Restricții de circulație pe autostrăzile A1 și A2
Centrul Infotrafic a anunțat că până la orele 18.00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe a doua bandă de pe sensul Bucureşti-Constanţa de pe autostrada A2, la kilometrul 12. Această măsură este aplicată pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie la bordura de lângă glisiera mediană.
Pe Autostrada A1 pe sensul București - Pitești tot vor fi aplicate restricții de circulație. Pe o porțiune de drum din autostradă se vor face reparații la parapetul metalic.
„Şi pe autostrada A1 pe sensul Bucureşti-Piteşti, între kilometrii 114 şi 115, circulaţia va fi restricţionată pe a doua bandă pentru aceeaşi categorie de lucrări, iar între kilometrii 87+500 metri – 88+200 metri nu se circulă pe a doua bandă pentru reparaţii parapet metalic”, precizează Centrul Infotrafic.
Tot pe autostrada A1, între orele 8,00-12,00 și 14,00-18,00, vor fi aplicate restricţii de circulaţie între Deva şi Nădlac, la kilometrul 500, în zona localităţii Giarmata din judeţul Timiş. Pe această porțiune de drum se vor efectua unele activităţi privind anchetele de circulaţie origine-destinaţie. Prin urmare, pe ambele căi, traficul va fi deviat prin spaţiul de servicii.
Conducătorii auto sunt îndemnați să circule cu o viteză mai mică, să se asigure, să fie prudenți și să semnalizeze din timp orice manevră în trafic. Oamenii legii apelează la înțelegerea și răbdarea conducătorilor auto pe parcursul acestei zile pe cele două autostrăzi.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Nu pierzi un suflet drag doar o singură dată, îl pierzi zi de zi, iar şi iar,...
Sursa: garbo.ro
-
Ce urmează pentru bănci în 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se vede o iubire nouă la orizont?
Sursa: kudika.ro
-
Prioretail.ro, platforma unui arhitect care vrea să creeze un ecosistem...
Sursa: retail.ro
-
Ce au în comun Ținutul Buzăului, Sardinia și Peninsula Nicoya din Costa Rica?...
Sursa: wall-street.ro