaga istorie. Cred ca un om caruia ii lipseste gustul acestor valori e un om imputinat si un om care este foarte aproape de a se inrai intr-un mod cronic. Am pomenit de conceptul onoarei. Exista un concept al onoarei care nu mai e pe piata, incepand, sa zicem, cu onoarea profesional: imi lipseste mestesugarul de elita, (fiindca eu inteleg prin elita, nu un grup de savanti palizi, cu multe dioptrii care stau inchisi intr-o arhiva, ci, pur si simplu, suma celor mai buni profesionisti pe un domeniu dat. Exista o elita taraneasca, exista o elita muncitoreasca, o elita de profesori, de politicieni s.a.m.d. Ei bine, elita in oricare din aceste domenii se defineste prin faptul ca are onoarea de a-si face bine treaba). Exista o onoare profesionala, o mandrie a lucrului bine facut care a disparut. La noi daca vine unul sa-ti repare parchetul, el nu vine sa ti-l repare bine si sa plece mandru ca a lasat in urma un parchet reusit. Nu, el vine sa faca rost repede de niste bani, eventual sa te pacaleasca nitel si sa faca lucru de mantuiala. Asta in toate domeniile. A treia virtute pe care as vrea sa o reabilitez e politetea. Si asta dispare. A aparut un fel de nonsalanta a adresarii, un fel de falsa cordialitate care face ca toata comunitatea in care ne miscam sa fie una plata, omogena, fara relief. Cu acest tip de relativism nu vom putea corija raul din noi si nu vom iesi curand din dificultatile zilnice.
Daca valorile astea au cazut, inseamna ca tanara generatie, cei care vin, vor fi niste animale de prada, de care sa ne temem. Asa sa fie?
Tinerii sunt de diverse feluri. Eu am cunoscut tineri care sunt extraordinari, care au invatat o carte formidabila, care au fost in Occident, s-au scolit si au venit inapoi, tineri asezati, tineri cu valori, tineri care-si fac treaba foarte bine, chiar daca o fac in conditii inadmisibile de saracie, de lipsa de relevanta publica s.a.m.d. Asta e o categorie. Exista, pe urma, tinerii care sunt grabiti sa se instaleze, sa obtina tot ceea ce contesta la altii: prestigiu, pozitie, notorietate. Eu ma mir intotdeauna cand vad asemenea tineri, pentru ca stiu cat de multe ai de facut cand esti tanar: ai de citit enorm, ai de lucrat enorm, ai de reflectat enorm si in mod normal nu ai timp pentru mici coterii, pentru o discutabila coregrafie de gasca. Or, cand vad tineri angajati trup si suflet in cate-o campanie de circumstanta, ma uit cu melancolie la ei, pentru ca stiu ce timp pretios din viata lor se iroseste in ceva care n-are nici o relevanta de fapt si care pe termen lung se obtine pe cu totul alte criterii. Dincolo de aceste categorii exista o a treia, as spune, care ma ingrijoreaza cu adevarat, desi s-ar putea ca dupa cativa ani categoria asta sa dispara, sa fie absorbita in categorii mai stabile, cum au fost absorbiti 68'-istii in burghezia si in elita politica de dupa anii '80. Sunt tinerii care par sa nu vrea nimic. Cunosc foarte multi tineri care traiesc de la o zi la alta, intr-un fel de veselie tampa, care consuma senzatii epidermice, care incearca sa faca rost de mijloace sa-si intretina aceste mici bucurii de conjunctura, dar care in mod vadit n-au un proiect de viata, n-au o tinta precisa si, mai rau, nici nu cred ca asta e ceva necesar. S-ar putea sa fie de vina aici si lumea in care ei traiesc, nu stiu. Dar ma intristeaza sa constat ca exista aceasta categorie cu care nu poti intra in legatura, cu care dialogul devine imposibil, pentru ca simti ca planeta pe care te afli e un alt loc decat planeta pe care se afla ei. Asta e deprimant.
O sa fim niste nauci veseli
E nu doar deprimant, dar duce la o fractura sociala. Ce-o sa se intample?
Eu sper ca minoritatile bune sa fie mai convingatoare pe termen lung.
Cum? Prin scoala, prin universitate? Sau prin televiziune?
Ei, deschidem acum procese ample: ce inseamna scoala la noi, cum a ajuns invatamantul, cum sunt profesorii, cum sunt platiti profesorii, dar si ce calitate au. Eu am trait in liceul Spiru Haret cu profesori care aveau nivel universitar, erau niste "fosti", ramasite ale vechiului sistem. Nu stiu daca in liceele noastre mai exista abundent categoria asta didactica, stiu ce lipsa de mjiloace exista in universitati si in general, ma tem ca sistemul nostru de invatamant este intr-o criza solida, durabila. Dar sunt multe de refomulat si in felul de a functiona al televiziunii. Criteriul ratingului a devenit un criteriu invaziv si tont, pentru ca nici macar nu este nuantat pana la ultima analiza. E asa un fel de impresie vaga despre ce ar inseamna audienta. Toate lucrurile astea nu pot face dintr-o televiziune un depozitar de putere formativa.
Sondajele arata ca modelul preponderent pentru tinerii de liceu se ia din televiziune. Modelele sunt cantaretii pop, sunt personajele sau actorii din telenovele, si unele personaje galagioase care au invadat televiziunile, ca de exemplu Gigi Becali. Cum se contracareaza asta?
Intai, daca ei asta vad, asta aleg, iar daca 80% din ce vad e de tipul asta, tinerii sfarsesc prin a crede ca asta e viata, asta e lumea, astea sunt reperele. Nu poti sa-i faci vinovati neaparat. Pe de alta parte, oamenii astia pe care i-ati pomenit, de la muzicienii pop pana la Gigi Becali, pot fi foarte simpatici, nu am nimic impotriva muzicii pop sau a prestatiilor pitoresti pe care din cand in cand le livreaza domnul Becali la televiziune. Dar ce e ciudat, este ca spectatorii ajung sa transfere asupra ecranului un coeficient de transcendenta si de prestigiu care e ridicol. Daca vad o nunta la televizor, visul meu nu e sa devin mireasa, daca eu vad la televizor cum unii prind caini, nu vreau sa ma fac nici caine, nici hingher. Asa ca nu rezulta pentru o minte sanatoasa ca daca vezi la televizor o stripteuza, te faci stripteuza. Trebuie sa lucreze aici un mic discernamant si cred ca una din valorile in criza la noi e discernamantul. Romanul e bezmetic, e nauc, nu mai stie incotro, vede tot felul de lucruri, e totul policrom, totul tipator si atunci aproape ca optiunea nu mai exista. Traim la nivel de telecomanda. Lucrurile astea o sa ne coste, ne costa deja. O sa fim niste nauci veseli.
Ratingul e o notiune echivoca
Ati recomandat intr-un eseu exercitii de discernamant, un remediu ar fi sa luam un pic de distanta...
Sigur ca da. Eu ma uit nepermis de mult la televizor, mi-e rusine sa spun cat de mult ma uit la televizor. Stau seri dupa seri si ma culc nervos si suparat pe mine insumi ca am pierdut atat timp. Eu nu cred ca sunt multe tari in care vezi ce vede romanul la televizor. Sunt discutii de cate sase ore la Dan Diaconescu cu personaje fabuloase uneori.
Va uitati la OTV?
Ma uit la OTV si regret ca-i fac rating. De asta si spun ca ratingul e o notiune echivoca, pentru ca daca eu ma uit la OTV si din asta rezulta ca sunt un om care iubeste acest post, e gresit. Eu ma uit pentru ca sunt uimit, pentru ca nu pot sa abandonez acel spectacol suprarealist, in care un baiat galbejit si in acelasi timp de o inexplicabila buna-dispozitie, sta de vorba cu insi care ne recomanda clisme cosmice, cu insi care prind gandaci, cu asasini care de fapt sunt doici si cu doici care de fapt sunt asasini. E un univers incredibil! Iar cand vad oameni ceva mai intregi ca se duc la OTV e si mai tare, pentru ca mie mi-e foarte greu sa pricep cum poate un om cu capul asezat corect sa se duca sa stea acolo ore intregi, in puterea noptii, monologand patetic. E un spectacol unic. Va asigur ca nu exista nicaieri in lume tipul asta de post. N-as vrea sa focalizez, rautacios, doar asupra dlui Diaconescu care are uneori chiar un aer inocent. (Ati observat fluxul lui verbal? E o raritate: a reusit sa relativizeze definitiv rostul punctuatiei. Fraza este un fel de lesie care ii curge din gura fara intrerupere si se termina, imprevizibil, la orizont.) Dar si la alte posturi de televiziune se intampla lucruri amutitoare. Exista o lipsa de cultura a oamenilor care apar la televiziune care ma uimeste. Jurnalistul de televiziune trebuie sa fie, printre altele, si un om de cultura, sa stie cum se citeste Chopin, sa stie cum se accentueaza "butelie" sau "furie". Nu inteleg de ce oamenii astia tineri, care ar trebui sa fie spalati in urechi de Occidentul pe care il frecventeaza nu inteleg ca meseria asta implica lectura, informatie, respect pentru limba.
Toghina pentru noi/ Este Seuleanu doi!
Ceva sperante am fi putut sa ne punem in televiziunea publica si in radioul public, ele au prin lege misiunea de a face mai inteligibila lumea, de a face programe de alta natura. Pe de alta parte, v-ati recuzat dintr-un Consiliu de Administratie al Televiziunii Romane, unde fuseseti invitat dar v-ati retras. De ce n-ati ramas? Si ce ar fi mediile publice daca ar fi cu adevarat publice?
