O ambulanță cu pacient a fost răsturantă în urma unui accident
O mașină de ambulanță a fost implicată într-un grav accident în centrul Capitalei. Ambulanța preluase o victimă care nimerise într-un accident rutier și o transporta la o unitate medicală pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Pe drum, în apropierea Pasajului Unirii, ambulanța a fost lovită și răsturnată de o altă mașină.
Automobilul era condus de un tânăr, care afirmă că nu a văzut în timp util ambulanța. Șoferul ar fi încercat să frâneze însă nu a reușit să evite impactul. Ciocnirea dintre cele două mașini a fost destul de puternică, astfel încât ambulanța a fost răsturantă în mijlocul șoselei. Traficul din zona Pasajul Unirii a fost restricționat imediat, iar agenții de poliție au încercat să dirijeze traficul din zonă.
Pacienta care se afla în mașina ambulanță a primit ajutor medical după al doilea impact. Aceasta a fost redirecționată la o altă unitate medicală pentru îngrijiri medicale. Autoritățile au acționat în zonă cu mai multe echipe de poliție și ambulanță.
Oamenii legii au reușit rapid să fluidizeze traficul pentru a evita aglomerația și haosul din trafic. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în acre a avut loc accidentul și cine se face vinovat de impact. Starea de sănătate a șoferului și personalului medical din ambulanța accidentată este satisfăcătoare.
"În jurul orei 11:25, conducătorul unei ambulanțe SABIF care se deplasa pe Bd. Dimitrie Cantemir către pasaj Unirii, având în functiune semnalele acustice și luminoase, la intersecția cu Bd. Mărășești a intrat în coliziune cu un autovehicul. În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat pe lateral", au transmis autoritățile.
Se pare că în ambulanță se afla o tânără de 17 ani, care fusese victima unui alt accident rutier. Pacienta era transportată de la Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni" către altă unitate medicală.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro