Ministerul Sănătății a început o anchetă după ce tânăra mămică Alexandra a murit la maternitatea din Botoșani
După ce cazul Alexandrei a ajuns în presă, iar oamenii din Botoșani au ieșit la protest, în stradă, pentru a cere dreptate, primul care a plătit cu funcția a fost personalul medical aflat în tură atunci când tânăra mămică de 26 de ani a murit. Măsura a fost luată în urma unei anchete interne.
„Suspendarea activității personalului medical pe o perioadă limitată din secția obstretică care a fost în tura de serviciu, dispunerea unui audit medical extern”, a transmis Asaftei Ioan, purtător de cuvânt al Spitalului Mavromati.
„Măsurile nu sunt rele. Încep să îşi facă datoria. Aşteptăm să vedem şi finalul. Asta aştept, să vedem finalul”, a spus fratele Alexandrei.
Cazul a avut ecou și la București. „În urma analizei informațiilor primite au fost solicitate verificări suplimentare instituțiilor competente”, a transmis Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
„Ce pot să le spun ei unor copilaşi care se trezesc dimineaţa şi întreabă: unde e mama? Ce să fac, să îi duc la mormânt acolo şi să le arăt altarul de flori şi să le spun: aici e mama voastră?”, a completat fratele Alexandrei.
Între timp, luni seară, când Alexandra a fost condusă pe ultimul drum, a avut loc un nou marș în fața prefecturii din Botoșani. Pe un banner uriaș au fost scrise ultimele cuvinte ale tinerei: „NU AM AER”.
Sarcina tinerei s-a oprit din evoluţie la 3 luni, dar nu a fost chiuretată. Ea mai avea acasă 3 copii cu vârste între 1 și 5 ani. Tânăra s-a stins în chinuri groaznice. Aflată pe patul de spital, a cerut medicilor, în repetate rânduri, să o opereze cât mai repede, pentru că are dureri mari. Ajutorul nu a venit la timp.
Răzbunare incendiară împotriva lui Musk: Ce s-a întâmplat cu...
Conform surselor Observator, Alexandrei nu i-ar fi fost administrat tratamentul, chiar dacă tensiunea ei indica valoarea 10. Nu a primit vreun medicament nici pentru anemie, deși nivelul de hemoglobină scăzuse la 10. În plus, în ecografia realizată se observa deja că bebelușul din pântec era mort.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro