Trupul fără suflare al unei femei a fost identificat într-un apartament din cartierul Berceni., Sectorul 4 al Capitalei. Cadavrul se afla într-un sac, iar acesta era ascuns în canapeaua din locuință. Cel care a descoperit corpul femeii a fost proprietarul apartamentului. Potrivit anchetei în desfășurare, noi detalii au ieșit la iveală.

Crima din Berceni. Firul evenimentului tragic

Tragedie în Sectorul 4 al Capitalei. Cadavrul unei femei a fost identificat într-un apartament din zona Berceni. Cel care a descoperit corpul neînsuflețit al femeii a fost chiar proprietarul apartamentului, care spune că a închiriat locuința unui bărbat în vârstă de 40 de ani. Pentru că de mai bine de 2 săptămâni nu a putut lua legătura cu acesta, proprietarul a venit din străinătate special pentru a verifica apartamentul.

În momentul în care a intrat în casă a simțit un miros greu ce venea dinspre canapeaua din casă. În interiorul canapelei se afla un sac, iar în sac - trupul fără viață al unei femei. Proprietarul s-a speriat și a sunat de urgență la 112.

Oamenii legii și criminaliștii au ajuns de urgență la fața locului și au început cercetările. S-au colectat amprentele, urmele de sânge și toate obiectele care le pot oferi un indiciu. Chiriașul este de negăsit, fiind și principalul suspect în acest caz.

Cadavrul ar aparține unei fetiței de 12 ani

Identitate femeii nu a fost stabilită, însă vecinii presupun că ar fi vorba chiar de partenera bărbatului care închiria apartamentul. Aceștia susțin că trupul femeii s-ar afla acolo de la Paște, deoarece în ultima perioadă au început să simtă mirosul tot mai insuportabil care venea din apartament.

În schimb, polițiștii de la Omoruri vin cu o altă versiune. Se presupune că trupul neînsuflețit ar aparține unei copile minore de 12 ani. Tatăl fetiței și bunica acesteia au declarat că nu au mai auzit nimic de copilă de aproape două luni, din jurul Paștelui. Principalii suspecți în această versiune sunt mama fetiței de 12 ani și partenerul acesteia, concubinul femeii. Rudele spun că aceștia ar fi plecat în Germania sau Belgia.

În urma necropsiei, medicii legiști au ajuns la concluzia că victima a avut parte de o moarte violentă, aceasta fiind strangulată. Cercetările sunt continuate de Parchetul Tribunalului București și de Serviciul Omoruri.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Iunie 2023 - 07 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.