Am refuzat fiindca propunerea mi s-a facut intr-un fel foarte aproximativ, si pentru ca, vazand lista celorlalti membri, n-am inteles despre ce e vorba, adica n-am inteles de ce sa faci un colegiu daca membrii lui n-au nici o legatura unii cu altii, daca unii dintre ei sunt la inceputul carierei lor publice sau in preziua inceputului. Un colegiu din asta trebuie sa aiba o anumita greutate, sa aiba puterea de a convinge, sa-si sustina punctul de vedere cu o anumita acoperire. Radioul a fost o institutie din cele mai interesante din Romania, cu o evolutie din cele mai solide, o institutie mai sobra decat televiziunea, care din multe puncte de vedere a pastrat un nivel mai inalt, dar incepand cu Seuleanu a urmat o clientelizare si o vulgarizare a lucrurilor atat de galopanta incat e foarte greu acum de reparat ceva. Pe urma, sa ma ierte Dumnezeu, daca vrei sa-l schimbi pe Seuleanu cu cineva eficace, te gandesti de o suta de ori pana pui degetul pe un om. Altfel, dai de doamna Toghina pe care stiu ca o enerveaza cand spun ca nu stiu cine e. Nu e vorba ca nu mi-a fost prezentata si ca n-am intalnit-o. E vorba ca n-o pot asocia nici unei ispravi profesionale sau civice. Toghina pentru noi este Seuleanu doi! N-am nici o reprezentare despre doamna Toghina, iar ceea ce am auzit ca se intampla de cand e ea sefa sunt numai dracii. La televiziune la fel: ne facem iluzii ca vin oameni noi sa schimbe lucrurile si nu se schimba... Televiziunea publica si, de altfel, toate televiziunile, se mobilizeaza cred, in proportie de 80%, pe o tematica de imediat, de lupta politica. E importanta dezbaterea politica, dar televiziunea publica mai are si alte roluri si daca proportia asta e defecta, daca accentul cade numai pe Cotroceni-Victoria, Tariceanu-Basescu, Copos-Patriciu lucrurile sunt facute pe jumatate.
Politicieni la pubertate
Dar politica ne mananca mult din viata, chiar asa, confuza cum este, fiindca spuneati in "Dilema", dreapta-stanga nu avem, nimic nu e clar in politichia romaneasca ...
Politica la noi sufera de o imaturitate uimitoare. Uneori ma uit la ce se intampla pe scena noastra politica ca la un joc de copii. Politicienii nostri inca n-au depasit pubertatea. Asta e simpatic pana la un punct. Grav e ca ei conduc tara.
Grav mai e ca, ajunsi la guvernare, n-au alta grija decat sa-si sporeasca averile. E imoral...
E grav, e imoral si, inca o data, imatur. Ma contrariaza ca si averile astea sunt facute prosteste. Cum sa nu te gandesti ca daca ai un salariu de trei lei nu poti acumula valori de trei milioane, ca mai devreme sau mai tarziu sare in ochi, ca nu esti vesnic pe pozitia aia, ca mai devreme sau mai tarziu vine unul sa te scarmene? Trebuie sa fii zapacit complet de pozitia in care temporar te afli, ca sa nu realizezi ca te joci cu focul.
Imi puteti da vreun exemplu, a patit cineva ceva in Romania pentru asa ceva pana acum?
Cred ca nu.
Si atunci?
Suntem un popor omenos, ospitalier si plin de jale ...
Sunteti critic si istoric de arta. Aveti nostalgia umblatului prin galerii, a discutiilor cu Dan Haulica, care poate v-au marcat?
Dan Haulica mi-a fost profesor. Revista "Secolul XX" pe care o facea era extraordinara si faptul ca o putea face in conditiile de atunci arata o inzestrare creatoare si pragmatica, in acelasi timp fabuloasa. O sa fie sarbatorit in curand (mai discret decat merita) si ma bucur ca lumea isi mai aminteste de el, pentru ca a fost cineva si este cineva in continuare. In ce ma priveste, n-am nostalgia acestui episod din viata mea decat in masura in care se identifica cu tineretea, insa eu am parasit linstit domeniul, pentru ca interesele mele s-au dus in alta directie dupa '89. Ma ocup de filosofia religiei.
V-a luat prin surprindere succesul cartii dumneavostra "Despre ingeri"?
Mi-a facut placere. Va marturisesc, chiar daca nu ma credeti, ca niciodata, cand fac o carte, nu fac socoteli in legatura cu audienta. Daca are audienta sunt incantat si gasesc ca e bine ca o are si ca, probabil, o merita. Chiar daca audienta este un concept foarte dinamic. Si Paolo Coelho are succes si Sandra Brown, Dan Brown au audienta. Sunt succese si succese. Asta nu inseamna ca lipsa de succes e preferabila, ca daca vinzi doua sute de exemplare esti genial, sau ca asta e o garantie ca esti bun. E bine sa ajungi la public. Nu ma asteptam sa aiba chiar succesul pe care l-a avut si ma intreb daca e mai mult din cauza subiectului, care e insolit pe piata noastra, daca e din cauza autorului care e si el destul de ciudat, fiindca a fost cand una, cand alta, si nu te astepti sa vorbeasca brusc de ingeri, neavand aerul diafan al unui personaj inaripat.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.