O școală din Timișoara este singura instituție de învățământ din vestul țării care are un bazin de înot, însă nu îl folosește chiar dacă acesta a fost reabilitat în urmă cu trei ani.

Singura școală din vestul României care are bazin de înot, însă nu îl folosește. De ce?

Bazinul de înot a fost deschis timp de doar un an din cauza că școala nu își permitea să achite utilitățile și întreţinerea acestuia. Nici varianta de a fi închiriat pentru a obține venit pentru întreținerea acestuia nu este o soluție deoarece nu are aprobarea Ministerului Educației. Copiii din școală nu pot beneficia de această oportunitate din cauza cheltuielilor în plus.

„În jurul nostru totul este nou, am schimbat gresia din bazin, canalul perimetrar, pardoseală, încălzirea în pardoseală, băncuțele, reabilitarea dușurilor, a vestiarelor, a grupurilor sanitare”, a declarat directoarea școlii.

Retail jobs

Bazinul de înot se află la Școala Generală nr.30 din Timișoara. Lucrările de reabilitare ale acestuia au costat în jur de 100.000 de euro și s-au efectuat în 2018-2019. În proporție de 95%, banii pentru reabilitare au venit de la Primărie. Până la ora 16la bazin mergeau elevii școlii, după care exista posibilitatea ca doritorii să își facă un abonament.

„După ora 16 până la orele 22, în fiecare zi bazinul era închiriat. Puteau venii copii din afara școlii să învețe să înoate. Din bănuții pe care îi încasam plăteam cei trei antrenori, după aceea plăteam îngrijitoarea, femeia de serviciu, plăteam substanțele de care aveam nevoie pentru a păstra apa la o calitate, la standard și după aceea plăteam utilitățile.”, afirma Mihaela Șora, directoarea școlii.

Citeste si:
De unde vine numele România. Explicațiile istoricilor
De unde vine numele România....

Ce spune noul articol din Legea Învăţământului

În conformitate cu noul articol 112 din Legea Învăţământului, bazinul de înot al școlii nu se mai poate închiria. Noua lege stipulează că nicio unitate de învățământ nu mai poate închiria bazinele sau sălile de sport. Cu ceva ani în urmă, elevii școlilor practicau înotul direct la școală în mod gratuit, iar doritorii frecventau pe bază de abonament.

„Bazinul în momentul acesta nu este funcțional din cauza costurilor foarte mari cu întreținerea bazinului. El fiind încălzit pe bază de gaz, atât spațiul, cât și apa, vă dați seama că, costurile de funcționare au crescut foarte mult. Noi anticipăm undeva la un milion de lei costuri anuale pentru funcționare.”, a menționat Ruben Lațcău, viceprimar Timișoara.

Citeste si:
Casa răsturnată, unică din România. Cum arată atracția cu...
Casa răsturnată, unică din...

Autoritățile spun însă că soluții pentru această problemă există, însă este nevoie de mai multă perseverență și insistență.

„Cred că soluția dacă vrem cu adevărat există. Dacă ne uităm pe bugetul Primăriei Municipiului Timișoara, putem vedea un buget care se ridică la aproximativ 300 de milioane de lei, ori taxele pentru acest bazin se ridică undeva la 70.000 de lei pe lună.”, afirmă Aura Danielescu, inspector şcolar general Timiș.

Reprezentanții școlii au afirmat că sunt gata să trimită o scrisoare deschisă către Ministerul Educației, pentru ca legea să fie modificată, iar bazinul de înot să poată fi deschis din nou. În aceeași situație se află și alte săli de sport din mai multe școli din țară.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Septembrie 2022 - 02 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.