Primăria Capitalei vrea să interzică aprovizionarea magazinelor din București pe timpul zilei pentru a evita aglomerația din oraș, provocată de dube. Comercianții însă spun că acest lucru va majora prețurile de la raft.

Magazinele din București ar putea fi aprovizionate doar noaptea

Dubele care aprovizionează magazinele din Capitală cu marfă sunt un real motiv al aglomerației din prima bandă în oraș. Din cauza lor, șoferii pot pierde zeci de minute în trafic. Primăria Capitalei spune că pe timpul nopții asemenea probleme nu ar exista. Astfel, Primăria Capitalei spune că vrea să schimbe programul de aprovizionare al magazinelor din Bucureşti.

Proiectul se află în dezbatere publică, iar începând din luna mai ar urma să intre în vigoare. Astfel, de la 1 mai, cei 10.000 de retaileri din oraş vor recepționa marfă doar noaptea, între ora 10 seara şi 6 dimineaţa. La moment nu există un program, cu excepţia centrului istoric unde aprovizionarea se va face la fel, de la 8 la 10 dimineaţa.

Pentru o comandă mare este nevoie de minim o jumătate de oră pentru a descărca marfa. Pentru noua regulă, patronii magazinelor spun că au nevoie de angajați care să lucreze noaptea și pe care trebuie să îi și plătească în plus. Cheltuielile suplimentare vor creşte preţurile de la raft cu 20%.

Financiar e clar că vor fi modificări. Se vor regăsi în preţ. Avem o problemă si cu zgomotul care se va produce. Avem un program de liniste pe care trebuie să-l respectăm. Vom intra în conflict cu cetăţenii. Sunt convins că destul de mulţi comercianţi vor cam trage obloanele.”, afirmă Cătălin Scarlat, administratorul unui lanţ de minimarket.

„Oamenii nu mai vor să lucreze noaptea. Angajaţii trebuie plătiţi suplimentar, cu sporuri de noapte. Asta duce la creşterea numărului de angajaţi care duce evident la creşterea preţurilor la raft. Sunt şi transportatorii la fel de afectaţi.”, spune Feliciu Paraschiv, asociaţia comercianţilor mici şi mijlocii.

Ce amendă riscă cei care nu vor respecta noua regulă

Oficialii însă spun că aceasta este o soluție bună, mai ales că locuitorii Capitalei au de furcă în fiecare zi cu aglomerația și ambuteiajele care se formează anume din această cauză.

„În final trebuie să ne gândim că cetăţenii municipiului bucureşti sunt cei care suferă cel mai mult. Sunt ore petrecute in trafic care pot fi scutite. Cred că timpul pe care îl redăm oamenilor este mai important decât supărarea unui operator.”, susține Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei

Cei care vor încălca noua regulă vor fi amendaţi cu sume de până la 5.000 de lei. Program modificat vor avea inclusiv maşinile care adună gunoiul din oraş.

Încă din 2011, astfel de reguli sunt deja aplicate la Oradea şi Cluj, astfel că aprovizionarea are loc doar noaptea. La Cluj Napoca, aprovizionarea pe timp de zi este posibilă doar dacă proprietarul magazinului are un loc de parcare special rezervat pentru furnizori.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Decembrie 2023 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.