Revoltă în rândul profesorilor din cauza legii care nu va mai permite liceelor pedagogice să formeze învățători
„De ce să desfiinţăm ceva bine făcut? Putem să continuăm, putem să îmbunătăţim. Copiii noştrii, după ce termină liceul, continuă cursurile universitare, fac mastere, fac unii dintre ei chiar doctorate. Modelul învăţătorului trebuie să rămână. Este cel care se formează în această educaţie pe băncile şcolii, din clasa a IX-a, nu când ajunge în primul an de facultate”, a declarat Mirela Mitu, profesori.
„În liceul pedagogic se pune foarte mult accent pe practica, nu este suficient să ai noţiuni de pedagogie. Este foarte important să exersezi secvenţe de activitate concrete, reale”, a spus Simona Petre, director școală.
„În total, câte ore de practică face un elev dintr-a a noua până într-a douăsprezecea? Să ştiţi că anul trecut am avut această solicitare din partea unor elevi care acum sunt cadre didactice în Germania, aşa că vă pot spune cu certitudine că aproximativ 600 de ore de practică pedagogică”, a transmis Tania Țăndăreanu, profesor de pedagogie.
Într-un document-protest transmis Ministerului Educaţiei, Asociaţia Naţională a colegiilor şi liceelor pedagogice din România acuză că se iau hotărâri cu ușile închise.
Ministrul Educației, Ligia Deca, nu a oferit niciun punct de vedere pe acest subiect. Noul proiect al legilor Educației ar trebui să ajungă la Guvern până în 15 februarie, iar în martie ar trebui să fie în Parlament.
România pierde 1 din 6 tineri din sistem. Piața muncii achită nota...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro