Alertă cu bombă în București
Reprezentanții mai multor spitale din Capitală au primit mesaje de amenințare prin care sunt înștiințați că în instituțiile sanitare sunt amplasate bombe ce urmează să explodeze în următoarele ore.
”Am depus multe bombe în spital. Aceste bombe vor exploda în câteva ore. Multă lume va deceda!”, se arată în mesaje.
Astfel de mesaje au ajuns în Spitalul de Oftalmologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Marius Nasta și Spitalul Bagdasar Arseni. De asemenea, astfel de mesaje au fost trimise și la Institutul Ana Aslan, dar și la Ministerul Sănătății.
Conducerea a anunțat de urgență autoritățile, iar în scurt timp a avut loc o mobilizare generală în Capitală. Autoritățile au ajuns de urgență la fața locului, în toate spitalele vizate de un posibil pericol și efectuează cercetări pentru a stabili dacă amenințările sunt reale.
Potrivit primelor informații, nu ar exista elemente care să susțină amenințarea. Managerii spitalelor au luat decizia de a nu evacua instituțiile până când specialiștii nu vor veni cu un verdict. Totodată, autoritățile încearcă să afle cine este autorul acestor amenințări, care cel mai probabil sunt false.
”În urma verificărilor efectuate în incinta Spitalului cu personalul propriu și cel al firmei de pază nu se constată existența vreunui echipament, colet sau bagaj suspect. Reprezentanți ai Secției 15 Politie s-au deplasat de asemenea la SCUBA pentru masuri specifice. Activitatea Spitalului se desfășoară în continuare în parametri normali”, au transmis reprezentanții Spitalului Bagdasar Arseni.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro