Intr-o noapte, scotocind prin biblioteca tatalui ei, o tinara de 16 ani face o descoperire stranie: un plic cu scrisori ingalbenite de vreme, adresate "dragului si nefericitului meu succesor". Iar alaturi, o carte bizara, cu paginile complet albe, mai putin in mijloc, unde apare imaginea unui dragon insotita de cuvintul "Drakulya".
Aceasta carte este cheia unui infricosator mister, saminta unei obsesii care a dus la moartea multor oameni. De-a lungul secolelor, generatii intregi de istorici si-au riscat reputatia si viata in incercarea de a dezlega aceasta enigma si de a descoperi adevarul despre Vlad al III-lea (Tepes), cirmuitor al Valahiei medievale si aparator al crestinatatii impotriva cotropirii otomane, a carui domnie a inspirat legenda lui Dracula.
Acum este rindul acestei tinere de a continua cercetarile, intr-o calatorie care ne va purta de la Amsterdam la Paris, Istanbul, apoi linga Bucuresti la Manastirea Snagov, in Ungaria si Bulgaria, pe urmele misterului care umbreste trecutul familiei sale si care se leaga indisolubil de un rau stravechi, nemuritor.
Aceasta carte nu este o poveste singeroasa cu vampiri, ci un thriller istoric remarcabil, care tine cititorul cu sufletul la gura pina la ultima pagina, imbinind faptele reale cu fictiunea, prezentul cu trecutul, povestirea la persoana intii cu fragmentele de jurnal, scrisori, documente. Colectionarul de istorie este un roman istoric si psihologic deopotriva, cu o scriitura literara rafinata. A fost publicat in 37 de tari, stirnind entuziasmul editorilor, criticilor si cititorilor, si e pe cale sa devina un bestseller mondial.
Sursa: Diverta
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro