Pana la ora 21.00, 53,52% dintre cetateni au votat la alegerile prezidentiale, potrivit Biroului Electoral Central, judetele Ilfov si Teleorman inregistrand cea mai mare prezenta la vot, in timp ce judetele Satu Mare si Covasna au avut cea mai slaba prezenta la vot.

In mediul urban, prezenta la vot a fost de 51,50%, iar in mediul rural de 56,30%.

In judetul Ilfov si in judetul Teleorman s-a inregistrat cea mai mare prezenta la vot, 64,12%, respectiv, 63,08%. In schimb, judetele Satu Mare si Covasna au avut cea mai mica prezenta la vot pana la ora 21.00, de 41,65%, respectiv 42,38%.

Potrivit NewsIn, in Bucuresti, au votat 50,09% dintre alegatorii inscrisi pe liste. Astfel, in Sectorul 1 au votat 54,74% de persoane, in Sectorul 2 - 49,59%, in timp ce in Sectorul 3 au votat 47,65% din alegatori. Totodata, in Sectorul 4 s-au prezentat la vot 48,43% de alegatori, in Sectorul 5 prezenta la urne a fost de 47,24%, iar in Sectorul 6 de 53,96%.

Numarul persoanelor care au votat pentru prezidentiale la cele 3359 de sectii speciale a crescut, astfel incat pana la ora 21.00 s-au prezentat la urne 479.196 de votanti. Cele mai multe persoane care au votat la sectii speciale au fost din judetul Ilfov - 21.824 de alegatori si din judetul Olt - 21.436 de alegatori.

Alegerile prezidentiale din 22 noiembrie, primele care au loc decalat fata de alegerile parlamentare, dupa modificarea Constitutiei din 2003, s-au desfasurat in 21.706 sectii de votare, din care 3.359 speciale, in primul tur fiind inscrisi 12 candidati.

Ce a fost in 2004

Cu toate ca nu stam la fel de bine la prezenta ca si la alegerile prezidentiale din 2004, mai avem inca timp sa recuperam. Astfel, potrivit BEC, la prezidentialele din 2004 situatia statea astfel:

  • ora 9:00 - 3,16% prezenta la nivel national;
  • ora 11:00 - 10,7% prezenta la nivel national;
  • ora 14:00 - 27,18% prezenta la nivel national;
  • ora 17:00 - 43,76% prezenta la nivel national;
  • ora 20:00 - 57,13% prezenta la nivel national.

Record de participanti si in Noua Zeelanda, la prima sectie de votare inchisa

La sectia de votare din Auckland, in Noua Zeelanda – prima sectie de vot deschisa in afara tarii si unde deja s-au si inchis urnele - au votat aproximativ 170 de romani, potrivit estimarilor presedintelui sectiei de votare, anunta Ministerul de Externe. Fata de numarul de participanti la precedentele scrutine in Noua Zeelanda, cei aproximativ 170 de romani care au votat pentru prezidentiale si referendum reprezinta un record.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.