Plimbatul câinilor a devenit o meserie în mai multe țări din Europa, dar și de peste oceane. În Belgia, persoanele care plimbă câinii sunt la mare căutare. Cei care și-au deschis o afacere pe seama acestei meserii afirmă că fac bani buni. Chiar dacă la prima vedere acest job este unul plăcut și ușor, nu este în tocmai așa.

Persoanele care plimbă câinii, un job tot mai bine plătit în țările europene

În perioada pandemiei, tot mai multe persoane au simțit nevoie să adopte sau să își cumpere un animal de companie. Deoarece izolarea a făcut ca multă lume să cadă în depresie, animalele de companie au fost cele care au menținut starea de bine. Însă deja oamenii au revenit la birou în regim normal, iar animalele de companie au parte de tot mai puțină atenție și timp din partea stăpânilor lor.

Antreprenorul Steven Van Gucht susține că oamenii au avut mai mult timp liber în vremea pandemiei și și-au luat un câine, iar mai apoi au fost nevoiți să se întoarcă la muncă. Acest lucru este un stres pentru animale așa cum a fost și pandemia pentru oameni. Astfel că mulți dintre oameni apelează la serviciile unei persoane care contra cost plimbă câinii.

Steven câștigă 40 de euro pe zi pentru fiecare câine de care are grijă. Dacă mulți ar crede că acest job este ușor, nu este chiar așa. Pentru onorariul său zilnic, acesta trebuie să ia de acasă fiecare patruped, să-l ajute să se integreze noului stil de plimbare, în grup, iar după joacă și plimbare, să îl ducă înapoi la stăpân.

„Câinii pot consuma mult mai multă energie când sunt lăsați să alerge liber. Se joacă unul cu celălalt, aleargă după mingi, înoată. Iar dacă nu sunt obișnuiți să meargă fără lesă, îi învățăm, ca să se poată integra în grup”, spune Steven Van Gucht, antreprenor.

Steven are o mulțime de clienți care au nevoie de un așa-zis „plimbător” de câini. De aceea, bărbatul este în căutare de ajutoare, iar astfel își poate crea un mic business.

Citeste si:
Cum poate opera mai bine o afacere cu ajutorul unei certificări ISO?
Cum poate opera mai bine o...

„Am locuit în America, în San Francisco. Mereu când mă plimbam prin parcuri, vedeam oameni cu mulți câini după ei. M-am întrebat ce fac de fapt. Am intrat în vorbă cu ei și apoi m-am gândit să fac și eu asta. Am început cu un singur câine, iar acum avem grijă de aproximativ 20 de câini pe zi”, a mai afirmat Steven Van Gucht, antreprenor.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Ianuarie 2023 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.