În România, natalitatea a scăzut drastic în ultima perioadă. În primele 11 luni ale anului 2022 s-au născut aproximativ 158.000 de bebeluși. Unul dintre motive scăderii ratei nașterilor este și sprijinului redus oferit de stat.

Natalitatea din România, într-o continuă scădere drastică

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în perioada pandemiei, în România s-au născut cei mai puțini bebeluși din 1930 până acum. Perioada din pandemie, contextul economic, schimbarea priorităților și alte aspecte au contribuit la un rezultat negativ al natalității. Românii se plâng de măsurile întreprinse de stat și spun că legislația nu este de partea lor atunci când vine vorba ca tinerii să își întemeieze o familie, mai ales cei cu venituri mici.

Mai exact, este vorba de o deducere acordată recent de 100 de lei, prin care părinții care au copii înscriși la o formă de învățământ, însă de fapt primesc doar 10 lei, după aplicarea impozitelor. În primul an după revoluție, în România s-au născut aprozimativ 315.000 de copii. Natalitatea din România a ajuns peste 32 de ani la cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani.

O altă problemă importantă în România este procesul de îmbătrânire demografică care în ultimii ani s-a intensificat tot mai mult față de ultimii zece ani. În timp ce numărul tinerilor din România a scăzut semnificativ, numărul persoanelor în vârstă a crescut considerabil, cu aproape jumătate de milion de persoane. Din această cauză, cheltuielile cu sănătatea și pensiile au crescut și cresc în continuare, lucru ce va pune o presiune majoră pe bugetul statului.

În perioada pandemiei, rata de mortalitate în România a crescut la fel de mult, preponderent la categoria persoanelor cu vârsta 40+. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani au înregistrat un număr semnfiicativ de decese în ultimii 3 ani, în perioada pandemiei. Aceasta a făcut milioane de jertfe omenești din cauza infectării cu virusul Covid-19.

Citeste si:
Bilanț COVID-19, 17 aprilie 2022. Cifrele înregistrate în ultimele...
Bilanț COVID-19, 17 aprilie...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Ianuarie 2023 - 12 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.