Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Veteranilor de Război. Acesta a afirmat că războiul declanșat de Rusia asupra Ucrainei „ne face să preţuim, cu atât mai mult, sacrificiul şi dăruirea veteranilor noştri”.

Mesajul președintelui Iohannis cu ocazia Zilei Veteranilor de Război

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a venit cu un mesaj de felicitare și profundă recunoștință cu ocazia Zilei Veteranilor de Război. Mihai Şomordolea, Consilier de Stat la Departamentul Securităţii Naţionale, a fost cel care a transmis mesajul liderului de stat.

„Îi sărbătorim, astăzi, pe veteranii de război, eroi ai neamului românesc care au luptat şi s-au jertfit în cele două conflagraţii mondiale pentru idealurile naţionale. Dragostea de ţară, apartenenţa la neam şi curajul au călăuzit faptele de arme ale veteranilor de război pe câmpul de luptă. Şi datorită lor România este astăzi un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Loialitatea, dârzenia şi sacrificiul suprem de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Oarba de Mureş şi Carei dăinuie peste decenii în memoria poporului român şi continuă să inspire tinerele generaţii prin puterea exemplului pe care îl reprezintă”, a transmis preşedintele Iohannis.

Președintele de la București a adus în discuție și agresiunea de care a dat dovadă Rusia față de Ucraina acum de mai bine un an, dar și despre organismul NATO. Iohannis a vorbit și despre recunoştinţa şi aprecierea pe care le-o datorează poporul român veteranilor de război.

„Agresiunea militară brutală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne reaminteşte tuturor ororile războiului şi ne face să preţuim, cu atât mai mult, sacrificiul şi dăruirea veteranilor noştri pentru apărarea independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale României. România este astăzi un stat membru robust şi respectat al NATO şi al Uniunii Europene şi un partener strategic de încredere al Statelor Unite ale Americii. Tratăm cu maximă responsabilitate provocările de securitate actuale şi suntem un actor important în angrenajul internaţional de gestionare a acestora. Ne îndeplinim cu consecvenţă angajamentele asumate în context european şi euroatlantic, acţionăm ca un pilon de stabilitate solid în regiunea Mării Negre şi participăm activ la consolidarea securităţii pe Flancul Estic al NATO. Ţara noastră beneficiază, în prezent, de cele mai solide garanţii de securitate din istorie. Unitatea şi solidaritatea care ne definesc în cadrul NATO sporesc forţa apărării noastre colective, iar prezenţa substanţială a aliaţilor pe teritoriul naţional este o dovadă concretă în acest sens”, a precizat Klaus Iohannis.
Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Aprilie 2023 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.