Ziua de 14 februarie sau Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare îndrăgită la nivel internațională. În această zi, cuplurile își spun cele mai sincere și romantice declarații de dragoste. Un simplu mesaj în care îi dezvălui sentimentele tale îi poate face ziua mai bună jumătății tale. Cel mai frumos cadou este inima ta, alături de iubirea și căldura pe care i-o poți oferi partenerului tău. Spune-i cât de mult îl iubești și îl prețuiești prin cele mai frumoase mesaje de Ziua Îndrăgostiților.

  • „De Sfântul Valentin vreau să-ţi spun că iubesc motivele pe care mi le dai în fiecare zi pentru a te iubi: zâmbetul tău, ochii tăi, bunătatea ta, atenţiile pe care mi le faci şi modul în care îmi înseninezi viaţa.”

  • „Eşti cea mai frumoasă minune din viaţa mea, tu eşti dorinţa mea dintotdeauna: să iubesc, să fiu iubită! Dumnezeu mi-a îndeplinit-o când mi te-a scos în cale. TE IUBESC mai mult decât viaţa mea, tu eşti totul pentru mine! Îţi mulţumesc că-mi eşti alături “la bine şi la greu” îţi mulţumesc pentru “Noi” – cea mai puternică galaxie din câte există!”

  • „Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă. Cu ocazia Valentine`s Day îţi reamintesc: te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, minunea vieţii mele!”

  • „Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tău, te-aş strânge în braţe şi aş spune „Uite asta”.

  • “Te iubesc pentru că … îmi alungi singurătatea într-o lume plină şi aglomerată. Te iubesc pentru că, fără tine e greu şi nu mă pot regăsi. Te iubesc şi sunt definiţia fericirii eterne”

  • “Astăzi nu sunt disponibilă pentru nimic. Nu am timp să merg la muncă, nu am chef să stau să fac mâncare, nu îmi doresc să îmi fac planuri pentru mâine. Astăzi am timp şi vreau să fiu numai cu tine… să ne iubim!”

  • „Îţi mulţumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam că există, îţi multumesc pentru tot.”

  • „Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!”

  • “Te iubesc oriunde, oricând, oricum. Nu e nevoie să îţi mai scriu, să îţi mai spun. Îţi arăt asta prin fiecare gest, prin fiecare mişcare, prin fiecare atingere.”

  • „Cineva a întrebat ce îi face pe oameni fericiţi. Unii au răspuns că bogăţia, alţii – celebritatea. Mă gândeam la asta atunci când am primit SMS-ul de la tine. Am zâmbit şi am răspuns că pe mine asta mă face fericit.”

  • “Când sunt cu tine, mă simt împăcat cu lumea întreagă.” (Norbit)

  • “Te iubesc pentru că trăiesc împlinirea mea totală. Te iubesc pentru că eşti totul meu. Te iubesc pentru viitorul meu, al nostru…”

  • „Ceea ce-ţi scriu acum nu sunt cuvinte, sunt bucăţi de suflet şi minte, căci dragostea nu se scrie se simte. Te iubesc!”

  • ” Dacă aş planta o floare, de fiecare dată când mă gândesc la tine, aş merge acum printr-o grădină plină de flori, fără să îi mai găsesc capătul.”

  • „Dac-ai fi o lacrimă în ochii mei nu aş plânge niciodată de frică să nu te pierd”.

  • „Eşti un trandafir crescut în inima mea. Promit să-ţi fiu aer, apă, pământ. Dar tu trebuie să-mi promiţi că vei înflori numai pentru mine.”

  • „Voi merge alături de tine pe stradă cu o condiţie: ascundeţi aripile pentru ca lumea să nu ştie că eşti îngerul meu!”

  • „Nu îţi voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese… îţi voi spune doar că TE IUBESC mai mult decât orice.”

  • „Te-am cunoscut în clipe grele, când sufletul mi-era pustiu, şi m-am îndrăgostit de tine, fără să vreau, fără să ştiu.”

  • „Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei. Numai aşa ţi-ai da seamă ce mult însemni pentru mine!”

  • „Oricât de speciale ar fi cuvintele nici măcar nu pot să înceapă să-ţi spună despre toată dragostea pe care ţi-o port în suflet.”

  • ” Ziua în care te-ai născut sigur era ploioasă, dar nu era ploaie, cerul plângea pentru că pierduse cel mai frumos înger! „

  • „Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit şi mi-a spus că un înger nu păzeşte alt înger!”

  • „Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, că o oră are 60 min, că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate.”

