Cu doar câteva zile în urmă, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că Metrorex are un nou Consiliu de Administraţie. Joi, Metrorex a făcut public numele noilor membri ai Consiliului.

Metrorex a anunțat cine sunt noii membri ai Consiliului de Administrație

Metrorex a publicat numele noilor administratori, care fac parte din noul Consiliu de Administrație și care vor conduce compania în următorii patru ani. Aceștia au fost aleși prin concurs potrivit angajamentelor asumate prin ordonanța guvernanței corporative în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Unul dintre noii administratori este chiar fostul director al companiei. Ceilalți membri au activat în trecut în funcții de conducere în alte companii din subordinea Transporturilor, precum CFR Călători și CFR Marfă.

Noii administratori ai Consiliului sunt Mihai Barbu, fost președinte CA al Metrorex, care a activat în trecut în domeniul telecomunicațiilor, Traian Preoteasa, inginer de profesie și fost director general al CFR Marfă și CFR Călători, Iosif Szentes, feroviar de profesie și fost director general al CFR Călători, Mariana Petre, economist, fost director general al Metrorex, și Gabriel Popa, inginer și prodecan al Facultății de Transporturi de la Universitatea Politehnica București.

Noul Consiliu de Administrație al Metrorex:


  • Mihai Barbu - administrator

  • Traian Preoteasa - administrator

  • Iosif Szentes - administrator

  • Mariana Petre - administrator

  • Gabriel Popa - administrator

Noii membri ai Consiliului de Administrație au fost selectați pe principiile managementului corporativ

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menționat că Metrorex este prima companie din Ministerul Transporturilor care are un nou Consiliu de Administrație selectat prin concurs și cu mandat de 4 ani, în conformitate cu obligațiile asumate prin PNRR. Selecția dosarelor candidaților s-a făcut prin firmele Pluri Consultants și Fox Management Consultants.

Anterior, Sorin Grindeanu a menționat că noua echipă a fost selectată pe principiile managementului corporativ și că are mari așteptări în viitor de la membrii echipei.

Citeste si:
Sindicaliștii de la Metrorex protestează la sediul Ministerului...
Sindicaliștii de la Metrorex...

„Metrorex are, de astăzi, un Consiliu de Administraţie profesionist, selectat pe principiile managementului corporativ! Aştept de la membrii noului CA rezultate manageriale care să transforme Metrorex într-o companie performantă capabilă să asigure servicii de calitate”, scrie pe Facebook Sorin Grindeanu.

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Februarie 2023 - 02 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.