Când vine vorba de mâncare, gusturile nu se discută, dar se savurează. Fiecare țară are mâncarea sa tradițională, lucru care o face unică și specială. Potrivit unui top realizat anual, bucătăria mediteraneană este considerată cea mai bună bucătărie din lume.

Țara care are cea mai bună mâncare din lume în 2022

Potrivit site-ului tastatlas.com și în acest an a fost întocmit topul celor mai bune mâncăruri din lume în 2022. Clasamentul a fost stabilit în urma voturilor publicului. Se pare că bucătăria mediteraneană este preferată de majoritatea gurmanzilor. Locul 1 în topul țărilor cu cea mai bună mâncare este Italia, urmată apoi de Grecia pe locul 2 și Spania pe locul 3. Cele trei locuri de frunte sunt ocupate de bucătăria mediteraneană, oamenii indicând că aceste țări i-au cucerit cu mâncărurile sale pline de savoare și gust deosebit.

În cadrul acestui top, România s-a clasat pe locul al 22-lea din cele 95 de poziții. România s-a poziționat după Ungaria și înainte de Filipine. Cei care au votat au spus că bucătăria românească este mai bună decât bucătării renumite precum cea thailandeză, care a ocupat în acest an locul 30 și bucătăria austriacă, care s-a clasat pe locul 33 sau bucătăria libaneză, care a ocupat locul 40 în 2022.

Cele mai populare produse din bucătăria românească

Site-ul tastatlas.com a selectat produsele și preparatele tradiționale românești care au fost menționate în mod special. Acestea sunt salamul de Sibiu, babicul, cașcavalul afumat, micii, mămăliga, chiftelele, drobul, salata de vinete, cozonacul și amandinele. Acestea sunt și bucatele tradiționale românești pe lângă care nu poți trece fără ca măcar să guști o bucățică.

Țările care s-au clasat pe primele două locuri, bucătăria italiană și bucătăria grecească, se pot lăuda cu diversitatea și bogăția celor mai proaspete și mai sănătoase ingrediente: peşte şi fructe de mare, ulei de măsline, legume și fructe, numeroase produse lactate și brânzeturi proaspete și maturate, carne de miel, porc și pui, miere, paste proaspete. Combinațiile acestor două bucătării sunt foarte sănătoase, ușor pot fi incluse într-o dietă și de fiecare dată pot scoate la iveală combinații și gusturi noi care îți pot da peste cap papilele gustative.

Citeste si:
ENEL își vinde activele din România companiei PPC din Grecia
ENEL își vinde activele din...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Decembrie 2022 - 04 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.