  • „Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă”

  • „Acum că Ziua Îndrăgostiţilor se apropie şi parcă atmosfera se schimba, devine mai plină de iubire şi de înţelegere, stau să mă gândesc la zilele de Sfântul Valentin petrecute împreună cu tine. Poate nu am avut mereu inspiraţie să-ţi iau cadoul pe care îl voiai, dar anul acesta l-am găsit. Sper să-ţi placă şi să-ţi fie drag, pentru ca în el am închis o parte din inima mea, o mărturie a dragostei imense pe care ţi-o port şi care pare să se întregească în fiecare zi. În el se află lucrurile pe care aş vrea să ţi le spun în fiecare zi şi parcă nu reuşesc. Vreau să ştii că te iubesc şi că eşti o inspiraţie pentru mine: mă inspiri să fiu o persoană mai bună în fiecare zi.”

  • Nu încerca sa găsești iubirea absolută, pentru că nu există. Totul este relativ pe lumea asta, până și iubirea…

  • Dragostea adevarată nu are un sfârșit fericit pentru că dragostea nu are sfârșit.

  • Te iubesc cu totul, cu nasul, cu gura, cu ochii cu buzele…cu totul!

  • Aș vrea ca iubirea noastră să reușească și să fie un exemplu de loialitate și dăruire, te iubesc!

  • Iubirea este ceea ce văd în zâmbetul tău în fiecare zi.

  • Ai pășit în viața mea ușor și te-ai strecurat cu grijă – acum nu îți mai dau drumul. Te iubesc!

  • Este bine când mi-e dor de tine, așa că mi-e dor de tine. Este bine când mă gândesc la tine, așa că mă gândesc la tine. Este bine când te iubesc, așa că te iubesc, dragul meu.

  • Te iubesc pentru că fără tine e greu și nu mă pot regăsi. Te iubesc pentru liniștea daruită clipelor alaturi, te iubesc pentru că îmi zâmbești, pentru că mă alinți, pentru că mă atingi, îmbrățișezi.

  • Vreau să-ți spun că ești persoana pentru care vreau să trăiesc și pentru care, totodată, mi-aș da viața. Cu tine am descoperit paradisul, am văzut o lumină mai puternică decât cea a soarelui. Te iubesc, perlă sclipitoare care s-a lăsat prinsă în acest ocean nemărginit al vieții.

  • Cu tine viața este mai frumoasă, dar când lipsești lumea mea parcă se prăbușește. Nimeni nu va putea să ne despartă fiindcă noi ne iubim mereu și nu putem renunța unul la celălalt fiindcă suntem făcuți unul pentru altul.

  • Ai reușit să faci din mine un om mai bun, mai calm, mai vesel. Pentru asta și pentru un milion de alte motive, te iubesc!

  • Te iubesc! Te iubesc așa cum nu am mai iubit nimeni niciodată și nu voi mai iubi nicicând! Te iubesc așa cum nu au iubit toți cei dinaintea mea luați la un loc! Te iubesc tot mai mult cu fiecare zi ce trece și iată de ce aștept cu dor și nerăbdare ziua de mâine! Te iubesc mai mult decât se scrie prin cărți sau se arată prin filme! Te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine însumi sau orice alt lucru de pe lumea asta! Te iubesc, puiule!

  • Încă am fluturi în stomac atunci când te văd, chiar dacă te-am mai văzut de un milion de ori! Te iubesc!

  • Te iubesc pentru că pot fi eu însămi doar când sunt cu tine, pentru că simt că pot să-ți spun orice, pentru că atunci când mă gândesc la tine mă înconjoară un sentiment minunat. De fiecare dată îmi spui exact ce vreau să aud, ești perfect, ești exact cum îmi doresc să fii, te ador!

  • Tu ești acela care m-a învățat să iubesc cu adevărat. Îți mulțumesc ca exiști tu, soarele meu iubitor, blând, atent, grijuliu.

  • Sunt mii şi mii de cuvinte frumoase pe care cu siguranţă le meriţi, eu din păcate nu le ştiu pe toate ca să ţi le spun… Din păcate nu pot atinge soarele să ţi-l dăruiesc… Nu pot atinge stelele pentru a ţi le dărui… Nu-ţi pot da nimic mai mult decât sufletul meu, gândurile mele, trupul meu, întreaga mea fiinţă! Şi dacă îţi spun că te iubesc fără ca măcar să-ţi fi întâlnit privirea… înseamnă că te iubesc pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce mă faci să simt… să fiu… pentru sufletul tău de aur… pentru tot ceea ce reprezinţi pentru viaţa mea…

  • Zi de zi în gândul meu învârtesc mii și mii de scenarii ale viitorului nostru. Vreau să creștem cei mai dulci copilași, să fim mereu dornici de a fi împreună, de a întâlni cu zâmbet fiecare dimineață, astfel că peste zeci de ani să privești în ochii mei și să vezi tot acea fetiță care te-a iubit și te va iubi mereu…

  • Jur să te iubesc în toate formele, acum și întotdeauna. Promit să nu uit niciodată că aceasta este o iubire pe care o simți o dată-n viață. Te ador!



Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Februarie 2023 - 09 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.