Cluj: câini puși să lupte până la moarte în competiții ilegale
„Reîntoarcerea câinilor la stăpânii lor a fost întâmpinată cu proteste. Zeci de activişti au cerut ca animalele să nu fie date din nou pe mâna celor care i-au chinuit. Este o absurditate a justiţiei român", a spus o femeie la Antena 1.
70 de câini pitbull au fost aruncați în lupte ilegale de către cei care ar fi trebuit să îi ocrotească. Premiul pentru fiecare animal care reușea să supraviețuiască unei întreceri era de cel puțin 15.000 de euro. Luptele erau organizate în Cluj, iar la ele participau și câini aduși din străinătate. În vară, anchetatorii au organizat un flagrant în timp ce patrupedele se luptau pentru viață.
Magistrații au considerat că animalele nu ar ajuta în anchetă și le-au predat stăpânilor lor. „Câinii participau la concursuri în străinătate, concursuri pentru câini cu aptitudini. Clientul meu are trofee din străinătate, este arbitru, totul este legal. Nu au fost lupte”, a explicat avocatul stăpânilor.
În ultimele luni, o asociație s-a ocupat de ocrotirea câinilor de luptă, dar multe dintre necuvântătoare s-au stins în țarcuri din cauza rănilor grave. Dat fiind că legea îi obligă să le păstreze corpurile, fiind parte dintr-un dosar penal, câinii au fost congelați până au fost predați stăpânilor. Ei ar fi microcipați, dar nevaccinați, iar cei de la Poliția Animalelor Cluj nu s-ar fi implicat în caz, au spus activiștii. Reprezentanții de la Poliția Animalelor nu au comentat situația.
Femeie din București găsită moartă, mușcată de câini, lângă Lacul...

„Cred că inculpații își vor recupera câinii valoroși care au omorât mai mult în luptă. Restul vor rămâne în continuare în custodia sistemului. Și aceia vor fi valorificați pe piața neagră, ori făcuți dispăruți. Fenomenul nu e local, nu e național, e internațional. Organizații din Africa de Sud care ne zic că 80% din câinii folosiți în luptele din Africa de Sud provin din Balcani”, a spus Ana Maria Nemeș, vicepreședintele Asociației Sirius Animal Rescue, conform Știrile PRO TV.
„Aceşti câini aveau răni de la lupte, nu se aflau într-o stare foarte bună. Şi la asociaţie au decedat câini, dar ca urmare a problemelor medicale pe care le aveau deja", a spus avocata unei asociaţii pentru protecţia animalelor, Flavia Mureşan.
Citeste si:Rase de câini pentru copii
![]()
Suspecții sunt cercetați pentru infracțiunea de organizare de lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa cu câini la astfel de lupte, dar și pentru infracțiunea de introducere în ţară sau comercializarea câinilor din rase de câini periculoşi sau agresivi. Inculpații riscă de la șase luni la trei ani de închisoare sau amendă.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
În luna iubirii, iubește-te mai mult pe tine!
Sursa: garbo.ro
-
Sustenabilitatea. Ce este și de ce trebuie să devenim sustenabili
Sursa: green.start-up.ro
-
Proiect european pentru suport de inovare şi transformare digitală, derulat...
Sursa: futurebanking.ro
-
Lista țărilor care au interzis lanțul de restaurante McDonald's
Sursa: retail.ro
-
13 Lucruri minunate care se intampla pe masura ce faci un pas in spate si ii...
Sursa: kudika.ro
-
IATA: Traficul aerian global, la doar 70% din volumul de dinainte de pandemie
Sursa: wall-street.ro