O nouă tragedie în România! Un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică dimineața, în lacul Colibița, județul Bistrița-Năsăud. Potrivit autorităților, pilotul avionului a decedat.

Un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în lacul Colibița

Avionul s-a prăbușit chiar sub privirile unor persoane care își petreceau duminica pe malul lacului. Martorii oculari au reușit să surprindă tragicul moment în care avionul își pierde controlul și ajunge în apă.

În clipul video se poate observa cum avionul zboară la o altitudine joasă, după care într-un moment dat pilotul ar fi pierdut controlul avionului, iar aceasta se izbeşte violent de apă. Avionul s-a răsturnat după impact. Oamenii din jur au rămas șocați și înmărmuriți de groază.

"Băi, eşti prost? Ai filmat? Vai de capul meu!", a fost reacţia unuia dintre martori.

Oamenii au sunat rapid la 112, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje de salvare.

Retail jobs

"Din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, la locul indicat, au fost alocate 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, echipaj de pompieri cu barca și terapia intensiva mobila SMURD. (Garda de Intervenție Prundu Bargaului și Detașamentul de Pompieri Bistrita) De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de raspuns, s-a solicitat și o resursă aviatică din cadrul IGAV. - elicopterul de la Punctul Aeromedical Târgu Mureș.", se arată într-un comunicat al ISU Bistriţa-Năsăud.

Pilotul avionului a murit în urma impactului

Pilotul avionului în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din avion fiind în stare inconștientă, in stop cardiorespirator. Un pompier paramedic, aflat în apropiere a început manevra de resuscitare la doar câteva minute după ce s-a produs accidentul aviatic și până la sosirea echipajelor medicale.

Citeste si:
Un avion utilitar a aterizat fortat pe un camp din Galati
Un avion utilitar a aterizat...

Pasagerul care se afla în același avion, un cetățean german, in vârstă de 45 de ani reușit să iasă singur din avion fiind în stare conștientă și stabilă. Acesta s-a ales cu ușoare leziuni și a refuzat să fie transportat la spital pentru mai multe investigații.

„Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima faza, continuate de echipajele ISU Bistrița-Nasaud, dar a reintrat în stop cardiorespirator, in patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie sa ii declare decesul la locul solicitării", se arată într-un comunicat al ISU Bistriţa-Năsăud.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 August 2022 - 03 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.