Biserica de lemn din Borșa a luat foc
Duminică, în ziua de Florii, un incendiu puternic a izbucnit la Biserica de lemn din Borșa, județul Maramureș. Un localnic a observat fumul dens ce ieșea de sub turla bisericii și a dat alarma. La fața locului au ajuns patru echipaje de pompieri pentru a stinge flăcările care mistuiau orice întreaga biserică. Până în momentul de față nu a fost raportată nici o victimă.
Pompierii au acționat pentru a împiedica răspândirea flăcărilor și în vecinătate. Biserica s-a făcut scurt în scurt timp, deoarece aceasta era din lemn și majoritatea obiectelor din interior, la fel.
"În acest moment se intervine cu patru echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Borșa și Secției de Pompieri Vișeul de Sus și un echipaj medical EPA SMURD. Până în acest moment nu au fost raportate victime. Se lucrează pentru localizare și lichidare", a declarat Oana Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureș, în direct la Antena 3 CNN.
La scurt timp de la intervenția primelor echipaje de urgență, forțele de intervenție au venit cu alte două autospeciale, dintre care una de la ISU Bistrița.
În aceste momente, primarul localității se află la Chișinău, însă acesta a afirmat că biserica a început să ardă imediat după ce s-a finisat slujba de Florii. Se presupune că incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă. Urmează ca autoritățile să pornească o anchetă și să stabilească motivul incendiului și circumstanțele în care a avut loc.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro